Mobilizare de forțe la Galați pentru a căuta resturi de drone

Mai multe echipaje de la ISU, IPJ, Jandarmerie, Armată, Poliţia de Frontieră fac căutări, sâmbătă dimineaţă, în cartierul Dimitrie Cantemir, aflat la marginea municipiului Galaţi, după ce o persoană a sunat, vineri noapte, la 112 şi a anunţat că ar fi auzit o bubuitură puternică în această zonă.

Locuitorii oraşului Galaţi au primit, vineri noapte, mesaje Ro-Alert, care anunţau căderea unor obiecte periculoase din spaţiul aerian şi cereau populaţiei să se adăpostească.

Căutările au început la miezul nopţii, după mesajul Ro-Alert primit de populaţia din Galaţi, au fost oprite după patru ore de scotociri la pas pe câmpul din zona cartierului Dimitrie Cantemir şi au fost reluate sâmbătă dimineaţă.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a alertat, vineri seara, în urma detectării unor grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniţei cu România, forţele aflate în Serviciul Poliţie Aeriană şi a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Galaţi.

„În noaptea de 29 spre 30 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina. În urma detectării unor grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniţei cu România, Ministerul Apărării Naţionale a alertat forţele aflate în Serviciul Poliţie Aeriană şi a notificat, începând cu ora 22,38, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din Judeţele Tulcea şi Galaţi”, a informat un comunicat al MApN transmis, sâmbătă, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional, cu semnal detectat pe un traseu către municipiul Galaţi.

Ca urmare, forţe ale ISU, Poliţiei şi Poliţiei de Frontieră au fost redirecţionate către zonele din proximitatea municipiului Galaţi unde a fost înregistrat semnalul radar respectiv.

MApN a precizat că, până la acest moment, nu au fost identificate obiecte căzute din spaţiul aerian pe teritoriul naţional şi că în cursul zilei de sâmbătă vor continua căutările.

Conform sursei citate, la ora 01,41, a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.

MApN a menţionat că informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea, şi că va reveni cu detalii, în funcţie de evoluţia situaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here