Ministrul Sănătății anunță când e cel mai probabil ca România să fie izbită de valul 5 al Covid

Foto: INQUAM/George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că valul cinci al pandemiei de COVID va afecta România după jumătatea lunii ianuarie, când se vor manifesta infecţiile contractate în perioada sărbătorilor de iarnă, atunci când mobilitatea populaţiei creşte, transmite News.ro.

El le recomandă oamenilor să îşi sfătuiască rudele, mai ales pe cele vârstnice, să se vaccineze.

„E posibil (ca valul cinci al pandemiei – n.r.) să vină la jumătatea lunii ianuarie (…) pentru că jumătatea lunii ianuarie înseamnă un interval de circa două săptămâni, care înseamnă perioada maximă de incubaţie a bolii din perioada sărbătorilor de iarnă”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri seară, la Digi 24.
El a atras atenţia asupra creşterii riscului de infectare la final de an, în contextul creşterii mobilităţii populaţiei.
Rafila a pledat ca înainte de sărbători cei care au rude în vârstă să încerce să le convingă pe acestea să se vaccineze anti-COVID, pentru că astfel sărbătorile vor „fi o perioadă cu mult mai multă relaxare şi linişte n majoritatea familiilor din România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here