Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă: Este o datorie morală să cerem iertare familiilor rămase în suferință în Decembrie 1989

Foto: INQUAM/Daniel Stoenciu

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, și-a cerut joi iertare față de familiile victimelor din decembrie 1989 pentru „greșelilor, erorilor sau abuzurilor săvârșite de unii dintre angajații Ministerului Apărării Naționale” în timpul Revoluției.

Pentru greșelile, erorile sau abuzurile săvârșite de unii dintre angajații Ministerului Apărării Naționale în desfășurarea acelor evenimente, dincolo de răspunderile care au fost sau vor fi stabilite de instanțele judecătorești, este o datorie morală ca noi, cei de acum, să cerem iertare familiilor rămase în suferință în Decembrie 1989 și să îi asigurăm pe toți cei de astăzi și, mai ales, pe cei care vin după noi, că vom face tot ce se va putea pentru ca asemenea situații să nu se mai repete vreodată în istoria României”, se arată într-un mesaj publicat de ministrul Apărării, care ocupă și funcția de premier interimar, după demisia lui Ludovic Orban.

Ministrul și-a exprimat regretul că, după 31 de ani, evenimentele de atunci nu au fost elucidate. ”Trebuie să ieșim din logica aruncării răspunderii pe umerii altora. Fiecare instituție implicată în evenimentele dintre 16 și 22 decembrie, dar și după acea dată, trebuie să facă tot ce se poate pentru a clarifica deciziile luate în acele zile și, mai ales, să ajute justiția în stabilirea responsabilităților și consecințelor acestora”, a scris el.

La 31 de ani de la Revoluția din 1989, sunt încă răni deschise, lacrimi neuscate, suferințe nealinate. În numele celor peste 1.000 de oameni căzuți din sete de libertate, dintre care peste un sfert au fost militari și salariați civili din Ministerul Apărării Naționale, avem datoria morală de a aduce lumina în toate ungherele umbrite sau întunecate care mai există în legătură cu evenimentele de atunci.

Fiecare viață pierdută în vâltoarea evenimentelor de atunci este neprețuită, de aceea, pentru a putea ierta, pentru a ne putea împăca noi înșine cu istoria noastră, avem datoria de a căuta adevărul și de a-l prezenta așa cum a fost”, se arată în mesajul semnat în calitate de ministru al Apărării

Nicolae Ciucă afirmă că, în ceea ce privește Ministerul Apărării Naționale, a „dispus asigurarea transparenței totale și cooperării necondiționate cu organele judiciare, în legătură cu acțiunile întreprinse, în acele săptămâni, la Timișoara, București și în restul țării”.

Nu putem judeca acțiunile de atunci, deciziile luate de conducerea comunistă a statului și de conducerea armatei de la acea vreme, după standardele democratice de astăzi, dar este evident că este nevoie, măcar acum, la atâta vreme de la acel Decembrie însângerat, ca fiecare responsabilitate să fie stabilită, fără echivoc, de instanțele de judecată. Fiecare abuz trebuie dovedit și fiecare vinovat trebuie tras la răspundere prin sentințele care vor fi date”, se mai arată în mesajul ministrului Apărării.

În timpul Revoluției din 1989 au murit 1.165 de persoane fără ca Justiția să găsească vinovații nici după 31 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here