NATO deschide tabere pentru afganii care au colaborat cu Alianța

Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să înfiinţeze tabere de primire pentru afganii care au lucrat pentru NATO în Afganistan şi sunt evacuaţi în prezent din Kabul, după ce puterea a fost preluată de talibani, transmite dpa, preluată de Agerpres.

„Discutăm despre diferite locuri pentru cazarea temporară a afganilor”, a declarat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la încheierea unei întâlniri cu miniştrii de externe din ţările aliate.

Jens Stoltenberg a adăugat că mai mulţi aliaţi şi-au manifestat deja disponibilitatea de a primi pe termen lung foşti colaboratori afgani ai NATO.

Potrivit ministrului german de externe Heiko Maas, imensa bază militară americană din Ramstein, în landul Renania-Palatinat, este deja utilizată ca centru de primire pentru solicitanţii de protecţie care sunt evacuaţi din Afganistan.

 

În plus, conform informaţiilor dpa, şi Kosovo urmează să preia o parte din afganii evacuaţi.

Conform estimării secretarului general al NATO, aproximativ 200 de afgani continuă să lucreze pentru NATO. În eforturile de evacuare din Kabul sunt de luat în calcul, de asemenea, angajaţii locali care au lucrat pentru contingentele naţionale.

Traseul afganilor evacuaţi de pe aeroportul Hamid Karzai include o primă oprire în Qatar sau în Kuweit. De acolo, ei îşi continuă călătoria spre Europa. Adăposturi temporare urmează să fie amenajate în baze militare deja existente.

The Economist: Guvernul condus de talibani va fi mai puțin izolat decât speră Occidentul. Motivele de sărbătoare, dar și grijile pe care le au China, Rusia, Iran și Pakistan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here