Ministrul Apărării, mesaj de Anul Nou

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr afirmă, în mesajul de Anul Nou, că va fi esenţial ca în 2023 autorităţile să se concentreze şi pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale militarilor – activi, în rezervă sau în retragere – ale salariaţilor civili ai ministerului, precum şi ale familiilor lor, considerând ăi că trebuie găsite soluţii de creştere a atractivităţii carierei militare, pentru toate categoriile de personal ale armatei. ”Personal, voi rămâne permanent conectat şi concentrat, pentru ca întregul mecanism al apărării naţionale să funcţioneze la acelaşi nivel înalt precum este încrederea concetăţenilor noştri în forţa dumneavoastră, militarii români”, afirmă Tîlvăr în mesajul în care face referire şi la războiul din Ucraina, la măsurile luate de România şi la acţiunile NATO, relatează News.ro.

Prezentăm integral mesajul de Anul Nou al ministrului Apărării:

”Doamnelor şi domnilor generali şi amirali, ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, gradaţi şi soldaţi, salariaţi civili,

La cumpăna dintre ani, sunt deosebit de onorat să vă transmit cele mai alese gânduri, de apreciere şi recunoştinţă pentru eforturile pe care fiecare dintre dumneavoastră le-aţi depus pe parcursul anului 2022.

Din punct de vedere al apărării, anul care se încheie a fost marcat de schimbări fundamentale produse în planul provocărilor de securitate regionale şi europene, determinate de războiul de agresiune ilegal, neprovocat şi nejustificat lansat de Federaţia Rusă asupra Ucrainei.

România a condamnat cu fermitate agresiunea forţelor ruse asupra vecinilor noştri şi a susţinut, încă din prima zi a invaziei, alături de NATO, de Uniunea Europeană şi de comunitatea internaţională, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în graniţele sale recunoscute internaţional. Ţara noastră oferă Ucrainei asistenţă umanitară, sprijin politic, diplomatic şi economic şi acţionează pentru consolidarea sprijinului UE pentru ţara vecină.

În aceste condiţii, în anul care se încheie, Ministerul Apărării Naţionale a depus eforturi pentru întărirea profilului României în cadrul NATO, ca pilon de securitate şi stabilitate în regiune şi întărirea apărării şi asigurării securităţii în regiunea Mării Negre.

Războiul de agresiune pornit de Rusia împotriva Ucrainei a dat proba solidarităţii şi coeziunii euro-atlantice. La scurt timp după declanşarea ostilităţilor pe frontul din Ucraina, Alianţa Nord-Atlantică a activat, pentru prima dată în istoria sa, elemente ale Forţei de Răspuns a NATO, dislocând forţe şi tehnică de luptă pe teritoriul ţărilor aliate de pe flancul estic, inclusiv în România.

La Summit-ul NATO de la Madrid din luna iunie, liderii aliaţi au înţeles necesitatea eliminării diferenţelor de abordare dintre nord-estul şi sud-estul flancului estic şi au propus o abordare unitară a întregii prezenţe aliate pe flancul estic, prin pre-poziţionarea de tehnică şi echipamente defensive esenţiale şi construirea unei infrastructuri de sprijin, fapt care asigură creşterea prezenţei aliate în România.

Cu peste 5.000 de militari aliaţi dislocaţi pe teritoriul naţional, care se instruiesc împreună cu militarii români, ţara noastră este mai bine protejată şi apărată. În prezent, pe teritoriul României acţionează Grupul de Luptă pentru Apărare Colectivă condus de Franţa, ca naţiune-cadru, având în compunere forţe aparţinând Ţărilor de Jos şi Belgiei, structurile dislocate de Armata SUA –  batalionul Stryker aparţinând Regimentului 2 Cavalerie al SUA, dislocat de la finalul lunii februarie şi elementele Diviziei 101 Aeropurtate „Screaming Eagles” şi 2nd Brigade Combat Team, începând cu luna octombrie, precum şi contingentele din Polonia, Portugalia şi Macedonia de Nord din subordinea Brigăzii Multinaţionale Sud-Est de la Craiova.

Anul 2022 a adus noi dimensiuni în cooperarea pe dimensiunea apărării cu Statele Unite ale Americii, care au contribuit semnificativ la consolidarea Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre. Prezenţa militarilor SUA pe teritoriul României reprezintă atât o contribuţie importantă pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei la nivel regional, cât şi un catalizator pentru procesul de modernizare a Armatei României, inclusiv în domeniul capacităţii de reacţie a forţelor noastre armate.

A doua direcţie de acţiune majoră a ministerului nostru, în anul 2022, a fost reprezentată de accelerarea procesului de înzestrare şi dotare cu echipamente moderne a Armatei României.

Printre cele mai importante repere ale procesului de înzestrare derulate în 2022, putem aminti, pe lângă continuarea proiectelor demarate în anii trecuţi,  semnarea contractului de achiziţie a 32 de avioane F-16 de la Guvernul Norvegiei, recepţia unor echipamente aferente sistemelor HIMARS – în valoare de aproape 112 milioane USD, atribuirea acordului-cadru de furnizare a 7 sisteme UAS-TO clasa II. De asemenea, au fost demarate proceduri specifice pentru alte programe importante, cum ar fi Etapa I a programului de înzestrare „Autovehicule tactice blindate de tip uşor (ATBTU)”.

Pentru anul 2023, bugetul pentru apărare a fost majorat de la 2% la 2,5% din PIB, ceea ce va permite alocarea unui buget pentru înzestrare semnificativ peste procentul de 20%, în conformitate cu angajamentul NATO.

Pentru ca România să aibă o armată performantă, pe lângă asigurarea echipamentelor de ultimă generaţie,  va fi esenţial  ca în 2023 să ne concentrăm şi pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale militarilor noştri – activi, în rezervă sau în retragere, ale salariaţilor civili ai ministerului nostru, precum şi ale familiilor lor. Trebuie să găsim soluţii de creştere a atractivităţii carierei militare, pentru toate categoriile de personal ale armatei noastre. Performanţa profesională trebuie motivată prin condiţii de muncă la nivelul celorlalte armate NATO, printr-un sistem de salarizare decent, prin pensii echitabile asigurate tuturor rezerviştilor, indiferent de data trecerii în rezervă.

Doamnelor şi domnilor,

Ne pregătim de numărătoarea inversă care ne va duce către finalul anului. De aceea, gândurile mele se îndreaptă, cu recunoştinţă şi respect, către militarii care sărbătoresc Anul Nou departe de casă şi de familie, în misiuni internaţionale. Vă mulţumesc pentru modul exemplar în care vă îndepliniţi sarcinile încredinţate şi vă aşteptăm să vă întoarceţi acasă, sănătoşi şi cu sentimentul datoriei împlinite.

Transmit, cu egală preţuire, felicitări pentru munca depusă şi urări de succes în noul an întregului personal al Armatei României, militarilor în rezervă sau în retragere şi, în mod special, veteranilor de război şi ai teatrelor de operaţii.

Personal, voi rămâne permanent conectat şi concentrat, pentru ca întregul mecanism al apărării naţionale să funcţioneze la acelaşi nivel înalt precum este încrederea concetăţenilor noştri în forţa dumneavoastră, militarii români.

Vă doresc tuturor un an 2023 prosper, cu sănătate, împliniri şi bucurii! La Mulţi Ani!”

 

VIDEO | Ciucă: Am traversat împreună unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here