Ministrul Budăi, despre pensiile românilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi scrie, vineri, pe Facebook, că secretarul general al European Trade Union Confederation (ETUC), Luca Visentini, susţine, în faţa Comisiei Europene, nevoia de flexibilizare a prevederilor din PNRR în care se menţionează că pensiile românilor nu ar trebui să depăşească 9,4% din PIB până în 2070. Ministrul prezintă şi o scrisoare semnată de acesta şi adresată oficialilor europeni, informează News.ro.

”Secretarul general al European Trade Union Confederation (ETUC), Luca Visentini, susţine, în faţa Comisiei Europene, nevoia de flexibilizare a prevederilor din PNRR în care se menţionează că pensiile românilor nu ar trebui să depăşească 9,4% din PIB până în 2070, poziţie exprimată deja de Ministerul Muncii şi de PSD”, spune Budăi.

El arată că ”nu doar confederaţiile naţionale, ci şi cea europeană au înţeles că aceste prevederi din PNRR sărăcesc nu doar actualii pensionari, ci şi pe cei viitori”.

”Îi mulţumesc lui Luca Visentini, un mai vechi prieten al României, care a şi participat, la Bucureşti, la evenimentele organizate în perioada cât ţara noastră a deţinut Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene”, mai spune Marius Budăi în postare.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, marţi seară, că specialiştii şi cei din conducerea Băncii Mondiale sunt de acord cu reforma pensiilor propusă de el şi susţine că i-a convins întrebându-i dacă pot trăi cu 200-300 de euro pe lună. Ministrul Muncii a mai precizat că s-au scris ”bazaconii” în PNRR, după ce a fost întrebat dacă şi cei de la Uniunea Europeană au dat undă verde majorării pensiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here