Niciun armistiţiu de Crăciun sau Anul Nou pe frontul din Ucraina, anunță Dmitri Peskov

Niciun armistiţiu de Crăciun sau Anul Nou pe frontul din Ucraina nu este în prezent în discuţie între Moscova şi Kiev, a transmis miercuri preşedinţia rusă, potrivit AFP, citată de Agerpres.

”Nicio propunere nu a fost formulată, de nimeni, acest subiect nu este pe ordinea zilei”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, întrebat despre o eventuală pauză în luptele din Ucraina.

De asemenea, Peskov a refuzat să avanseze o posibilă dată a discursului preşedintelui Putin în faţa camerelor reunite ale parlamentului rus, discurs care nu va mai fi ţinut până la finele acestui an.

Vladimir Putin a renunţat, fără explicaţii, şi la marea sa conferinţă de presă anuală, pe fondul eşecurilor suferite de armata rusă în campania militară pornită contra Ucrainei.

Rusia se arată totuşi hotărâtă să continue această campanie şi refuză retragerea trupelor. Într-un interviu acordat agenţiei RIA Novosti, un responsabil al ocupaţiei ruse în estul Ucrainei, Denis Puşilin, a susţinut chiar că vrea să meargă să ”elibereze Odesa şi Cernigov”, două oraşe ucrainene situate în sudul şi, respectiv, nordul Ucrainei departe de linia frontului din prezent.

Întrebat despre această declaraţie, Peskov a încercat să o tempereze, afirmând că pentru Moscova prioritatea acum este de a ”proteja oamenii din regiunile Lugansk şi Doneţk”, în estul Ucrainei.

Pe de altă parte, în urma înmulţirii operaţiunilor ucrainene de sabotaj în teritoriile ocupate de Rusia, dar chiar şi pe teritoriul rus, Duma de Stat (camera deputaţilor) a votat miercuri în primă lectură un proiect de lege prin care acţiunile de sabotaj vor putea fi pedepsite inclusiv cu închisoarea pe viaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here