Nicușor Dan explică de ce nu s-a vaccinat de Covid. Recent, primarul a fost acuzat de „fățărnicie”

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, nu s-a vaccinat încă împotriva Covid-19, motivul invocat, potrivit stirileprotv.ro, fiind lipsa timpului. „Nu am avut timp fizic să mă duc să fac analizele”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat, în cadrul unui interviu, și cum se descurcă în lipsa certificatului verde, dat fiind statutul său de nevaccinat, edilul general a răspuns: „Certificatul verde este de două zile. Din primăvara anului trecut și până acum, în fiecare zi, la ora 8 sau 9 când ies din casă îmi pun masca și nu o mai scot, mănânc la amiază, singur, mi-o mai scot seara, acasă”.

Acum două luni, Alexandru Rafila îl acuza pe Nicușor Dan de fățărnicie: „Am înțeles că nu s-a vaccinat încă pentru că nu a întrebat medicul sau medicul până acum, timp de opt luni, nu i-a spus dacă ar trebui sau nu să se vaccineze. Întrebarea mea este, care medic: medicul de familie sau medicul pediatru? Cu toate că e un vaccin care se poate administra de la 12 ani … cine trebuia să îi recomande vaccinarea domnului primar? (…) Discutăm de opt luni despre vaccinare și aflăm că, de fapt, noi nu ne-am vaccinat pentru că încă nu ne-a spus medicul. Mi se pare că exact genul ăsta de exemple compromit campania de vaccinare”, afirma Rafila, în acel moment, la emisiunea „Marius Tuca Show”, de la Aleph News.

Bolnav de Covid, găsit mort aproape de casă după ce fugise din spital

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here