Conducerea USR se reuneşte în şedinţă, de la 17.30, pentru a discuta despre variantele de guvern cu care PNL-USR-UDMR va merge la preşedintele Nicuşor Dan, vineri, deputatul USR George Gima afirmând că USR nu îşi va schimba poziţia potrivit căreia nu vor vota un guvern din care să facă parte PSD sau un guvern eminamente compus din PSD şi doresc să vină cu o soluţie de dreapta, informează News.ro.
Deputatul USR George Gima a declarat la Digi24 că conducerea partidului urmează să se reunească într-o şedinţă de Consiliu, de la 17.30, pentru a analiza variantele de guvern ce vor fi prezentate preşedintelui Nicuşor Dan.
El a menţionat că se îndoieşte că poziţia USR va fi diferită de ceea ce a decis deja anterior, cu privire la formula de guvernare.
”Noi nu putem susţine în acest moment, sau nu putem vota un guvern din care să facă parte PSD sau un guvern eminamente compus din PSD. Noi dorim să venim cu o soluţie de dreapta şi lucrăm la aceasta, astăzi, în cursul acestor ore”, a subliniat Gima, el precizând că mai sunt câteva ore până expiră termenul dat de preşedintele Nicuşor Dan.
Deputatul a menţionat că USR va anunţa în cursul serii care este poziţia USR, o poziţie foarte clară, care nu se abate de la pilonii de integritate şi de profesionalism pe care i-au exprimat deja în spaţiul public până acum.
Gima a mai afirmat că USR a stabilit de două ori că au disponibilitatea să se coordoneze, împreună cu partenerii de dreapta, în special cu PNL, pentru acţiunile ulterioare, în formarea unui guvern şi îşi vor respecta acest vot pe care l-au dat.
”E prematur să vorbim în acest moment de un acord pe care să-l fi propus, ori cei de la PSD către PNL, ori PNL către PSD. Nu, USR nu a fost până acum implicat în astfel de discuţii, despre un posibil acord. Dacă va exista ulterior, acesta va trebui să respecte deciziile pe care noi le luăm în interiorul partidului, şi anume, în primul rând, că noi dorim să oferim o soluţie de dreapta. Asta este prioritatea noastră în acest moment”, a completat Gima.












