Mitul lipsei de solidaritate în Uniunea Europeană

Sursa: Pxfuel

Criza coronavirusului a lovit UE cu o forță deplină. A expus, după cum puteți citi iar și iar, defectul fatal al UE: lipsa de solidaritate. Veți fi citit povestea în The Guardian. Sau în Telegraph. O veți fi urmărit la BBC. Și la ITV. Dacă ați ascultat cu atenție, probabil că ați auzit-o și în foșnetul  copacilor noaptea târziu, la culcare, scrie Politics.co.uk.

  • O analiză semnată de Holger P. Hestermeyer, de la King’s College Dickson Poon School of Law, preluată de RADOR, pe care o redăm integral.

Recenta propunere franco-germană de a permite UE să împrumute 500 de miliarde de euro și să acorde granturi statelor membre pentru a face față impactului pandemiei pare să fi redus la tăcere reclamațiile legate de lipsa de solidaritate, pentru scurt timp. Înainte de a reapărea, în mod inevitabil, merită să reflectăm asupra unei narațiuni care este acum bine stabilită. Dacă ei greșesc? Dacă defectul fatal aflat în dezbatere nu este o lipsă de solidaritate, ci chiar modul în care vorbim despre solidaritatea dintre state?

Mulți dintre cei care au deplâns lipsa de solidaritate au ignorat faptele. Ei au subliniat că Rusia și China au trimis Italiei ajutoare medicale, dar nu au menționat ajutorul statelor membre ale UE. Germania a trimis 300 de ventilatoare în Italia și a tratat peste 200 de pacienți cu coronavirus din Franța, Italia și Olanda, de exemplu. Polonia și România au trimis medici și asistente în Italia. Și așa mai departe.

Ei au criticat fățiș un pachet de urgență de 540 miliarde de euro, aprobat de statele membre ale UE, ca fiind prea fragil, dar nu au recunoscut existența programului Băncii Centrale Europene de 750 miliarde de euro.

Când au fost chestionați cu privire la omisiunea faptelor, au respins criticile cu un oftat: „Da, s-ar putea să fi fost și alte lucruri, dar ceea ce menționați cu siguranță presupune o lipsă de solidaritate”.

Au ei argumente? Mai multă solidaritate ar fi fost posibilă, cu siguranță. Dar cum stabilești limita pentru gradul adecvat de solidaritate? Compari UE cu o țară precum SUA? UE nu este o țară. Și să fim sinceri, nici SUA nu sunt în prezent un model de solidaritate ca stat.

Sau definești limita de solidaritate la un nivel ideal? Dacă da, eu sunt primul care aș spune că UE duce lipsă (de solidaritate). Am vrut să văd corona-obligațiunile în urmă cu câteva săptămâni – cu toate acestea, ele încă nu există. Dar oamenii nu sunt de acord asupra unui nivel ideal. Atât Lega (Nord a) lui Matteo Salvini, cât și Forza Italia a lui Silvio Berlusconi au votat împotriva eurobond-urilor în Parlamentul European. Adevărul este acesta: puține lucruri în viață corespund idealurilor. Și niciunul în politică, nicăieri.

Discuția despre solidaritate compară descrieri incomplete ale faptelor cu idealuri de neatins, pentru a ajunge la concluzii de neconceput. Asta ar putea să sune rău. Dar este, de fapt, mai rău. Dezbaterea despre solidaritate este, de asemenea, contraproductivă, pentru că, în loc să discutăm despre cum putem da dovadă de mai multă solidaritate, ne petrecem timpul învinovățindu-i pe ceilalți de lipsa ei.

Luați în considerare, de exemplu, restricțiile la exportul de echipamente de protecție personală, adoptate de mai multe țări, fapt care a provocat o astfel de agitație. Germania a adoptat restricțiile la 4 martie. Când a explicat de ce, guvernul a arătat cu degetul Franța, care și-a introdus propriile măsuri cu o zi înainte. La rândul său, Franța a acuzat Germania de lipsă de solidaritate față de coronabond-uri, în zilele anterioare anunțării propunerii lui Macron și Merkel. În cadrul dezbaterii italiene, atât restricțiile de export franceze, cât și cele germane au fost prezentate ca o dovadă a lipsei de solidaritate în UE, în timp ce dezbaterea a ignorat faptul că Italia a adoptat propriile restricții la export pentru echipamentele de protecție personală, pe 25 februarie.

Și Marea Britanie, ați putea să întrebați?

Veți fi văzut articolele din Telegraph, editorialele din The Guardian și articolele de la BBC, care blamau UE, Germania și Franța pentru lipsa de solidaritate. Dar ați văzut discuții despre solidaritatea Marii Britanii? Ce ajutor am acordat noi Italiei, dacă am acordat vreunul, Franței sau Spaniei? Sau, dacă părăsirea UE înseamnă că nu ne mai pasă de europeni, ce ajutor am acordat Americii Latine? Realitatea este că, la fel ca tuturor celorlalți, ne place să arătăm cu degetul spre ceilalți pentru lipsa de solidaritate, dar nu reușim să vedem propria noastră vină.

Este timpul să schimbăm abordarea. Solidaritatea este un concept nobil. Are o istorie lungă. León Bourgeois, unul dintre părinții Ligii Națiunilor, a discutat despre asta în cartea sa din 1896, Solidarité. A intrat chiar în discuții de drept internațional. Însă discuția politică despre solidaritate a devenit un exercițiu de arătat cu degetul.

Aceasta este o distragere a atenției de la dezbaterea pe care trebuie să o avem. Cum abordăm problemele cu care ne confruntăm într-o lume globalizată? Cum ar trebui organizată cooperarea statelor, astfel încât să beneficiem cu toții? Pentru ce nivel de autoritate dorim să fim responsabili într-o anumită politică?

Macron și Merkel au făcut o propunere privind modul în care UE ar trebui să fie abordat impactul economic al crizei coronavirusului, prin subvenții. Au dreptate nu pentru că planul lor satisface o noțiune abstractă de solidaritate, ci pentru că el poate funcționa.

În prezent, chiar și în UE, statelor li se permite legal să impună restricții la export asupra echipamentelor de protecție personală în caz de urgență sanitară. Acest lucru este greșit, nu pentru că lipsește ideea de solidaritate, ci pentru că așa e mai rău pentru toată lumea.

Aceste aspecte merită o dezbatere completă asupra meritelor. A arăta cu degetul nu ajută pe nimeni. Nu face decât să distragă atenția de la găsirea unor răspunsuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here