Mitropolitul Irineu al Olteniei: Mântuitorul, Înviind din morți, ne-a dat bucuria nesfârșită a iubirii Lui

IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, oficiaza slujba de Boboteaza, la Catedrala Mitropolitana SF. Mare Mucenic Dimitrie din Craiova, sambata, 6 ianuarie 2018. Inquam Photos / Bogdan Danescu

IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, subliniază, în scrisoarea pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, că Mântuitorul Hristos, Înviind din morți, a dat credincioșilor bucuria nesfârșită a iubirii Lui, dacă vor crede și vor nădăjdui în El, notează Agerpres.

‘Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a Bisericii noastre, izvorul tuturor Praznicelor împărătești. Răstignindu-Se pe Cruce pentru păcatele noastre, Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a mai intrat ca arhiereul din Vechiul Testament cu sânge de animale, ci S-a prezentat Tatălui ca Mijlocitor real între noi și Dumnezeu. El S-a făcut pentru noi cale liberă la Tatăl, prin Sângele Său și prin Sfântă Învierea Sa din morți. Deci, noi, fiind cuprinși în Jertfa Domnului, suntem uniți cu Mântuitorul Hristos prin Învierea Lui, trăind într-o existență vie și într-o comuniune de iubire negrăită. Și dacă arhiereul Legii Vechi intra o dată pe an în Sfânta Sfintelor, Hristos Domnul nostru, Fiul Fecioarei Maria, răstignindu-Se pe Cruce de bunăvoie, a intrat în Ierusalimul ceresc pentru toată lumea și pentru toată istoria, obținând împăcarea cu Tatăl pentru toți oamenii. Desigur, Domnul slavei este ‘Același, ieri, azi și în veac’, fiind prezent simultan în ceruri, stând de-a dreapta Tatălui, și în Biserică, Trupul Său tainic. În calitate de Cap al acestui organism, El este atât ca persoană istorică reală, cât și ca persoană euharistică pe masa Sfintelor Altare. De asemenea, El este prezent, neîmpărțit și nedespărțit, în fiecare Sfântă Liturghie, venind la noi de la Tatăl prin Duhul Sfânt în Biserică și în lume’, spune IPS Irineu.

Potrivit acestuia, Hristos devine o jertfă permanent actualizată și întreagă, iar prin Învierea din morți cuprinde credincioșii în iubirea Sa și îi așază în ‘noua cetate a Trupului Său, Biserica’.

‘Deci, vărsându-Și sângele pe Cruce, El a făcut ca aceia care cred în El să primească iertarea păcatelor și harul îndumnezeirii. Așa se face că noi, sărbătorind Învierea Domnului, mergem cu multă bucurie la Biserică întrucât suntem cuprinși în Mântuitorul nostru, devenind prin botez frații Săi. Acest lucru este posibil deoarece Domnul Cel înviat, într-o prelungire a Jertfei de pe Golgota, face ca noi, credincioșii Săi, să privim spre El în unitatea iubirii și frățietății. Ca atare, urmând pe Mântuitorul nostru și noi, episcopi și preoți, ieșim și intrăm în biserica noastră ca reprezentanți ai Domnului pentru a arăta că El a venit la noi de la Tatăl și, fără să părăsească cerul, ne-a deschis Împărăția cerurilor pentru a intra și noi veșnic în comuniune de iubire cu Tatăl și cu Duhul Sfânt’, afirmă Mitropolitul Olteniei.

Înaltul ierarh adaugă că, venind în lume, Iisus a mers spre Jertfa supremă pe cruce, culminând cu Învierea din morți, ‘rădăcina nestricăciunii și a nemuririi’.

‘Firea noastră, prin această Jertfă, și-a redobândit în Hristos Domnul vindecarea, curățenia, tăria și puterea împotriva păcatului. De bună seamă că moartea Mântuitorului n-a fost osânda firii noastre omenești, ci alungarea diavolului și scoaterea răului din ea. Deci, Dumnezeu Tatăl, trimițând pe Însuși Fiul Său întru asemănarea cărnii păcatului, a biruit păcatul, condamnându-l în Sine prin Jertfa trupului Său oferită Tatălui pentru greșelile noastre. El a nimicit deci păcatul și a împlinit Legea în trupurile noastre, eliminând robia morții, care era în mădularele noastre. De atunci noi nu mai luptăm împotriva legii trupului pentru că umblăm după legea Duhului, omorând mădularele noastre ca să nu mai meargă după legea cărnii. (…) Și întrucât răstignindu-Se pe Cruce, Mântuitorul Și-a dat viața pentru noi, ne învață că nu păcatul oamenilor L-a îndemnat la acest sacrificiu, ci iubirea Lui negrăită pentru noi’, subliniază înaltul ierarh.

IPS Irineu îi îndeamnă pe credincioși să primească mărturia Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți ai Bisericii că Domnul a Înviat cu adevărat și să sporească rugăciunea mai ales în aceste vremuri tulburi de războaie și de instabilitate socială. ‘Să fim convinși din taina Învierii că noi nu trăim ca să murim, ci trăim ca să ne pregătim pentru viața de veci’, evidențiază IPS Irineu.

Sfânta și Marea Vineri. Denia Prohodului Domnului