NATO: Stoltenberg nu intenţionează să-şi prelungească mandatul, va pleca în toamnă

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu intenţionează să-şi prelungească mandatul şi urmează să părăsească postul aşa cum a planificat, în toamna acestui an, a anunţat alianţa nord-atlantică, relatează duminică dpa.

Mandatul secretarului general Jens Stoltenberg a fost prelungit de trei ori şi el şi-a desfăşurat activitatea pentru o perioadă de aproape nouă ani„, a declarat sâmbătă noaptea purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, la solicitarea dpa, potrivit Agerpres.

„Mandatul secretarului general se încheie în octombrie acest an şi el nu intenţionează să obţină o nouă prelungire a mandatului său”, a adăugat Lungescu.

În luna martie a anului trecut, la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit până la 30 septembrie 2023.

Recent, au existat speculaţii că mandatul lui Stoltenberg, în vârstă de 63 de ani, ar putea fi prelungit din nou pe fondul conflictului din Ucraina, aminteşte dpa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here