Negrescu, despre Schengen: Austria se opune deschis, iar Olanda exprimă reticenţe mai ales faţă de Bulgaria

Sursa: Facebook

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă, vineri, pe Facebook, că Parlamentul suedez a votat pentru aderarea României la spaţiul Schengen şi că Opoziţia social-democrată a salvat guvernul de dreapta deşi acesta este susţinut de o coaliţie din care fac parte extremiştii. Europarlamentarul arată că aşteaptă ”ca şi celelalte familii politice europene, Partidul Popularilor Europeni, RENEW sau Conservatorii Europeni să sprijine România cu adevărat, deoarece momentan, atât în Austria, cât şi în Olanda aceste partide blochează accesul ţării noastre la zona de liberă circulaţie”, transmite News.ro.

”Parlamentul suedez a votat pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Votul a avut loc în această dimineaţă în Comisia de Afaceri Europene. Opoziţia social-democrată a salvat guvernul de dreapta deşi acesta este susţinut de o coaliţie din care fac parte extremiştii, demonstrând astfel încă o dată faptul că influenţa Partidului Social Democrat în familia social-democrată europeană este reală şi în interesul României”, a anunţat Negrescu.

Europarlamentarul PSD afirmă că aşteaptă ”ca şi celelalte familii politice europene, Partidul Popularilor Europeni, RENEW sau Conservatorii Europeni să sprijine România cu adevărat, deoarece momentan, atât în Austria, cât şi în Olanda aceste partide blochează accesul ţării noastre la zona de liberă circulaţie”.

”Dar pentru că aderarea la Schengen este un obiectiv naţional, am intrat şi noi în contact cu aceste formaţiuni politice pentru că nu dorim politizarea subiectului şi credem că trebuie să fim uniţi pentru interesul României. Momentul cheie privind extinderea spaţiului Schengen va fi în data de 7 decembrie, cu ocazia reuniunii ambasadorilor statelor membre UE, în care se decide ordinea de zi finală a Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne”, mai spune Negrescu.

Social-democratul precizează că ”la acest moment Austria se opune deschis, iar Olanda exprimă reticenţe mai ales faţă de Bulgaria”.

”Croaţia are girul tuturor statelor membre”, mai spune Victor Negrescu.

Fisurile se înmulțesc. Primele semne că mobilizarea lui Putin împinge economia Rusiei spre marginea prăpastiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here