Nicușor Dan: Magistrații ce îndeplinesc vârsta de pensionare își vor păstra drepturile / Să nu se precipite să iasă din sistem

Sursa: Presidency.ro

Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că în legea magistraților se va păstra prevederea tranzitorie conform căreia cei care îndeplinesc condiția de pensionare la acest moment își păstrează drepturile pe care actul normativ le prevede la acest moment, în ipoteza în care vor ieși la pensie mai târziu, informează Agerpres.ro.

‘În legea magistraților în acest moment există o prevedere tranzitorie care spune că persoanele care îndeplinesc condiția de pensionare la acest moment își păstrează drepturile pe care legea le prevede la acest moment, în ipoteza în care vor ieși la pensie mai târziu. Ceea ce vreau să transmit foarte ferm este că această prevedere tranzitorie va rămâne în modificarea legii magistraților. Mesajul meu este că toți cei care îndeplinesc vârsta de pensionare în acest moment nu trebuie să se precipite să iasă din sistem pentru că această prevedere va rămâne în vigoare’, a spus Nicușor Dan, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni.

Dan, acuzat că a creat un blocaj în procedurile de numire/ pensionare a magistraţilor: Acest oprobiu public la adresa magistraţilor face rău democraţiei din România / CSM ar trebui să se gândească la mine ca la un partener / Va semna cererile complete

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, luni, că este unul dintre politicienii care chiar înţeleg problemele cu care se confruntă sistemul judiciar, de aceea a cerut Consilului Superior al Magistraturii să-l considere un partener. El a precizat că nu a semnat cererile de pensionare ale unor magistraţi pentru că erau incomplete.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, despre acuzaţiile pe care i le aduce Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere că nu a semnat hărtiile referitoare la pensionarea sau numirea unor magistraţi.

”Cred că şi-au ales prost persoana împotriva căreia să iasă cu un comunicat de presă. Eu sunt unul dintre politicienii care a fost des în instanţa de judecată, care înţelege că sunt mulţi magistraţi care lucrează sâmbăta şi duminica pentru a redacta, care înţelege că volumul de muncă este de multe ori peste puterile unei persoane. Şi sunt un politician care, de asemenea, înţelege că acest, cum să-i spun, acest oprobiu public la adresa magistraţilor face rău democraţiei din România. Deci, CSM-ul cred că ar trebui să se gândească la mine ca la un partener”, a răspuns preşedintele.

El a explicat că a primit ”vreo 40-50 de cereri de pensionare”.

”În primul moment, în momentul în care m-am uitat la ele, am văzut că cererile sunt incomplete, adică era doar o rezoluţie, sau în fine nu ştiu cum se numeşte, actul administrativ al CSM-ului, dar nu şi toate actele pe care ei le primiseră de la judecători / procurori. Am solicitat ca dosarele să fie completate. Asta s-a întâmplat”, a explicat preşedintele.

El a menţionat că va semna pentru pensionarea magistraţilor după ce va avea timp să se uite peste documentele primite.

”Ele au ajuns la mine după ce le-au verificat şi colegii mei, acum două-trei săptămâni. Am încercat chiar weekendul ăsta, dar n-am avut timp să mă uit pe ele. E o chestiune de zile până când le semnez, deci nu este vreun război, răzmeriţă. Pur şi simplu chestiune administrativă”, a mai precizat preşedintele.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a reclamat, într-o scrisoare deschisă trimisă preşedintelui Nicuşor Dan, ”un adevăraţ blocaj” în derularea procedurilor de numiri şi pensionări ale magistraţilor. Forul care îi reprezintă pe judecători şi procurori atrage atenţia că 51 de decrete – 29 de propuneri de eliberare şi 22 de propuneri de numire – au fost trimise preşedintelui însă acesta a semnat doar un decret.

Nicuşor Dan, despre numirea directorului SRI: Nu îmi doresc să facem jocuri, să propun oameni pe care Parlamentul să îi respingă / O să mă consult cu partidele

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, în legătură cu numirea directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI) că nu îşi doreşte să facă jocuri şi să propună oameni pe care Parlamentul să îi respingă. El a adăugat că urmează să se consulte cu partidele în legătură cu acest subiect.

Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă în numirea directorului SRI va ţine cont de propunerile făcute de partidele din coaliţie şi dacă acesta poate fi un om politic.
”Propunerea o face preşedintele şi bineînţeles că fiind şi momentul acesta delicat nu îmi doresc să facem jocuri, să propun oameni pe care eventual Parlamentul să îi respingă. O să mă consult cu partidele, dar numirea în mod constituţional o face preşedintele”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a fost întrebat dacă se gândeşte la un nume pentru şefia SRI.
”Discuţia asta am avut-o şi cu partidele, şi înainte de formarea Guvernului. Propunerea va veni de la mine, evident că îi voi consulta, dar propunerea va veni de la mine. Am nişte persoane în cap aşa cum am avut şi pentru Curtea Constituţională. Încă sunt în proces de analiză. La fel şi pentru SIE”, a transmis preşedintele Nicuşor Dan.
Postul de director al SRI este vacant încă din vara anului 2023, după demisia lui Eduard Hellvig.
În cazul SIE, actualul director, Gabriel Vlase, e contestat public. Site-ul G4Media a dezvăluit că şeful SIE a zburat la Abu Dhabi pentru a urmări Marele Premiu de Formula 1, care a avut loc pe 8 decembrie. În acele zile, CCR tocmai decisese anularea alegerilor prezidenţiale din cauza interferenţelor străine în procesul electoral. În replică, şeful comisiei parlamentare pentru controlul SIE, Mihai Weber (PSD), a declarat că deplasarea lui Gabriel Vlase a fost ”o misiune externă”.

viewscnt

Nicuşor Dan, explică de ce este nemulţumit de şefii DNA şi ai Parchetului General: Nu există un management care să facă o ierarhie a activităţii parchetului pe tipuri de infracţiuni şi o alocare de resurse care să fie corespunzătoare

Preşedintele Nicuşor Dan a explicat, luni, că este nemulţumit de şefii DNA şi ai Parchetului General pentru că nu au ”un management care să facă o ierarhie a activităţii parchetului pe tipuri de infracţiuni şi o alocare de resurse care să fie corespunzătoare”.

”Nu sunt multumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General, pentru că, în opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activităţii parchetului pe tipuri de infracţiuni şi o alocare de resurse care să fie corespunzătoare”, a declarat Nicuşor Dan, luni, râspunzând unor întrebări.

Preşedintele a precizat, însă, că cei doi mai au doar câteva luni de mandat.

”Nu cred că este util să forţăm”, a afirmat preşedintele, explicând, însă, că va face pentru numirea noilor şefi o analiză serioasă.

Întrebat dacă va negocia cu partidele politice numirile în aceste funcţii, preşedintele a declarat: ”Obligatoriu, sigur, da”.

În repetate rânduri, Nicuşor Dan a afirmat, încă din campania electorală, că este nemulţumit de conducerea DNA şi a Parchetului General.

Nicuşor Dan: Prima de pensionare a judecătorilor de la CCR este prezentă într-o lege care a fost votată, nu trebuie aprobată de mine / E o discuţie între CCR, Guvern şi Parlamentul care asigură finanţarea / Eu sunt spectator

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că prima de pensionare a judecătorilor de la Curtea Constituţională a României este prezentă într-o lege care a fost votată şi nu trebuie aprobată de el. Nicuşor Dan a menţionat că mai departe este o discuţie între CCR, Parlament, care asigură finanţarea Curţii, şi Guvern, menţionând că el este doar spectator.

Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, cum consideră această primă de pensionare a judecătorilor de la CCR.
”Noi toţi ca societate plătim acum pentru nişte legi extreme, extrem de proaste, care au fost date de-a lungul anilor. Această primă de pensionare este prezentă într-o lege care a fost votată. Nu trebuie să fie aprobată de mine în momentul acesta. Mai departe este o discuţie între Curtea Constituţională, care are un buget pe care îl dă Parlamentul prin lege şi care poate să fie eventual modificat şi guvern, Parlament care le asigură finanţarea. Eu sunt spectator”,  a declarat Nicuşor Dan.
El a fost solicitat să pronunţe şi în legătură cu faptul că reforma pensiilor speciale a fost blocată mereu la CCR.
”Nu e vorba doar de Curtea Constituţională, e vorba şi de calitatea legii. Adică dacă tu ai spus total, total nejustificat în urmă cu zece ani judecătorul are pensie mai mare decât salariul şi după aceea vii cu o lege şi spui din momentul ăsta, nu, pensia e mai mică decât salariul, din păcate, această prevedere – nu intru eu în toate subtilităţile – dar această prevedere s-ar putea să fie neconstituţională. Deci, tocmai de-aia e bine ca în momentul în care legiferezi să o faci gândindu-te şi la 20 de ani înainte, ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat în România”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.

viewscnt

Nicuşor Dan, despre măsurile economice: O chestiune provizorie / Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară