Şeful Cancelariei Premierului, Mihai Jurca, a declarat vineri că reducerea aparatului demnitarilor aduce o economie la buget de 615.000 lei pe lună, iar reducerea aparatului corpului de funcţionari aduce o economie de 250.000 lei pe lună. El a anunţat că propun şi organizarea unui departament pentru continuitate guvernamentală, care va avea în principal menirea de a urmări activitatea demnitarilor, iar Departamentul de rezilienţă şi Departamentul de relaţii internaţionale, din cadrul Direcţiei de protocol, se vor desfiinţa, notează News.ro.
”Propunem organizarea unui departament pentru continuitate guvernamentală, care va avea în principal menirea de a urmări activitatea demnitarilor, de a o contabiliza şi documenta, în acelaşi timp de a fi suportul comitetelor şi consiliilor interministeriale, de a urmări informaţiile care se discută şi concluziile acestor comitete, şi în acelaşi timp de a fi un departament de suport pentru alte activităţi pe care le vor face demnitarii sau chiar şi ceilalţi colegi din cancelarie”, a declarat Mihai Jurca, la Guvern.
El a precizat că acest departament va avea şapte locuri, iar Departamentul de rezilienţă şi Departamentul de relaţii internaţionale, din cadrul Direcţiei de protocol, se vor desfinţa, urmând ca ei să poată opta pentru oricare din poziţiile care vor fi echivalente ca şi funcţie, ca şi experienţă, expertiză, din cadrul noi organigrame, din cadrul cancelariei. ”Auditul public nu va mai avea niciun post, pentru că am discutat şi vom avea suport din partea Secretariatului General al Guvernului pentru procesul de audit public. (..) Şi la compartimentul juridic nu vom avea două posturi, vom avea patru posturi. În total, cu tot cu demnitar, vorbim de 105 posturi şi vorbim de o reducere per total cancelarie de 40% din personal. Acelaşi impact îl vom avea evident şi în zona de costuri. Sigur, costurile cele mai mari fiind cele asociate de demnitarilor, unde reducerea este de 48%”, a menţionat Jurca.
Şeful Cancelaria a mai spus că, pe aparatul tehnic al Cancelariei vor avea o reducere de 34%.
”Reducerea demnitarilor sau aparatului de demnitari aduce o economie de 615.000 lei pe lună, iar reducerea aparatului corpului de funcţionari aduce o economie de 250.000 lei pe lună. Cheltuielile lunare sunt undeva la 1,9 milioane, 2 milioane de lei, per lună cu personalul, Per total vom avea o economie de 850.000 lei pe lună şi doresc ca activitatea să continue la fel ca şi până acum”, a completat el.
Cacelaria premierului, reorganizată. Mihai Jurca: Reducem consilierii de stat la un număr total de 11 posturi, secretarii de stat la 4 posturi, aparatul demnitarilor va fi de 14
Cancelaria premierului va fi reorganizată, şeful Cancelariei, Mihai Jurca, anunţând reducerea consilierilor de stat la un număr total de 11 posturi, secretarii de stat la 4 posturi, iar aparatul demnitarilor va fi de 14.
”Principiile de reformă şi de eficienţă pe care administraţia mea l-a anunţat, evident, trebuie implementate şi la Cancelaria Primului Ministru. Sunt măsuri obligatorii pentru a eficientiza şi pentru a realiza munca pe care această Cancelare trebuie să o facă, cu un număr mai puţin de oameni şi, de sigur, cu un cost mult mai mic. În acelaşi timp trebuie să fim solidari şi cu restul măsurilor pe care populaţia le face pentru a rezresa şi pentru a reduce deficitul bugetar şi pentru a readuce ţara într-o linie de predictibilitate”, a spus într-o conferinţă de presă şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.
El a precizat că, în acest moment, Cancelaria are un număr de 176 de posturi, cu un număr de 15 posturi vacante, dintre care 99, conform prevederilor legale, sunt posturile dedicate corpului administrativ al Cancelariei, diferenţa de 77 fiind posturile demnitarilor publici.
Jurca a mai afirmat că în prezent, Cancelaria are 16 consilieri de stat, 5 secretari de stat, un aparat de consilieri, celor două de 42 de persoane, evident un prim-ministru, cabinetul primului ministru are 8 posturi, un cancelar cu un cabinet de consilieri de 3 posturi şi un şef de cabinet, un secretar general.
”Avem o direcţie de protocol şi relaţii internaţionale cu 27 de posturi, avem o direcţie de comunicare cu 28 de posturi, o direcţie de asigurare resurse în care includem contabilitate, partea de buget, partea de achiziţii, partea de resurse umane cu 25 de posturi, un compartiment de securitate care este obligatoriu pentru orice structură care gestionează documente clasificate cu un post, un serviciu de politici publice şi rezilienţă cu 13 posturi, un departament de audit public cu două posturi, dar care sunt neocupate, sunt posturi vacante, şi un compartiment juridic cu două posturi. Aceasta este cancelarea astăzi, numărul total fiind 176 de posturi”, a spus el.
”Ceea ce propunem este următoarea formula: Reducem consilierii de stat la un număr total de 11 posturi, secretarii de stat la 4 posturi, aparatul demnitarilor va fi de 14. Asta înseamnă că fiecare consilier de stat sau secretar de stat va avea un consilier, nu doi. În cabinetul meu, nu va avea 3 posturi, va avea două posturi, rămâne şeful de cabinet, secretarul general, direcţia de protocol se transformă în serviciu şi va avea 12 posturi, direcţia de comunicare se transformă în serviciu şi va avea 18 posturi, direcţia de asigurare resurse, unde avem contabilitate, buget, achiziţii, va avea 22 de posturi şi o nouă propunere este organizarea unui nou departament”, a declarat Jurca.
Jurca: Cea mai mare cheltuială, a fost un şoc şi pentru mine, este cu automobilele. Avem 12 milioane de lei pe an, 1 milion de lei pe lună, pentru 30 de maşini / Combustibilul este de aproximativ 33.000 de lei pe lună / Contractul, oferit de RA-APPS
Şeful Cancelariei premierului a declarat despre partea de cheltuieli ale Cancelariei că bugetul previzionat pe anul acesta este de 41 milioane de lei, dintre care 23 milioane sunt cheltuielile de personal.
”Pe lângă asta mai avem 18 milioane de lei cheltuieli cu bunuri şi servicii. Iar în categoria bunuri şi servicii, cea mai mare cheltuială, a fost un şoc şi pentru mine, este cheltuiala cu automobile”, a arătat el.
”Avem 12 milioane de lei pe an, 1 milion de lei pe lună, pentru 30 de maşini, fără să includem în această cheltuială şi cheltuiala cu combustibilul. Cheltuiala lunară de până acum cu combustibilul este de aproximativ o medie de 33.000 de lei pe lună şi un consum mediu de aproximativ 20 de litri pe suta de kilometri. Asta este ceea ce reiese din cheltuiala, în număr de kilometri. Avem un cost zilnic, cu tot cu TVA, de 1300 de lei, care include tot ceea ce înseamnă cheltuiala cu şofer, cheltuiala de întreţinere a maşinii, mai puţin combustibilul. Acest contract este oferit de RAAPPS”, a precizat Jurca.
Şeful Cancelariei premierului: Avem o cheltuială fixă lunară de 80.000 de lei cu 8 ospătari, care deservesc demnitarii şi Cabinetul premierului: În medie, 300.000 de lei pe lună protocol / Era uzuală o masă după fiecare şedinţă de guvern
Şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, a declarat vineri că Guvernul are o cheltuială fixă lunară de 80.000 de lei cu 8 ospătari, care deservesc demnitarii şi cabinetul premierului, astfel că, în medie, 300.000 de lei sunt, pe lună, doar pentru protocol. El a mai spus că exista obiceiul de a avea o masă după fiecare şedinţă de guvern şi vor reduce aceste cheltuieli, interzicând demnitarilor să mai poată organiza mese, bufet, în cadrul şedinţelor.
”Cheltuielile de protocol sunt aproximativ 3 milioane de lei pe an bugetate, dintre care 2,3 milioane de lei revin RAAPPS, sub forma generică de cheltuieli de restaurant. În care avem, de exemplu, o cheltuială fixă lunară de 80.000 de lei cu 8 spătari, care deservesc demnitarii şi cabinetul primului ministru. Şi avem, în medie, 300.000 de lei, pe lună, protocol. Sigur, vorbim de un număr mai mare. Ce înseamnă cheltuiala cu protocol pentru demnitari? Înseamnă o alocare lunară de 300 de lei pe cabinet de secretar de stat sau consiliar de stat, 500 de lei pentru şeful cancelariei, din care de obicei cheltuieşti apă, cafea, ceai pentru orice invitat, pentru orice şedinţă pe care o ai în guvern, dar, în acelaşi timp, demnitarii pot organiza bufet, mese, tot în cadrul aceloraşi şedinţe şi era uzual obiceiul de a avea o masă după fiecare şedinţă de guvern”, a subliniat el.
Mihai Jurca a anunţat că vor reduce aceste cheltuieli, interzicând demnitarilor să mai poată organiza mese, bufet, în cadrul şedinţelor.
”Sigur, e nevoie ca fiecare cabinet să aibă posibilitatea să aibă o apă, o cafea, un ceai şi, în acelaşi timp, am eliminat bufetul de după fiecare şedinţă de guvern. Este clar că suntem atenţi şi la volumul de activităţi, acţiuni pe zona de protocol, dar un alt lucru foarte important de menţionat, şi s-ar putea să fie cu un impact mai mare decât volumul, numărul de mese pe care îl organizăm, este faptul că majoritatea tarifelor pe care le avem pentru zona de protocol sunt, în principiu, cu 30% mai mari, în unele situaţii chiar şi mai mult. Vă dau un simplu exemplu. O sticlă de 0,33 lei de suc carbogazos, fără să-i dau numele, costă 8,50 lei sau 9 lei, iar în hipermarket-uri, acelaşi produs costă undeva la 4-3,50 lei de la caz la caz. Şi astfel de situaţii sunt pe fiecare tip de produs. Am cerut o situaţie să văd care e lista de preţuri pe care o avem. Voi avea o discuţie, pentru că atât contractul cu autovehicule cât şi cel de protocol vor expira în finalul lunii august. Cu siguranţă le vom renegocia”, a mai spus Jurca.
Mihai Jurca: Fiecare demnitar va avea acces la o Dacia Duster, dar nu va mai avea şofer, îşi va conduce propria maşină / Am redus numărul de maşini de la 30 la 15 / Am fi putut să cumpărăm lunar 10 maşini, la cheltuielile pe care le-am avut
Mihai Jurca, şeful Cancelariei premierului, a declarat vineri că fiecare demnitar va avea acces la o Dacia Duster, dar nu va mai avea şofer, îşi va conduce propria maşină şi au redus numărul de maşini de la 30 la 15, reducând cheltuiala lunară cu 50%. Mihai Jurca a mai spus că ar fi putut să cumpăre lunar 10 maşini, la cheltuielile pe care le-au avut.
Şeful Cancelariei a declarat vineri că a redus imediat şi a şi semnat un act adiţional cu RAA-PPS pentru reducerea numărului de maşini de la 30 la 15, reducând astfel cheltuiala lunară cu 50%.
”E un prim pas, urmând ca de săptămâna viitoare să căutăm situaţiile, căile legale prin care putem să reducem şoferii. Fiecare demnitar din Cancelarie va putea să aibă, noi am redus numărul de maşini, dar am redus şi maşinile care consumau mai mult decât ar trebui. Şi avem Dacia Duster, fiecare demnitar va avea acces la o Dacia Duster, dar nu va mai avea şofer. Îşi va conduce propria maşină, la fel ca şi în orice altă companie privată unde un director de bancă, sigur, are beneficiu acestui mijloc de transport, dar nu şi a şoferului”, a spus Mihai Jurca.
El a precizat că vorm reduce schema de personal, pentru a reduce bugetul.
”Am redus numărul de maşini la jumătate, vom elimina cheltuiala cu şoferi şi în acelaşi timp vom renegocia contractul pentru autovehicule. Indiferent cum o luăm, noi am fi putut să cumpărăm aproape în fiecare lună 10 maşini la cheltuielile pe care le-am avut. Vom renegocia. Dacă nu putem renegocia acest contract, cu siguranţă vom găsi o variantă de a schimba furnizorul, poate facem un parteneriat cu cei de la Dacia, astfel încât să pună la dispoziţia guvernului maşini pe care să le folosim şi să fie şi o promovare comună”, a subliniat Jurca.
Jurca: Cheltuiala de personal a Comisiei pentru Evaluarea Investiţiilor Străine Directe este de aproximativ 130.000 de euro pe lună. ndemnizaţia celor din board să fie redusă la maxim 15% din indemnizaţia unui ministru / Numărul de membri ai corpului de experţi de la 75 la 35
Mihai Jurca, şeful Cancelariei premierului, a declarat vineri despre cheltuiala de personal a Comisiei pentru Evaluarea Investiţiilor Străine Directe că este de aproximativ 130.000 de euro pe lună. El a anunţat că a propus ca indemnizaţia celor din board să fie redusă la maxim 15% din indemnizaţia unui ministru.
Şeful Cancelariei premierului a declarat într-o conferinţă de presă, despre Comisia pentru Evaluarea Investiţiilor Străine Directe, că activitatea acestei comisii este una foarte importantă şi există un număr important de profesionişti care îşi fac datoria exemplar în cadrul comisiei, ea având rolul de a preveni ca achiziţii private, prin firme paravan, prin persoane paravan, să se întâmple în România.
”Aceasta este misiunea comisiei şi comisia şi-a îndeplinit misiunea, dar, sigur, ca şi în multe alte situaţii, avem şi aici câteva disfuncţionalităţi. Numărul bordului sau conducerii comisiei este de 11, iar remuneraţia lor a fost stabilită prin lege la maxim 30% din indemnizaţia unui ministru, per fiecare şedinţă. Sigur că decizia a fost de a merge în maxim şi dacă această comisie se întâlnea de 3 ori pe săptămână, gândiţi-vă că 4.000 de lei net ori 3 era indemnizaţia pentru cei care erau membri în conducerea acestei comisii, 11 la număr – reprezentanţi ai ministerelor, reprezentanţi ai guvernului. În acelaşi timp, comisia este susţinută de un număr important de experţi tehnici. Sigur că nu poţi să ştii toate domeniile şi atunci ai nevoie de un corp de experţi. Indemnizaţia acestora era la maxim 20% din salariul unui ministru şi a fost aplicată la fel, în cuantum maxim, şi pentru fiecare şedinţă”, a explicat şeful Cancelariei.
Potrivit lui Jurca, ”cheltuiala de personal a CEISD este de aproximativ 130.000 de euro pe lună, în unele luni mai mult, în altele mai puţin, în funcţie de câte şedinţe aveau loc”.
”Am propus şi trimis Consiliului Concurenţei spre aprobare modificarea regulamentului, astfel încât numărul de membri ai corpului de experţi de la 75 să ajungă la 35, indemnizaţia acestora să fie redusă la 15% şi doar o dată pe lună. La fel, conducerea acestui comitet să fie redusă de la 11 membri la şapte membri, identic cu aceleaşi ministere ca şi în CSAT, cu excepţia Cancelariei, şi indemnizaţia celor din board să fie redusă la maxim 15% din indemnizaţia unui ministru, adică, undeva la 1.900 de lei, şi va fi şi ea plătită o singură dată pe lună”, a explicat Jurca. ”Vom continua să susţinem activitatea profesionistă a CEISD. Este un model pe care l-am împrumutat din Statele Unite ale Americii şi este un model care în contextul actual este crucial şi critic, dar toate fondurile care nu sunt folosite se vor întoarce la bugetul consolidat. Vă imaginaţi că cei 120.000-130.000 de euro pe lună înseamnă 30% din bugetul total încasat pe o lună de către CEISD. Diferenţa de 70% – sigur, se vor face investiţii în softuri care să-ţi permită să ai acces la informaţii să verifici astfel de situaţii în cursuri de pregătire pentru experţii tehnici – dar diferenţa de sumă se va întoarce la bugetul de stat şi va fi consolidat acolo”, a mai spus el.














