NATO, avertisment pentru Rusia în criza din Belarus

Sursa: Facebook

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg îndeamnă Rusia „să nu se amestece” în Belarus, o ţară cuprinsă de o contestare fără precedent în urma alegerilor prezidenţiale contestate de la 9 august, relatează AFP, citată de News.ro.

„Nimeni, nici Rusia, nu ar trebui să se amestece acolo”, a subliniat Stoltenberg într-un interviu acordat joi tabloidului german Bild.

„Belarusul este un stat suveran şi independent”, a subliniat el.

„Este foarte clar, noi respectăm integritatea teritorială belarusă”, a insistat secretarul general al NATO, care s-a întâlnit joi, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel.

Stoltenberg face aceste declaraţii în contextul în care, la Moscova, preşedintele rus Vladimit Putin s-a declarat pregătit să desfăşoare forţe pe teritoriul Belarusului, în cazul în care contestarea alegerilor degenerează, în cadrul unor acorduri în domeniile securităţii şi militar.

Putin a subliniat că criza din Belarus este „treaba societăţii şi poporului belarus”.

El a adăugat însă că, din punctul său de vedere, „noi ne comportăm mult mai rezervat şi mai neutru ca multe alte ţări, atât europene, cât şi americană”.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko care se confruntă de trei săptămâni cu un val de proteste de o amploare fără precedent, a anunţat că a primit, la jumătatea lui august, o promisiune a unui „ajutor” din partea Moscovei în vederea apărării securităţii ţării sale.

Jens Stoltenberg a pus Minskul în gardă miercuri împotriva oricărei tentatve de a instrumentaliza o pretinsă consolidare a NATO în regiune, cu scopul de a justifica reprimarea manifestanţilor.

Lukaşenko afirma în weekend că a constatat „importante acţiuni ale unor forţe NATO în imediata apropiere” a frontierei belaruse, pe teritoriile Poloniei şi Lituaniei. Această acuzaţie a fost respinsă imediat de NATO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here