Moțiunea de destituire depusă de partidul stângii radicale Franța Nesupusă (La France Insoumise /LFI) împotriva președintelui Emmanuel Macron a fost declarată inadmisibilă miercuri de către biroul Adunării Naționale (camera inferioară a parlamentului francez), doar stânga votând pentru, în timp ce formațiunea de extrema dreaptă Adunarea Națională (Rassemblement National /RN/) s-a abținut, informează AFP, citând surse concordante, notează Agerpres.
Cinci membri ai biroului au votat pentru, zece împotrivă și cinci s-au abținut în cursul unei reuniuni a celei mai înalte structuri executive a camerei inferioare a cărei componență a fost reînnoită săptămâna trecută, făcând stânga să piardă majoritatea în cadrul biroului.
‘Încă o dată, ca de obicei, Adunarea Națională este cea care îl salvează pe Emmanuel Macron’, și-a exprimat regretul președinta grupului parlamentar al LFI, Mathilde Panot. Franța nesupusă cere plecarea președintelui Emmanuel Macron încă din vara anului 2024 din cauza refuzului său de a numi un premier de stânga, în timp ce alianța Noul Front Popular (grupând formațiuni de stânga) s-a clasat în frunte la ultimele alegeri legislative.
LFI spera să treacă acest filtru de admisibilitate pentru a provoca o dezbatere în Comisia pentru legi și, dacă era cazul, în plen. Această formațiune depusese deja două moțiuni de destituire în 2024, care au fost considerate însă inadmisibile, într-o perioadă în care biroul camerei inferioare era dominat de stânga.
Votul de miercuri ‘a avut loc într-un moment crucial’, în timp ce responsabilitatea șefului statului în haosul politic nu lasă nicio îndoială.
Circa 70% dintre francezi sunt favorabili plecării președintelui Macron. Vocile împotriva sa se înmulțesc, inclusiv în cadrul ‘soclului comun’ pentru a cere demisia lui, a declarat grupul parlamentar al LFI într-un comunicat citat de publicația Le Monde.
Potrivit Constituției, președintele ‘poate fi destituit numai în cazul încălcării îndatoririlor sale, ceea ce este în mod evident incompatibil cu exercitarea mandatului său’. În orice caz, este practic imposibil să se ajungă la procedura de destituire în configurația politică actuală deoarece este necesară o majoritate de două treimi în ambele camere.
Senatul este dominat de dreapta și de centru, tabere ostile acestei inițiative și chiar în Adunarea Națională stânga nu este unită pe această temă, socialiștii fiind împotriva ei în esență, chiar dacă au votat pentru admisibilitate miercuri, comentează Le Monde.










