Ministrul de finanţe din Canada, Chrystia Freeland, a demisionat în urma divergenţelor cu Trudeau legate de buget

Sursa foto: Facebook

Ministrul de finanţe al Canadei, Chrystia Freeland, în acelaşi timp vicepremier şi unul dintre aliaţii cei mai apropiaţi ai prim-ministrului Justin Trudeau, şi-a anunţat luni demisia din guvern, transmite dpa, citată de Agerpres.

Freeland a invocat drept motiv al deciziei sale divergenţe de opinie cu şeful guvernului.

‘În ultimele săptămâni, dumneavoastră şi cu mine ne-am aflat pe poziţii divergente în ce priveşte calea cea bună pe care să meargă Canada’, a afirmat Freeland în scrisoarea de demisie adresată lui Trudeau.

‘Vineri, mi-aţi spus că nu mă mai vreţi ministru de finanţe şi mi-aţi oferit un alt post în cabinet’, a adăugat ea.

‘După o reflecţie, am ajuns la concluzia că singura cale onestă şi viabilă pentru mine este să demisionez din cabinet’, a afirmat ea.

Sursa foto: Facebook

Presa canadiană a relatat că Freeland şi Trudeau au avut dispute în ce priveşte politica bugetară a ţării.

Chrystia Freeland s-a pronunţat împotriva tăierilor de taxe promise de Trudeau, insistând că este nevoie de o abordare mai austeră pentru a răspunde tarifelor la produsele canadiene pe care le-a anunţat preşedintele ales al SUA, Donald Trump.

Freeland şi-a anunţat plecarea din guvern cu doar câteva ore înainte de o conferinţă de presă ce urma să aibă loc pe tema bugetului.

Chrystia Freeland a fost multă vreme considerată o posibilă succesoare a lui Trudeau, care se află în funcţia de prim-ministru de nouă ani.

În Canada, un nou parlament urmează să fie ales în octombrie 2025, însă, după cum arată sondajele, Justin Trudeau şi liberali săi sunt în prezent extrem de impopulari, partidul de centru-stânga fiind ameninţat cu pierderi electorale majore.

Care vor fi țărmurile afectate de poluare după scufundarea celor două petroliere rusești în Marea Neagră, conform prognozelor