Mesajul ambasadorului Muraru, după discuția cu subsecretarul de stat american pentru controlul armamentelor

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, susţine că a avut o discuţie ”excelentă” cu subsecretarul de stat american Bonnie Jenkins, fiind abordate teme care ţin de agenda comună a celor două părţi, transmite News.ro.

Andrei Muraru a scris pe Facebook că discuţia purtată cu subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională în cadrul Departamentului de Stat al SUA a vizat atât Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, cât şi importanţa proiectului strategic de la Deveselu.

”Am discutat despre Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite, aflat anul acesta la cea de-a 25-a aniversare, despre cooperarea bilaterală în domeniul securităţii şi apărării, inclusiv în cadrul NATO. De asemenea, împreună cu subsecretarul de stat am evidenţiat importanţa proiectului strategic comun de apărare împotriva rachetelor balistice Aegis Ashore de la Deveselu, o contribuţie semnificativă pentru apărarea colectivă aliată, ca parte integrantă a capabilităţii aliate de apărare antirachetă”, a precizat ambasadorul român în SUA, Andrei Muraru.

VIDEO | Săptămâna PeGloB și Universul politic. Cele mai fierbinți subiecte externe și interne

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here