Ministerul Sănătăţii: Vaccinul anti-HPV este disponibil la medicii de familie şi la Direcţiile de Sănătate Publică

Vaccinul anti-HPV este disponibil la medicii de familie şi la Direcţiile de Sănătate Publică, anunţă miercuri Ministerul Sănătăţii, adăugând că în primele 7 luni ale anului au fost înregistrate peste 30.000 de solicitări de vaccinare, mai mult de jumătate pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 – 14 ani, transmite News.ro.

”Urmare a solicitărilor de informaţii privind campania de vaccinare anti-HPV, precizăm faptul că la data de 30 iunie 2022 erau disponibile în cabinetele medicilor de familie şi în stocul direcţiilor de sănătate publică 56.841 doze. În primele 6 luni ale acestui an, au fost utilizate 52.066 de doze de vaccin împotriva HPV, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii”, precizează instituţia.

Conform sursei citate, pentru imunizarea persoanelor de până la 14 ani sunt necesare două doze, iar pentru cele ce depăşesc această vârstă câte trei doze.

Vaccinarea împotriva HPV este gratuită şi se realizează în cabinetele medicilor de familie, la fetele cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani, pe baza solicitărilor depuse. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare pentru imunizare.

În perioada 1 ianuarie 2022 – 31 iulie 2022, au fost înregistrate la cabinetele medicilor de familie un număr de 30.201 solicitări de vaccinare (16.545 solicitări la vaccinarea anti HPV pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 – 14 ani şi 13.665  solicitări la vaccinarea anti HPV pentru fetele între 15-18 ani), conform Raportului privind vaccinarea anti – HPV realizat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin şi Ministerul Sănătăţii încurajează părinţii să solicite informaţii medicilor de familie şi celor de specialitate cu privire la beneficiile acestui tip de vaccinare, a mai transmis MS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here