Meciurile Anglia-Ungaria și Albania-Polonia, vizate de o anchetă a FIFA

FIFA a condamnat cu tărie, într-un comunicat, incidentele dintre fanii maghiari şi poliţia britanică, petrecute, marţi, la meciul Anglia – Ungaria (scor 1-1), din etapa a VIII-a a Grupei I a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022, întâlnire desfăşurată pe Stadionul Wembley.

„FIFA examinează rapoartele despre evenimentele serii pentru a determina răspunsul cel mai potrivit posibil. (…) FIFA manifestă în mod clar toleranţă zero în faţa unui astfel de comportament intolerabil în lumea fotbalului”, se arată în comunicat.

La începutul meciului, poliţia britanică a trebuit să intervină în sectorul vizitatorilor pentru a reţine un suporter maghiar suspectat că a proferat insulte rasiste la adresa unui steward, moment care a dat startul unui conflict între fanii oaspeţi şi forţele de ordine în tribună.

Luna trecută, la Budapesta, în prima manşă, jucătorii englezi Jude Bellingham şi Raheem Sterling au fost ţinta unor scandări rasiste la partida încheiată cu victoria Angliei, scor 4-0. Federaţia ungară a fost amendată cu 200.000 de franci elveţieni (186.500 de euro) şi echipa naţională a fost obligată să dispute două meciuri cu porţile închise, dintre care unul cu suspendare.

Incidente la meciul Albania-Polonia

În afara partidei Anglia – Ungaria (scor 1-1), FIFA studiază şi incidentele de la meciul de la Tirana, dintre Albania şi Polonia, scor 0-1, din preliminariile Cupei Mondiale din 2020.

Partida de marţi, din Albania, a fost întreruptă peste 20 de minute, din cauza faptului că fanii gazdelor au aruncat obiecte pe teren, după ce polonezul Karol Swiderski a deschis scorul, în minutul 77.

Jucătorii polonezi s-au bucurat în dreptul peluzei gazdelor, iar fanii din acest sector i-au bombardat pe fotbalişti cu sticle din plastic, brichete şi alte obiecte, determinându-i să părăsească terenul.

Înainte de incidentul care a dus la suspendarea partidei, mijlocaşul polonez Piotr Zielinski a fost, de asemenea, vizat de un obiect aruncat din mulţime.

Interviul acordat de Swiderski după meci a fost scurtat, deoarece selecţionerul polonez Jakub Kwiatkowski l-a încurajat să plece, deoarece fanii aruncau din nou cu sticle spre el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here