MEDUZA | Gafa făcută de Putin, la Kremlin, cu președintele Indoneziei

Sursa: Kemlin.ru

Pe 30 iunie, președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit, la Moscova, cu președintele indonezian, Joko Widodo. Convorbirile au avut loc la Kremlin. La această întâlnire, după cum a declarat însuși liderul indonezian, acesta din urmă i-a transmis lui Putin un anumit mesaj din partea președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski (biroul președintelui Ucrainei, însă, a negat acest lucru). Totuși, notează Meduza, s-a dovedit că nici măcar acesta nu a fost cel mai curios detaliu al convorbirilor.

Judecând după transcrierea conversației lor, publicată pe site-ul Kremlinului, la începutul intervenției sale, Putin a spus că președintele Indoneziei se afla pentru prima dată în Rusia: „Stimate domnule președinte! Mă bucur foarte mult să vă văd în Rusia, la Moscova. Știu că aceasta este prima dumneavoastră vizită în țara noastră”.

Se pare că Vladimir Putin s-a înșelat, sau poate pur și simplu a uitat că, în mai 2016, se întâlniseră deja la Soci. Comunicatul referitor la acea întâlnire a fost păstrat pe site-ul Administrației Prezidențiale a Federației Ruse. La începutul conversației de acum șase ani, Putin spunea că este foarte încântat să-l primească pe liderul indonezian „în Rusia, la Soci”.

Vizita președintelui Indoneziei în Rusia, în 2016, a fost reflectată activ de mass-media. În relatarea sa, Pervîi Canal sublinia direct: „Faptul că Joko Widodo s-a aflat pentru prima dată în Rusia a fost clar, fără cuvinte”. Post TV a notat că, atunci când președintele Indoneziei a fost întâmpinat cu pâine și sare, a ascultat cu atenție traducătorul, dar „se pare că nu a înțeles totul despre tradiția rusă: a rupt o bucată, a sărat-o, dar nu a mâncat-o”.

După discuțiile de la Kremlin, Putin a revenit asupra celor spuse, când s-a adresat reporterilor: „Aceasta este prima vizită a domnului Joko Widodo, în calitate de președinte, în capitala noastră, Moscova”.

KOMMERSANT | Prăbușire spectaculoasă a cinematografelor din Rusia. Filme americane nu mai rulează, cele rusești nu au magnet la ruși

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here