Ministrul Finanţelor: Facem analiză şi ţinem cheltuielile sub control, chiar dacă este an electoral

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Deficitul bugetar s-a situat la 2,07% din PIB pentru primele trei luni, potrivit datelor preliminare, în contextul în care în primele luni au fost făcute plăţi de 5-6 miliarde de lei pentru contracte de înarmare, în timp ce cheltuielile sunt în creştere de aproape două ori faţă de perioada similară a anului trecut, a confirmat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la Evenimentul special organizat de Profit.ro. În acest context, cu datele privind execuţia după primele trei luni, ministerul face o analiză a finanţelor statului, a spus ministrul, asigurând că, în pofida rundelor de alegeri programate pentru acest an, Finanţele vor ţine cheltuielile sub control, transmite News.ro.

„Vestea privitoare la contul de execuţie bugetară preliminar, este de 2,07% din PIB. Aici s-a creat o întreagă dezbatere asupra valorii deficitului bugetar la sfârşitul lunii martie, 35 miliarde lei, zic eu, mai optimist… merge spre 36 miliarde lei, dar trebuie să punctăm câteva lucruri importante legate de valoarea investiţiilor, pentru că noi venim din luna decembrie cu contracte pe care le-am avut încheiate pentru industria de apărarea, care au generat plăţi de 5 miliarde lei în luna ianuarie şi în luna februarie, pe de o parte, iar pe de altă parte fiind o iarnă mai uşoară proiectele de investiţii s-au implementat în continuare. Mă uitam în contul de execuţie bugetară şi numai din fonduri naţionale aveam cheltuieli de capital de 14,7 miliarde lei, la care se adaugă PNRR cu 2,7 miliarde lei şi Cadrul Financiar Multianual pentru Politica de Coeziune, unde avem, de asemenea, în jur de 12 miliarde lei. Sigur, aici ajustările care ţin de Fondul Social European şi tot ceea ce noi avem în vedere pentru ajustarea acestor tipuri de cheltuieli nu întreaga sumă este socotită cheltuială cu investiţiile, dar, aşa cum o să vedeţi în ceea ce vom publica la termenul scadent, după ce se închide Contul de Execuţie Bugetară, cheltuielile cu investiţiile au crescut, faţă de perioada precedentă a anului trecut, de aproximativ două ori”, a spus Boloş, conform Profit.ro.

În 2024, deficitul bugetar este estimat la 86,6 miliarde de lei (5% din PIB în termeni cash), faţă de 89,9 miliarde lei (5,68% din PIB) realizat în 2023, un nivel încă ridicat şi asupra căruia persistă semne de îndoială, având în vedere că este un an electoral încărcat, cu riscuri în ce priveşte derapajele la cheltuieli ale statului.

Ministrul Mediului: Circulă filmuleţe în online cu ambalaje SGR falsificate / E o consecinţă nefastă a unei perioade lungi de tranziţie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here