Mark Rutte: SUA nu se retrag din NATO cu ajustările anunțate

Sursa: X

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a insistat miercuri că SUA rămân „angajate faţă de NATO”, în ciuda deciziei Washingtonului de a-şi reduce contribuţiile la Modelul de Forţe al alianţei, referindu-se la cadrul prin care organizaţia îşi coordonează planurile de război, relatează CNN, potrivit News.ro.

„Acest angajament vine cu aşteptarea ca aliaţii să împartă mai echitabil responsabilitatea pentru securitatea noastră aici, în Europa”, a declarat Rutte reporterilor în marja unei reuniuni a G7 la Evian-les-Bains, Franţa.

„Am analizat împărţirea sarcinilor în contextul forţelor convenţionale şi constatăm că aliaţii europeni şi Canada sunt pregătiţi, dispuşi şi capabili să facă mai mult. Pe baza acestui fapt, Statele Unite şi-au ajustat angajamentele faţă de Modelul de Forţe al NATO”, a susţinut el.

„Nu este vorba în primul rând despre locul în care se află în prezent forţele şi mijloacele, ci despre cine ce ar face, dacă planurile noastre de apărare ar fi activate. Din punct de vedere istoric, acest lucru s-a bazat excesiv pe Statele Unite”, a adăugat el.

Comandamentul European al Statelor Unite a anunţat la începutul acestei luni că îşi va „adapta contribuţiile la Modelul de Forţe al NATO”, invocând necesitatea ca alianţa să nu se bazeze excesiv pe forţele americane.

Rutte a evitat să prezinte un calendar pentru aceste schimbări şi nu a abordat detalii concrete, explicând că NATO nu va comenta niciodată cifre precise „pentru că nu va oferi niciodată inamicilor săi informaţii despre ceea ce face”.

În schimb, el a încercat să sublinieze faptul că alţi aliaţi NATO îşi majorează cheltuielile de apărare şi producţia industrială din domeniul apărării.

Generalul Gheorghiță Vlad, discuții cu şeful Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei pe tema securității la Marea Neagră