Nicuşor Dan despre discuţiile pe tema bugetului Capitalei: Am căutat căi de a rezolva lucrurile în interesul bucureştenilor

Foto: INQUAM/George Călin

Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat miercuri, după discuţiile purtate online cu reprezentanţii USR PLUS, PNL şi PMP din Bucureşti pentru a avansa pe tema realizării bugetului Capitalei, că a căutat căi de a rezolva lucrurile în interesul bucureştenilor, scrie Agerpres.

„Alături de mine, la întâlnire au participat Vlad Voiculescu, Horia Tomescu şi Cosmin Smighelschi (USR PLUS), Violeta Alexandru, Stelian Bujduveanu, Răzvan Socolovici şi Diana Mardarovici (PNL), Andrei Ionescu şi Sebastian Moise (PMP). A fost un dialog echilibrat, în care am căutat căi de a rezolva lucrurile în interesul bucureştenilor. În numele USR PLUS, Vlad Voiculescu a solicitat noi date tehnice cu privire la buget, urmând ca în următoarele 24 de ore, în cadrul organizaţiei, să se facă o nouă analiză, astfel încât să ne apropiem cu toţii de o soluţie”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

El a menţionat că discuţiile vor continua joi seara şi speră să se ajungă cât mai curând la un acord, ţinând cont atât de priorităţile comune, cât şi de constrângerile momentului.

La rândul său, viceprimarul Capitalei Horia Tomescu (USR PLUS) a scris pe Facebook că o nouă versiune a bugetului va fi transmisă consilierilor generali joi dimineaţă împreună cu fundamentarea veniturilor şi cheltuielilor propuse de Nicuşor Dan.

„Vom analiza noua propunere şi vom continua discuţiile în cadrul unei noi întâlniri, care va avea loc mâine seară, de la ora 19,30. Rămânem decişi să dăm oraşului un buget realist”, a adăugat Horia Tomescu.

Ulterior, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu (PNL) şi-a exprimat încrederea că foarte curând va putea fi adoptat un buget care să permită funcţionarea tuturor serviciilor publice în cele mai bune condiţii, dar şi demararea proiectelor prioritare.

„Discuţia despre buget, purtată în această seară de primarul general Nicuşor Dan cu toţi liderii Coaliţiei din Bucureşti, ne aduce cu un pas mai aproape de îndeplinirea angajamentelor luate în faţa cetăţenilor. Mâine vor fi înaintate informaţiile solicitate în această seară, care să permită o nouă analiză, dar cred că suntem pe drumul cel bun”, a scris Bujduveanu pe Facebook. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here