MedLife: 92 de cazuri noi de infectare cu tulpina britanică a coronavirusului, din tot atâtea de probe analizate. „Prevalența a crescut de la 12% la sfârșitul lunii ianuarie la 100% în prezent”

MedLife a depistat 92 de cazuri noi de infectare cu varianta britanică a coronavirusului, din tot atâtea de probe analizate: „Prevalența acestei tulpini a crescut de la 12% la sfârșitul lunii ianuarie la 100% în prezent.”

Probele au fost selectate în mod aleatoriu și potrivit raportului, provin din următoarele județe: București – 46 de cazuri, Olt – 10 cazuri, Brașov – 9 cazuri, Dâmbovița – 6 cazuri, Teleorman – 5 cazuri, Prahova, Galați și Constanța – câte 3 cazuri, Argeș – 2 cazuri; Brăila, Covasna, Hunedoara, Ialomița și Sibiu câte un caz.

Prevalența pe loturile analizate în laboratoarele noastre a crescut într-un ritm accelerat, de la 12% la finalul lunii ianuarie la 77% la începutul lunii martie și ajungând, în prezent, la 100%. Acest procent îngrijorător ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi toți. Campania de vaccinare ar trebui să prindă avânt”, a declarat coordonatorul studiului de secvențiere derulat de MedLife.

În urma analizării acestui lot, specialiștii clinicii private nu au identificat și alte tulpini ale coronavirusului, precum cea braziliană sau sud-africană.

De la începutul pandemiei, clinica a secvențiat în laboratoarele proprii aproape 800 de probe, identificând mai mult de jumătate din cazurile de infectare cu tulpina britanică raportate la nivel național și două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană. Conform datelor furnizare de INSP, numărul cazurilor de infectare cu tulpina britanică a ajuns la 649.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here