Ministrul Vela oprește angajările în MAI: Concursurile sunt organizate mai mult pentru pile şi relaţii

sursa: MAI / Flickr

Marcel Vela a anunțat că au fost suspendate toate concursurile și examenele pentru angajări în MAI. Toate testele în desfășurare erau deja „aranjate”, este de părere ministrul.

„Concursurile şi examenele acestea sunt organizate mai mult cred că pentru pile şi relaţii. Nu ştiu dacă strict politice, dar în mare măsură, da” a spus ministrul de Interne pentru Mediafax.

Ministrul a spus că trebuie gândit noul buget al instituției pentru 2020 și făcut un audit intern, înainte să se dea drumul la noi angajări.

„Până vom face auditul, până vom analiza variante de organizare şi restructurare a Ministerului, până vom gândi bugetul pe anul 2020. Această sistare şi această suspendare este firească având în vedere că dorim, pentru 2020, o regândire şi reorganizare a Ministerului şi evident o propunere de buget pertinentă şi corectă pentru 2020” a mai explicat Marcel Vela, potrivit aceleiași surse.

Citiți și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here