Ministrul german de finanţe: Sistarea achiziţiei de gaz rusesc ar afecta pe termen scurt mai mult UE decât Rusia

Sursa: INQUAM/George Călin

Germania nu se poate lipsi ”pe termen scurt” de livrările de gaze ruseşti, iar eventuale sancţiuni împotriva Moscovei în acest sector ar face mai mult rău Uniunii Europene decât Rusiei, a declarat luni ministrul german al finanţelor, Christian Lindner, potrivit AFP, citată de Agerpres.

”Trebuie să avem în vedere sancţiuni dure, dar pe termen scurt livrările de gaze ruseşti nu sunt substituibile”, iar întreruperea lor ”ne va dăuna mai mult nouă decât Rusiei”, a spus ministrul german înaintea unei reuniuni cu omologii săi din statele UE, la Luxemburg.

Ministrul austriac al finanţelor, Magnus Brunner, a precizat la rândul său că ”Austria nu este favorabilă sancţiunilor asupra gazului”. ”Suntem foarte dependenţi de gazul rusesc în Austria. Sancţiunile nu trebuie să ne afecteze mai mult pe noi decât pe Rusia”, a explicat oficialul austriac.

Unii politicieni europeni şi statele baltice cer un embargou asupra importurilor ruseşti de gaze naturale pentru înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei după agresiunea asupra Ucrainei şi acuzaţiile privind crime comise în rândul civililor în oraşul Bucea.

Pe de altă parte, Rusia le-a cerut statelor UE să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, ceea ce acestea au refuzat. În prezent livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here