„Mutanții” din Piața Victoriei

Covid-19 poate deveni un „baby boom” pentru partidele conspiraționiste. Iar putinismul oferă, în acest sens, fertilizarea in vitro.

Busculada de adepți ai teoriei conspirației din Piața Victoriei, zilele trecute, în frunte cu turnătorul Garcea, transformat mai nou în „guerrillero”, are mai mult potențial politic decât lasă să transpară prin imaginea de farsă balcanică.

Din perspectivă politologică, era vremea să vină și la noi o adiere mai vârtoasă din mutația de ambient politic care bântuie în ultimii ani centrul și estul Europei. Un ambient care produce o tranziție discretă de la arhetipul politicianului postcomunist, emanat din viermuiala noilor îmbogățiți ai tranziției sau creat exclusiv în eprubeta serviciilor secrete, la diverse vedete de carton din era digitală.

Vorbim de un proces lent de ruptură generaționistă, dar care se petrece sub ochii noștri. Ponta nu a reprezentat niciodată o „nouă generație”, ci doar o slabă „liberalizare” a vechilor tartori, la fel cum golănașul Ghiță n-a reușit să-și spoiască statutul unui Bill Gates dâmbovițean. În schimb, videochatista Oana Lovin o poate reprezenta.

Ce, nu-mi spuneți că, de exemplu, nu vi-l puteți închipui pe unul ca Selly ajuns la vârsta de 40 de ani șef de partid sau europarlamentar? De ce nu? Oricum sunt creditați cu legitimitate populară, și nu doar din partea urmăritorilor, ci și a diverselor companii. S-au dus demult vremurile în care Facebook era despre poze de vacanță, 9GAG și pisici, acum este un uriaș hub de proiecte politice, care nu trebuie decât să treacă testul timpului. Au ajuns interlopi oligofreni să ocupe fotolii în Senat, de ce să nu facă pasul în politica mare și o gagicuță ca Oana Lovin, care decartează fantezii sexuale sugându-și degetul? Ea nu reprezintă o realitate culturală? Ba da. Deși intuiția îmi spune că e mult mai folositoare așa, amfitrioană de brigadă, secretară neoficială de partid în LIVE-urile de pe Facebook.

Pe scurt, se testează niște ape. Și este, în linii mari, același trend care l-a adus la șefia statului în Ucraina pe comediantul Volodimir Zelenski. Cine s-ar fi gândit în 2014, în timp ce lunetiștii „Echipei Alfa” loiali lui Viktor Ianukovici trăgeau în populație, că în 2019 ucrainenii vor vota în fruntea țării un produs de showbiz? Și iată că au făcut-o. Că Zelenski avea prinse la manșete funiile de păpușar ale oligarhului Igor Kolomoisky, asta-i altă poveste.

Victoria lui Zelenski a încununat un experiment politic care mai fusese testat în 2017 în Serbia. Luka Maximovici, înscris la prezidenţiale, tot comediant şi el, tipul ăla travestit într-un „dizelas” cu aere de Gigi Becali, îmbrăcat în costume de mătase şi ornamentat cu o codiţă de samurai. Culmea e că Maximovici, care nu a făcut decât să-şi joace scheciul de gangster turbofolk, a reuşit cu voturile hipsterilor să iasă pe locul trei, cu 9%. Rezultat care l-a lăsat fără cuvinte, pentru că nu se aștepta să ia voturi cu un „performance” de Arşinel. Alt exemplu: Beppe Grillo, comediantul ajuns pe caii mari ai populismului italian.

Iosefina Pascal, Dan Chitic sau Iulian Capsali, care căpușează acum politic tema „totalitarismului covidist”, sunt doar niște elemente de decor, abțibilduri pe frigider. Azi sunt ei, mâine vor fi alții. Cert este că fondul fenomenului social se va extinde cu sau fără ei.

Pandemia a scos multe nebuloase la lumină, printre care și vastele zone de influență ale grupurilor conspiraționiste de pe Facebook și WhatsApp. Le vedem acum dezlănțuindu-se în spațiul public, cu un avânt periculos întreținut și de camarila din CCR. Aveți AICI o analiză amănunțită a infodemiei conspiraționiste de pe Facebook. Și AICI despre WhatsApp.

Acestea fiind evidențele, este o dovadă de strabism și naivitate să susții că televiziunile modelează încă decisiv opinia publică. „Coronascepticii” nu se informează de la TV, ci din subteranele de gândire magică ale Facebook. Aici se află o mină de aur pe care diverși strategi de partid au început s-o tatoneze și încearcă s-o transpună în agenda publică.

În anii 1990, visam să avem o tarabă, să devenim patroni de chioșc, să dăm lovitura capitalistă la colțul străzii vânzând gumă de mestecat, blugi și casete. Așa și în prezent cu vlogging-ul sau cu „meseria” de influencer pe Instagram, este vedenia de parvenire a acestei epoci, extazul ei hedonist naționalizat, noua aventură de tip easy money. Deci, este inevitabil să nu alunece în sfera capitalizării politice.

Cu externele suntem orientați spre SUA, dar cu metehnele suntem virusați panslavist. În calitate de hommo coruptus, rusul e mai pe placul nostru. După colapsul URSS, Rusia nu a avut parte de o democrație autentică, însă a comis ceva original: „democrația controlată”. Americanii au exportat know-how într-ale statului de drept și arhitecturi de securitate, iar rușii au exportat corupție. Ce urmărim la noi zilele astea este ceva fumat încă de la începutul anilor 2000 de regimul autocratic-suprarealist al lui Vladimir Putin.

Recent, un om de bază a ieșit din cercul interior al lui Putin: Vladislav Surkov, unul dintre consilierii embelmatici ai președintelui rus, a fost demis.

Surkov este inventatorul putinismului. Poreclit „Demiurgul”, a venit la rampă în debilii ani 1990. Începuse emergența PR-ului în politică, valizele cu bani din consiliere erau așternute la picioarelor noilor combinatori, numiți political technologists. Mafia, anarhiştii, fanaticii religioşi, toţi trebuiau să se transforme în cobai de PR politic. De asta avea să se ocupe Surkov. El hotăra ce tip de partid trebuia să apară pe scena politică. Unul progresist, unul naţional-socialist? Nicio problemă, se dădea comanda şi partidul era înfiinţat, un nou actor îşi primea rolul în şarada democraţiei. Pe scurt, să fie opoziţie, dar cu permis de la Kremlin. Se zice că pe o masă din biroul lui Surkov existau câteva telefoane pe care scria INDEPENDENT. Acelea erau telefoanele prin care îi dirija pe candidaţii independenţi.

Pentru a-i atrage pe hipsteri de partea Kremlinului (Generaţia Putin sau Generaţia P, aşa sunt numiţi cei 1,3 milioane de copii născuţi în anul 2000 şi care au crescut sub Vladimir Putin), Surkov a vărsat tone de bani în expoziţiile unor artişti „provocatori” şi a inventat rapperii anti-sistem, coordonaţi, de fapt, de Ministerul Culturii.

Întreaga societate rusă urma, sub bagheta lui Surkov, să se transforme politic într-un enorm reality show. Debuta osmoza fără perdea, în prime time, dintre plictisul actului legislativ şi stilul de viaţă al „vory v zakone” (hoți în lege), dintre cravata secretarului de stat şi poveştile de Şeherezadă ale fetiţelor de zahăr („sugar babies”).

„Coronascepticii” țin tot de acest tip de tracțiune politică, deocamdată destul de anemică, cu toată accelerația pe care încearcă s-o imprime RTV sau Antena 3, vegheate îndeaproape de Sputnik și Ambasada Rusiei.

Noi îi privim cu aroganță și dispreț și-i tratăm ca pe niște „mutanți”, dar autoritățile ruse iau cât se poate de în serios astfel de apariții, fiindcă știu ce putere latentă se află în narațiunile marginale. Mai țineți minte, anul trecut, cazul șamanului Aleksandr Gabișev care plecase pe jos spre Moscova ca să se lupte cu Putin, considerându-l la propriu posedat de un demon? Kremlinul a pus FSB-ul pe urmele lui, nu un echipaj de poliție. De ce? Fiindcă Gabișev, portretizat în știrile din România doar ca un țăcănit înhămat la o ricșă, reușise să provoace, cu mesajele lui anti-Putin, un protest cu 7.000 de oameni într-un orășel insignifiant de pe ruta transsiberiană.

La fel au procedat deunăzi și cu mișcarea conspiraționistă „Cetățenii Sovietici”, propulsată de subiectul pandemiei. Membrii mișcării susțin că URSS încă există, iar Federația Rusă este o companie privată offshore controlată de SUA și ocupă ilegal teritoriul Uniunii Sovietice. Niște nebuni, nu? Ei bine, nebunii ăștia au scos lumea în stradă în Vladikavkaz, capitala Osetiei de Sud, unde s-au vânturat cam aceleași teorii ale conspirației ca și la București. Lița din mască e o antenă 5G, chestii de genul ăsta.

Uități-vă între cine se poartă în acest moment războiul ideologic. Între marginali, nu între partidele mari, blocate într-un populism guvernamental prăfuit.

Revenind: din câte se observă la noi, filonul PRM este încă unul ofertant, așteaptă doar să-i fie făcut un update pe ici, pe colo. O simplă revizie tehnică.