NASA lansează prima misiune de deviere a unui asteroid pentru evitarea în viitor a unui posibil impact cu Terra

Trojan Colors Revealed (Artist's Concept) New results from NASA's Wide-field Infrared Explorer, or WISE, reveal that the Jovian Trojans - asteroids that lap the sun in the same orbit as Jupiter - are uniformly dark with a hint of burgundy color, and have matte surfaces that reflect little sunlight. The results are illustrated in this artist's concept, showing both the leading and trailing packs of Trojans in orbit with Jupiter. Observations from WISE also confirmed the previous suspicion that there are more asteroids in the leading pack of Trojans (seen in the distance) than the trailing bunch. The results are helping astronomers fill in missing pieces of the ongoing Jupiter Trojan puzzle: how and when did these asteroids form? The data for this research come from the asteroid-hunting portion of the WISE survey, called NEOWISE. Image credit: NASA/JPL-Caltech
NASA se pregătește să lanseze, în noaptea de marți spre miercuri, o misiune fără precedent: o navă pe care intenționează să o izbească cu o viteză de 24.000 km/h de un asteroid, cu scopul de a-i modifica traiectoria pentru a proteja Terra de o posibilă coliziune, relatează AFP.
Acest test „va fi istoric”, a declarat într-o conferință de presă Tom Statler, un om de știință al NASA care participă la această misiune.
Pentru prima dată, omenirea va schimba mișcarea unui corp ceresc natural în spațiu”, a spus Statler.
Oficialii NASA au precizat că aceasta este doar o repetiție generală și că asteroidul țintă nu reprezintă o amenințare pentru Pământ. Dar obiectivul este luat foarte în serios de către agenția spațială americană.
În prezent, NASA a listat puțin peste 27.500 de asteroizi de toate dimensiunile aflați în apropiere de Pământ și „niciunul dintre ei nu reprezintă o amenințare în următoarea sută de ani”, a asigurat Thomas Zurbuchen, directorul misiunilor științifice la NASA.
Experții estimează, însă, că doar 40% dintre asteroizii care au 140 de metri sau peste sunt cunoscuți, iar majoritatea sunt încă nedescoperiți. Ideea este, așadar, de a dezvolta o tehnică de protejare împotriva unei posibile amenințări.
Misiunea, numită DART, este programată să fie lansată de la baza forței aeriene Vandenberg din California, fiind transportată cu racheta SpaceX Falcon 9 prin atmosferă, la ora 22:21 locală marți (miercuri 6:21 a.m. GMT).
Nava este mai mică decât o mașină și este flancată de două panouri solare lungi. În toamna viitoare, peste aproximativ zece luni, urmează să lovească un asteroid de dimensiunea unui teren de fotbal (aproximativ 160 de metri în diametru), care se va afla atunci la 11 milioane de kilometri de Pământ.
Asteroidul se numește Dimorphos și este de fapt o lună care orbitează în jurul unui asteroid mai mare, numit Didymos (780 de metri în diametru).
Pentru a înconjura marele asteroid, Dimorphos are nevoie în prezent de 11 ore și 55 de minute.
Oamenii de știință se așteaptă ca orbita să se reducă cu aproximativ 10 minute.
Este o schimbare foarte mică, dar s-ar putea să fie tot ce avem nevoie pentru a devia un asteroid care se ciocnește cu Pământul, dacă am fi nevoiți vreodată, cu condiția să descoperim acest asteroid suficient de repede”, a explicat Tom Statler.
Efectul exact pe care îl va avea impactul nu este cunoscut momentan deoarece acesta depinde în special de compoziția asteroidului.
Oamenii de știință doresc să determine această schimbare a traiectoriei, care va fi apoi măsurată folosind telescoape de pe Pământ.
Rezultatele vor fi utilizate în calcule pentru a ajuta la determinarea, în viitor, cât de multă masă trebuie proiectată împotriva unui anumit tip de asteroid pentru a provoca o deviație suficientă.
Oamenii de știință nu știu încă dacă Dimorphos este format din roci dure sau mai poroase, iar asteroidul nu va apărea în imaginile transmise de navă decât cu doar o oră înainte de coliziune. Forma sa, rotundă sau alungită, se va vedea limpede doar cu 2 minute înainte. Apoi va urma explozia.
Următoarele imagini vor veni de la un mic satelit dezvoltat de Agenția Spațială Italiană, care va survola Dimorphos la 3 minute de la ciocnire, pentru a observa efectul șocului și, cu puțin noroc, craterul de la suprafață.
Orbita marelui asteroid Didymos în jurul Soarelui ar putea fi, de asemenea, ușor modificată, din cauza relației gravitaționale cu luna sa. Dar atât de puțin încât schimbarea nu poate fi măsurată. Prin urmare, nu există nicio șansă ca asteroidul să fie plasat pe o nouă cale potențial periculoasă pentru planeta albastră.
Costul total al misiunii – prima misiune interplanetară lansată de compania lui Elon Musk pentru NASA – este de 330 de milioane de dolari.
Alte tehnici sunt luate în considerare pentru a devia un asteroid. De exemplu, efectuând o explozie nucleară în apropierea unuia dintre ei, nu pentru a-l distruge, ci pentru a-i devia traiectoria prin ricoșeu. Ar putea fi folosită și forța gravitațională a unei nave care zboară aproape de un asteroid pentru o lungă perioadă de timp.

Dar tehnica testată aici, cunoscută sub numele de impact cinetic, este de departe cea mai potrivită, atât timp cât se va dovedi așa în timpul acestui test.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here