Mohamed bin Zayed este noul preşedinte al Emiratelor Arabe Unite

Prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed, a fost ales sâmbătă preşedinte al Emiratelor Arabe Unite (EAU), informează AFP, potrivit Agerpres.ro.

Prinţul, cunoscut sub iniţialele MBZ, era considerat deja conducătorul de facto al EAU. El îl va înlocui pe fratele său vitreg, Khalifa bin Zayed al-Nahyan, decedat vineri.

Noul preşedinte a fost ales de Consiliul Suprem al Federaţiei Emiratelor, a transmis agenţia oficială de presă WAM, preluată de AFP.

Reuters menţionează că MBZ, în vârstă de de 61 de ani, a transformat armata Emiratelor într-o forţă de înaltă tehnologie, ceea ce a contribuit, alături de resursele petroliere şi rolul de centru mondial de afaceri, la creşterea influenţei internaţionale a EAU.

Fosta ambasadoare americană la Abu Dhabi, Barbara Leaf, apreciază că prinţul are „o linie de gândire oarecum fatalistă”, conform căreia conducătorii din zona Golfului Persic nu se mai pot baza pe Statele Unite, principalul lor susţinător din trecut, în special după ce Washingtonul l-a abandonat pe preşedintele egiptean Hosni Mubarak în timpul Primăverii Arabe, valul de mişcări de protest din 2011.

MBZ a susţinut în 2013 răsturnarea de la putere a preşedintelui ales Mohammed Mursi, liderul Frăţiei Musulmane, în urma unui puci. El este cunoscut şi pentru promovarea prinţului saudit Mohammed bin Salman, care şi-a consolidat puterea la Riyadh printr-o lovitură de palat, în 2017.

Educat în ţara sa şi la colegiul militar pentru ofiţeri Sandhurst din Regatul Unit, MBZ a devenit tot mai neîncrezător în islamişti, în special după ce doi compatrioţi de-ai săi au participat la atentatele de la 11 septembrie 2001. În 2007, la o întâlnire cu oficiali americani, el le-a spus, potrivit Wikileaks: „Sunt arab, sunt musulman şi mă rog. Iar în anii 1970 şi la începutul anilor 1980 am fost unul din ei. Cred că indivizii aceştia au un plan”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here