MEDUZA | Armata lui Putin a făcut greșeli în Ucraina. O spune chiar un general rus decorat pentru crimele de război din Cecenia

Sursa: Wikipedia

Fostul comandant al Forțelor Aeropurtate, adjunct al Dumei de Stat a Federației Ruse, generalul Vladimir Șamanov, a numit una dintre principalele greșeli ale „operațiunii militare speciale” ideea că ucrainenii vor „întâmpina cu flori” armata rusă, notează MEDUZA, care trimite la un interviu publicat de RBK pe 22 mai.

„Cei care se așteptau să fim întâmpinați cu flori… Ei bine, aceasta este una dintre principalele greșeli pe care le-am resimțit foarte mult în primele cinci zile. Astăzi se pare că am depășit deja această componentă, dar mai sunt multe de făcut”, a spus el.

Șamanov a mai spus că, în opinia sa, „demilitarizarea” Ucrainei ar putea dura între cinci și zece ani.

Judecând după semnele indirecte, conducerea Federației Ruse a contat pe progresul rapid al „operațiunii speciale” din Ucraina și a subestimat potențialul de rezistență din partea ucrainenilor. În mod particular, unul dintre membrii Rosgvardia a spus că detașamentul său, care a intrat în Ucraina pe 24 februarie, avea sarcina de a proteja străzile și intersecțiile din Kiev. Forțele ruse nu au reușit niciodată să ajungă la Kiev.

Generalul Vladimir Șamanov este una dintre cele mai cunoscute figuri militare ale Federației Ruse, fiind unul dintre liderii armatei ruse în timpul războaielor din Cecenia. Organizațiile pentru drepturile omului susțin că Șamanov a fost implicat în ucideri în masă în rândul civililor și torturarea deținuților. Ombudsmanul Ceceniei, Nurdi Nuhajiev, considerat un asociat al lui Ramzan Kadîrov, a spus că pentru ceceni numele lui Șamanov „stă lângă numele generalului Ermolov, care a distrus intenționat toată viața în Cecenia în drumul său sângeros”.

VEDOMOSTI | În primele trei luni de război, cheltuielile rușilor cu antidepresivele s-au dublat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here