În dosarul numit de presă „ANRP 2”, în care DNA reclama pagube de peste 84 de milioane de euro prin supraevaluarea unor imobile, Înalta Curte a decis, definitiv, achitări pe bandă rulantă. Motivarea arată că nici paguba nu există, nici atribuția acuzaților de a evalua imobilele, scrie Newsweek România.
Ca membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acuzații din dosarul ANRP 2, conform DNA, ar fi supraevaluat unele imobile pentru ca, în final, deciziile de despăgubire să fie eliberate la valori mult mai mari decât valoarea reală a imobilelor.
Înalta Curte arată în motivarea deciziei de achitare pentru abuz în serviciu a tuturor inculpaților că „acuzația formulată prin rechizitoriul parchetului se întemeiază pe premisa existenței unei atribuții de serviciu de verificare a rapoartelor de evaluare din perspectivă tehnică”. Dar, a adăugat ÎCCJ, „Înalta Curte urmează să stabilească în ce măsură atribuțiile de serviciu ale membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, menționate anterior, le permiteau și îi obligau în același timp la o analiză detaliată din perspectivă tehnică.”
Instanța Supremă a constatat, totuși, „că situația membrilor Comisiei Centrale este relativ identică cu circumstanțele în care organele judiciare folosesc cunoștințele unui specialist pentru a verifica un aspect tehnico-științific, respectiv o expertiză sau o constatare tehnico-științifică, cu alte cuvinte se apelează la cunoștințele unui expert specializat într-un anumit domeniu.”
Tot judecătorii de la ÎCCJ au scris și că acești experți existau la nivelul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și că acești experți erau cu totul responsabili pentru stabilirea valorilor imobilelor, nu membrii Comisiei Centrale.
Concluzia Înaltei Curți a fost, așadar, logică: „se constată că nu se poate reține încălcarea atribuțiilor de serviciu de către inculpații (…), având în vedere faptul că activitatea de analiză și stabilire a cuantumului final al despăgubirilor nu presupunea o verificare din perspectiva tehnică a rapoartelor de evaluare.”
Dar a mai existat o parte esențială analizată de către judecători: cea a prejudiciului enorm invocat de către DNA. Astfel, se arată în motivare, „Înalta Curte reține că un alt aspect important, indispensabil pentru a se putea reține existența infracțiunii de abuz în serviciu, îl constituie existența unui prejudiciu, a unei pagube. Trebuie menționat aici faptul că în nici un moment (urmărire penală sau la judecarea în fond a cauzei) nu s-a făcut trimitere la componenta referitoare la existența unei vătămări a intereselor legale ale unei persoane, (…) ci doar la existența unei pagube, a unui prejudiciu material adus statului”.
Articolul integral – pe Newseek România
