Măști ”neconforme” scumpe livrate pe post de ”măști chirurgicale” la Direcția de Asistență Socială Sector 2

Foto: Radu Mihaiu/ Facebook

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat miercuri că la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 au fost livrate măști “neconforme” pe post de “măşti chirurgicale” pentru care primăria a plătit un preț ridicat.

Mihaiu va cere Comisiei de disciplină să analizeze gravitatea faptelor, opinând că şi organele de cercetare penală trebuie să preia acest caz.

Azi am primit un raport al Corpului de control privitor la achiziţia de măşti pentru DGASPC Sector 2. Concluzia din acest raport este ‘încheierea şi derularea acordului cadru nr 116532/27.08.2020 s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice’. Într-un limbaj juridic, asta înseamnă că s-a încălcat legea (…) Voi cere Comisiei de disciplină să analizeze gravitatea faptelor, dar cred că şi organele de cercetare penală trebuie să preia acest caz. Luni, când voi fi ieşit din izolare, voi semna tot ce e de semnat”, a scris Radu Mihaiu, pe Facebook.

Potrivit primarului, s-a licitat şi câştigat licitaţia pentru nişte produse de foarte bună calitate, care necesitau un preţ ridicat şi s-au livrat “produse de calitate îndoielnică”, preţul însă a rămas acelaşi şi a fost şi plătit.

El a menţionat că în caietul de sarcini pentru licitaţie scria că trebuie livrate măşti chirurgicale care să respecte nişte standarde şi a spus au participat trei firme, dintre care una a fost eliminată, pe motiv că nu respectă condiţiile cerute în caietul de sarcini.

A câştigat o firmă care (spune Corpul de control) a depus o ofertă care nici ea nu respecta condiţiile cerute în caietul de sarcini. (…) Această firmă, după ce a câştigat licitaţia, a cerut schimbarea produsului care făcea obiectul licitaţiei. Nu a mai putut livra ‘măşti chirurgicale’, ci a putut livra ‘măşti faciale’, produse de către alt furnizor, cu alte caracteristici tehnice decât cele din oferta iniţială (…) Aparatul de specialitate nu a acceptat această modificare, aşa că directorul a semnat de la sine putere actul adiţional”, a precizat Radu Mihaiu.

Conform edilului Sectorului 2, măştile au venit fără certificatele obligatorii şi fără să respecte cerinţele din licitaţie şi au fost plătite la preţul de ofertare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here