Falimentul Bucureștiului din cei patru ani de mandat ai Gabrielei Firea nu mai are nevoie de o decriptare sofisticată. Doar pandemia, cu carantina aferentă, a mai putut face, o perioadă, ca fața hâdă a Capitalei să semene cu a unei prințese, dar și aceea, cât se poate de adormită.
Așa cum zăpada căzută abundent are darul de a da, în primele ore/zile, o notă feerică până și celui mai insalubru perimetru, la fel și consemnarea populației la domiciliu reușise să facă din nebunia traficului bucureștean și multe alte fantome ale vieții din marele oraș o realitate bună de pus pe rană.
Se mai întâmplase asta în anii anteriori, sectorial desigur, atunci când primărița închidea școlile și grădinițele la prima fulguială. O manevră de un populism înfiorător, dar pe de altă parte eficientă în a goli, temporar, rezervorul știrilor negative despre traficul din Capitală.
Însă confirmarea dezastrului creat în cel mai mare oraș al țării, sub conducerea actualului edil general, a venit nu doar din analiza sincopelor cotidiene, ci și via PSD.
Nu mai este un secret că Firea nutrește de multă vreme ambiții care se situează mult peste actualul său statut în partid, doar că atunci când, pe fondul vidului creat de încarcerarea lui Liviu Dragnea, au apărut ferestre de oportunitate pentru preluarea frâielor formațiunii, Gabriela Firea și-a ratat magistral șansa. Motivul: „cazierul” prost.
Când ceasul bătăliilor crâncene din interiorul PSD a sosit (am mai scris despre asta și cu alte ocazii), Firea nu a fost în stare să pună nimic pe masă. A fost incapabilă să facă vreo demonstrație de forță fix din cauza zero realizărilor sale la cârma Capitalei. Asul potential din mânecă o transformase în juvetele realității obiective chiar și în fața cinicelor găști din propriul partid.
Teoretic, ar fi avut de partea sa pârghii pe care Dăncilă, apoi Ciolacu nu le-ar putea visa nici dacă ar face politică nouă vieți de-aici încolo. Când măsurarea forțelor pentru succesiunea lui Dragnea atingea apogeul, Gabriela Firea pleca dintr-o poziție de invidiat: cel mai votat pesedist activ în viață, tartor peste un buget fără egal în România și beneficiara unei trambuline media incomparabilă cu a colegilor săi. Dar s-a ales praful, iar singurul lucru care-i mai rămăsese a fost replierea. Ea s-a tradus prin punerea ambițiilor în stand-by și formatarea cârdășiilor personale prin renegocieri cu taberele aparent mai bine branșate la conducta cu steroizi a jocurilor din PSD.
Lucrurile astea se întâmplau în 2019.
Din nefericire pentru Gabriela Firea, în 2020, la mijlocul unui an pe care puțini vom fi capabili să-l uităm prea curând, primărița social-democrată se află relativ în același punct. Poate chiar mai prost, căci anul scurs n-a făcut decât să adauge, nu să-I degreveze „cazierul” delicat de administrator al unei capitale europene pe care a dus-o în fundătură.
Nu este, de aceea, de mirare că, pe fondul circului creat de Aurelian Bădulescu – ciracul ei, al PSD și, în general, al grupărilor mafiote care căpușează Bucureștiul – Gabriela Firea s-a baricadat în cetatea tăcerii.
Nu există (încă) dovezi că ar fi „contrasemnat” sau, cel puțin, că ar fi girat măcar verbal operațiunea de sabotare a conferinței de presă din Ghencea a lui Nicușor Dan.
Însă, la o privire mai atentă, nici nu poți veni, oricât ai căuta, cu argumente îndestulătoare potrivit cărora s-ar fi simțit lezată de ieșirea sălbatică a viceprimarului său și a unor angajați din subordinea instituției pe care o conduce, prezenți la fața locului în rol de backing vocals.
Sunt de acord că, din punct de vedere al marketingului politic, Bădulescu i-a făcut un bine în primul rând lui Nicușor Dan, pe care l-a legitimat ca principalul adversar al Gabrielei Firea.
Pe cei tentați să pună sub semnul îndoielii oportunitatea circului respectiv, din perspectivă rațională și tocmai pe motiv că orice strateg începător ar fi putut anticipa că ecourile i-ar aduce un deserviciu tocmai Gabrielei Firea, i-aș invita să-și amintească faptul că PSD și Liviu Dragnea fuseseră în stare să acționeze la fel (păstrăm proporțiile, evident), atunci când au pus bâta în mâinile Jandarmeriei, iar Jandarmeria au pus-o pe protestatarii pașnici din Piața Victoriei. Acolo, în acel irațional 10 august 2018, mulți din PSD văzuseră, inițial, cel puțin, un pas cât se poate de rațional.
Desigur, apare aici o întrebare: dacă nu ai corpul delict (repet, încă) al interesului direct, dar discret, al Gabrielei Firea în „ciufulirea” LIVE a lui Nicușor Dan, cum te-ai putea raporta la acest subiect fără a lăsa impresia că tu însuți rămâi captiv în mlaștinile speculației? E o întrebare legitimă. Frumusețea e că răspunsul la ea este mai aproape decât am fi înclinați să credem. În primul rând, poți evita să te hazardezi referindu-te la un viitor încă prea sărac în date factuale. În schimb, poți porni de la trecut. În cazul de față, unul chiar foarte recent.
Gabriela Firea și PSD îl percepeau deja pe Nicușor Dan ca pe candidat redutabil cu multă vreme înainte de anunțarea de către PNL a sprijinului pentru candidatura lui. Iar asta nu e o speculație, ci o concluzie care apare natural, studiind cel puțin două poziționări esențiale ale Gabrielei Firea, la patru ani distanță una de alta.
În martie 2016, în perspectiva campaniei electorale la capătul căreia a și obținut mandatul de primar general al Capitalei, Gabriela Firea făcea un exercițiu de seducție cu electoratul sătul de mafiile care controlau tot ce mișcă în administrarea Bucureștiului.
Cu nonșalanța pe care nici activitățile vulcanice adevărate n-ar mișca-o, Firea le făcea alegătorilor lui Nicușor Dan declarații de dragoste pigmentate cu ferocitatea cu care leul atacă beregata antilopei: „Mi-aș dori un viceprimar ca Nicușor Dan. (…) Eu i-am urmărit activitatea lui Nicușor Dan cu mult înainte de a ști că eu voi intra în această competiție. Este și normal ca după ce trăiești atâția ani într-o capitală să vrei mai mult și cred că este de apreciat faptul că este un neobosit al semnalării aspectelor neplăcute din București. Nu are forța echipei PNL sau PSD, pentru că partidul domniei sale provine dintr-un ONG, dintr-o fundație și este la început. Din punctul meu de vedere, analizând toată această conjunctură, stă bine în sondaje, eu îi citesc proiectele, urmăresc cu atenție și, dacă va intra în Consiliul General, eu sunt prima care voi întinde mâna și care voi spune că proiectele sale nu trebuie să fie abandonate și aș vrea să lucrăm împreună. E o declarație sinceră”.
Fix patru ani mai târziu, declarațiile de amor făcute cu sânge rece s-au transformat în perplexitate, în momentul în care a devenit evident că opoziția nu-și va mai autosabota șansele canibalizându-se.
Reacția cu care Gabriela Firea a întâmpinat anunțul premierului Ludovic Orban, privind sprijinul acordat de PNL lui Nicușor Dan, urmat de retragerea lui Vlad Voiculescu din cursă, rămâne grăitoare și în zi de azi: „Ce pot să vă spun? Ştiţi cum e: ţara arde şi bătrâneii se piaptănă – că nu erau nişte doamne care se pieptănau, erau nişte bătrânei simpatici. Am văzut şi eu aşa, ca nuca în perete şi colac peste pupăză, acest anunţ. E ca un ‘no comment’, pur şi simplu. Deci, este noaptea minţii”.
Circul din iunie 2020, făcut de Bădulescu, aparent în numele lui Firea, validezează consolidarea unei tendințe: în tabăra PSD și a viesparului din jurul acestui partid, panica pierderii unei redute de importanța strategică a Bucureștiului a cunoscut o creștere de care probabil nici USR, PNL și Nicușor Dan nu sunt încă suficient de conștienți.
