Premierul Andrej Babis: Republica Cehă nu va participa la sprijinul de 70 de miliarde de euro pentru #Ucraina

Sursa: Pixabay

Republica Cehă nu va participa la pachetul de sprijin în valoare de 70 de miliarde de euro pentru Ucraina convenit de statele NATO la summitul de la Ankara, a anunțat miercuri seară premierul ceh Andrej Babis, informează Reuters, citată de Agerpres.

Statele membre ale NATO au promis asistență militară în valoare de 70 de miliarde de euro (80 de miliarde de dolari) pentru Ucraina pentru 2026 și ”cel puțin niveluri echivalente” de sprijin pentru anul viitor, potrivit declarației difuzate la finalul summitului de la Ankara.

”Ucraina contribuie la securitatea transatlantică și aliații sunt uniți în sprijinul lor neclintit pentru Ucraina în apărarea libertății, suveranității și integrității sale teritoriale”, se menționează în document. Ajutorul urmează să fie furnizat în principal de membrii europeni ai NATO și Canada, în contextul în care Washingtonul și-a redus substanțial sprijinul financiar pentru Kiev de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Pe de altă parte, Babis a anunțat că țara sa nu va atinge în acest an obiectivul de alocare a 2% din PIB pentru apărare.

El a precizat totuși că acesta este un obiectiv al guvernului de la Praga pentru bugetul național pentru anul 2027.

Trump laudă atacurile ucrainene în adâncimea teritoriului rus: „O escaladare care poate contribui la încheierea conflictului”