Medicul Virgil Musta: Folosiţi măcar acum vaccinul, chiar dacă mai târziu

Foto: INQUAM/George Călin

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara face un apel, printr-o postare pe Facebook, la vaccinare, ”chiar dacă mai târziu”, şi atenţia că România şi Bulgaria se află la coada clasamentului privind rata vaccinării împotriva COVID-19, transmite News.ro.

”România şi Bulgaria la coada clasamentului privind rata vaccinării. Numărul mare de cazuri zilnice din acest val 4, dar mai ales numărul mult prea mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2 care necesită spitalizare şi terapie intensivă la noi în ţară, nu este deloc întâmplător. Majoritatea persoanelor din mai toate ţările europene au înţeles pur-şi-simplu faptul că acum chiar avem o armă puternică la îndemână şi trebuie doar să o folosim. Asta au facut, iar efectele se văd foarte clar, exprimate într-un număr foarte mic de persoane care fac forme severe sau care decedează, sistemele lor sanitare nu mai sunt sub presiune, ceea ce le permite să gestioneze deja mult mai bine pandemia. La noi, din diverse motive, prea putini au înţeles marele atu pe care îl au acum la îndemână: vaccinul!”, a scris Virgil Musta pe Facebook.

Medicul a explicat că avem disponibile, în România, toate vaccinurile împotriva COVID-19 şi a recomandat vaccinarea.

”Avem avantajul de a avea disponibile şi la noi în ţară toate vaccinuri aprobate de către organismele internaţionale abilitate (Pfizer, Moderna, Vaxzevria-AstraZeneca şi Johnson&Johnson). Pe oricare dintre acestea le alegeţi, vă veţi proteja de forme critice de boală. Avem şi doua vaccinuri disponibile pentru copii de peste 12 ani (Pfizer si Moderna), oricare dintre ele poate fi de mare ajutor pentru protejarea copiilor, pentru a putea merge la şcoală, fizic si le recomand pe ambele fără reţineri pentru vaccinarea copiilor. Avem chiar şi posibilitatea unei a treia doze (Pfizer sau Moderna) pentru persoanele vulnerabile sau pentru oricine a făcut ultima doză în urmă cu mai mult de 6 luni. Recomandarea mea este să folosiţi măcar acum vaccinul pentru a vă proteja, chiar dacă mai târziu, după cum spune şi vorba din bătrâni “Mai bine mai târziu decât niciodată”! Numai împreună vom reuşi!”, a mai scris  Musta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here