Negocieri PNL-PSD | PSD a decis: Ciolacu premier. Cîțu: „Sunt colegi din PNL care sunt OK ca premierul să fie desemnat de alte partide. E bizar”

Inquam Photos / George Călin

PNL și PSD vor relua discuțiile privind formarea Guvernului, începând cu ora 16.00, Marcel Ciolacu afirmând că speră ca negocierile privind programul de guvernare să fie finalizate astăzi, urmând ca social-democrații să stabilească tot miercuri premierul din partea partidului.

UPDATE: Consiliul Naţional al PSD a votat, miercuri, varianta rotaţiei premierilor în guvernarea cu PNL şi UDMR, premierul PSD fiind Marcel Ciolacu. Deşi preşedintele PSD afirma, înainte de şedinţă, că PSD trebuie să dea primul premierul, potrivit votului de la alegerile parlamentare, în şedinţă nu s-a dat concret un vot pentru acest aspect, au precizat surse din PSD, care au explicat că se doreşte astfel flexibilizarea mandatului, însă se subînţelege că PSD va cere premierul.

Decizia luată de cei de la PSD, reuniţi în Consiliul Naţional, a fost că sunt de acord cu rotaţia premierilor în coaliţia cu cei de la PNL şi PSD, iar propunerea de premier a Partidului Social Democrat este Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.

Nu s-a supus la vot ca PSD să fie cel care dă primul premierul, însă preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, a afirmat încă de dimineaţă că, potrivit rezultatelor alegerilor parlamentare şi a ponderii PSD în Parlament, partidul este cel care trebuie să dea primul premierul, în cazul rotaţiei.

UPDATE: Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, miercuri, la sediul partidului, că decizia conducerii PNL este ca primul premier în rotaţia decisă este să fie de la PNL, fără a se fi stabilit un nume şi a arătat că i se pare ”bizar” faptul că Marcel Ciolacu a afirmat că nu îl doreşte pe el premier. El a transmis un mesaj şi către colegii din partid: Am văzut că sunt colegi de la PNL care sunt ok ca premierul să fie desemnat de alte partide, este bizar dar asta e”.

”PNL vine în fiecare zi cu încă o flexibilzare”, a spus Cîţu. Întrebat de ce nu s-a supus la o flexibilizare a mandatului, Cîţu a spus că s-a votat premierul să fie de la PNL, fără să se precizeze un nume. ”Să ştiţi că PNL are o decizie în Consiliul Naţional să nu facă alianţă cu PSD şi astăzi negociem cu ei”, a afirmat el.

Despre afirmaţia lui Marcel Ciolacu, că PSD nu acceptă ca Florin Cîţu să fie premier, atâta vreme cât a fost demis prin moţiune de cenzură, preşedintele PNL a răspuns:  ”Până la urmă nu despre asta este vorba, Am auzit şi eu acest argument, mi se pare bizar. În primul rând, o moţiune de cenzură împotriva unei singure persoane este neconstituţională, asta ar însemna că cei de la PSD nu vor niciunul dintre membrii Guvernului să nu fie în viitorul Guvern. Mi se pare că ne ducem într-o direcţie greşită, când vorbim despre persoane”, arătând că nu doreşte să vină colegii lui în partid să spună că nu vor anumite persoane din PSD în Guvern.

Cîţu a arătat că ar avea o listă întreagă cu persoane cu persoane de la PSD pe care nu le-ar dori.

Despre faptul că în PSD s-a decis că propunerea de premier este preşedintele partidului, Cîţu a răspuns: ”Deci preşedintele partidului. Sper să treacă şi la noi, atunci, sper să treacă”, adăugând apoi că a glumit.

Florin Cîţu a arătat că acelaşi lucru l-a spus şi în negocierile cu USR, când a transmis că dacă se intră într-o discuţie despre persoane, intrăm într-o discuţie care nu are sens”. ”Am şi alţi colegi care spun, dacă nu o să fie preşedintele partidului, după aia ce facem cu USR? Aici sunt tot felul de discuţii”, a spus preşedintele PNL, arătând că doreşte să se încheie aceste negocieri cât mai repede şi să avem un Guvern. ”Trebuie să ne întâlnim astăzi să vedem care este soluţia de compromis”, a arătat el.

”PNL a făcut un compromis când am decis că vom face o coliţie de guvernare cu PSD, cred că am colegi în partid care vor să mai facem câteva compromisuri, doar să mergem mai departe”, a spus el.

Întrebat dacă e dispus să meargă la Cotroceni cu alt nume de premier, Florin Cîţu a arătat că decizia clară este premier PNL, în primă fază. ”Vom vedea în partid care este acel premier. Am văzut că sunt colegi de la PNL care sunt ok ca premierul să fie desemnat de alte partide. E bizar, dar asta este”, a spus el.

Florin Cîţu a reiterat că dacă se va ajunge la o soluţie, partidele vor merge cu o propunere comună de premier la Palatul Cotroceni şi a arătat că speră ca negocierile să se încheie cât mai repede.

UPDATE: Marcel Ciolacu a insistat că PSD este partidul care a câștigat alegerile și trebuie să facă prima nominalizare de premier în cadrul mecanismului de rotație, în ciuda deciziei PNL, iar Florin Cîțu nu mai poate revendica șefia Execitvului după ce a fost demis prin moțiune de cenzură.

„Astăzi, mai mult ca sigur se va finaliza programul de guvernare și pe capitolele social, justiție. PSD va face un Consiliu Național unde va decide premierul. Dar cel mai important este să nu construim ceva neținând cont de voința românilor, ci numai de interesul personal. Vă amintesc că PSD a câștigat alegerile. Dacă vom ține cont de voința românilor, sunt ferm convins că vom avea o coaliție funcțională și un guvern al României. Categoric, PSD va avea propria nominalizare de premier, pentru că avem o rotație. Din moment ce PSD a câștigat alegerile, e normal să solicităm să avem prima nominalizare. Există negocieri, ca să nu iasă nimeni păcălit”, a comentat Ciolacu.

La insistențele jurnaliștilor referitoare la faptul că PNL dorește să dețină prima nominalizare de premier, iar Florin Cîțu revendică postul, liderul social-democraților a afirmat: „Sunt ferm convins că şi domnul Cîţu va înţelege că nu poate să vină în acest moment premierul României, după ce a fost demis”.


ȘTIREA INIȚIALĂ:

Biroul Executiv (BEx) al PNL a aprobat, marţi seara, propunerea privind rotaţia premierilor într-un viitor guvern cu PSD şi UDMR, condiţia liberalilor fiind ca primul prim-ministru să fie dat de PNL.

„S-a votat decizia de a avea un sistem alternativ de premier, cu prima propunere venită din partea PNL. Asta este decizia”, a declarat preşedintele PNL, Florin Cîţu, la finalul şedinţei BEx. „În acest moment, nu am schimbat mandatul, avem un singur mandat. Dacă PSD se opune, vedem atunci”, a mai spus Cîțu.

Deși în ședința BEX mai mulți lideri au cerut să fie luate în calcul la negocierile cu PSD și alte nume de premier, în condițiile în care social-democrații au anunțat ca nu îl vor pe Florin Cîțu, însă propunerea unui mandat flexibil pentru numele premierului PNL nu a fost supusă la vot.

Florin Cîțu spune că, în prezent, propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru este liderul partidului. „În acest moment, da, aceasta este decizia. Dacă PSD se opune, vedem atunci, interesul PNL este cel care primează”.

Radu Oprea (PSD): „Începe răbdarea românilor să se cam termine”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a afirmat, marţi seară, la Profit News, că este greu de explicat cetăţenilor de ce ar reveni în fruntea Guvernului Florin Cîţu care a fost dat jos din funcţia de premier printr-o moţiune de cenzură iniţiată de social-democraţi.

„E destul de greu de explicat electoratului PSD, dar nu numai electoratului PSD, în general cetăţenilor din România de ce ar reveni în fruntea Guvernului Florin Cîţu, care tocmai a fost dat jos printr-o moţiune de cenzură iniţiată de PSD”, a declarat Radu Oprea.
Radu Oprea a mai fost întrebat pe cine ar prefera, dacă ar fi să aleagă pentru fotoliul de premier între Florin Cîţu şi Nicolae Ciuc. „Important e că a durat destul de mult şi începe răbdarea românilor să se cam termine. (…) Este important ca măsurile care trebuiesc luate imediat să poată să fie luate şi aici vorbesc şi de măririle de pensii şi alocaţii şi vorbesc şi despre a pune în aplicare imediat legea privitoare la plafonarea şi la compensarea facturilor la energie electrică şi la gaze şi la tot ceea ce înseamnă lupta cu pandemia şi scăderea accelerată a numărului de îmbolnăviri şi a presiunii pe spitale. Plus că nu e foarte clar ce se întâmplă cu şcolile”, a răspuns social-democratul.

 

Surse: Agerpres, Digi24.ro, News.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here