România nu se bucură de o presă internațională “bună”, cum se zice. Corupție, politicieni populiști, sărăcie, trafic de persoane, scandal din te miri ce, și iarăși corupție! Astea sunt subiectele care umplu paginile presei străine în momentele când se scrie despre țară. O singură excepție constantă: Transilvania!
Când vine vorba de Transilvania, în presa germană, franceză și mai ales britanică citești numai de bine. Un peisaj mirific, timpul pierdut și regăsit, sate tradiționale, case rupte din poveștile Fraților Grimm, o veche Europă vie în secolul al 21-lea. După Contele Dracula, Ducele de Cornwall (cunoscut mai mult sub numele de Prințul Charles) a ajuns cea mai cunoscută figură asociată cu Ardealul. Moștenitorul tronului britanic chiar se laudă că e un descendent al lui Vlad Țepeș.
Întâmplător, am asistat indirect la îndrăgostirea Prințului Charles de Transilvania. După ce nu a mai ținut păcăleala lui Nicolae Ceaușescu că reprezintă o excepție în Pactul de la Varșovia și că este singurul disident anti-sovietic din blocul Estic, ziariștii occidentali au început să vină în țară să facă reportaje despre sistematizarea rurală (mutarea forțată a țăranilor în blocuri, la orașe).
În 1989, după ce un reportaj filmat clandestin a apărut pe post ITN, Prințul Charles a invitat-o pe jurnalista Sue Lloyd Roberts la un prânz, ca să afle despre situația satelor din România. Povestea e mai complexă, dar putem spune că atunci s-a atașat Charles de România și de Transilvania.
Fast forward 30 de ani și aud la un post de radio privat, zilele trecute, o discuție despre articolul din Financial Times care compară Transilvania cu Toscana. Articol frumos, laudativ la adresa României, postat de mii de ori pe rețele sociale, care sigur stârnește interesul turiștilor.
Însă, nu! Nu, și nu, și nu! Jurnalistul, cu ștate vechi, e ofuscat. Nu-i place articolul, nici de Viscri, satul unde Prințul Charles are Fundația Prințului de Wales în România, și mai mult nu-i place nici de ideea de turiști străini. Co-prezentatoarea încearcă să-i explice că turiștii aduc bani, dar el e împotrivă: turiștii aduc munți de plastic și mizerie.
Argumentele lui erau următoare: drumul spre Viscri e foarte prost – lucru perfect adevărat – însă asta ține de autoritățile locale și naționale. El e vexat, chipurile, că sătenii au o auto-suficiență, adică așteaptă să primească bani de la stat și fonduri europene. El zice că asta nu este o atitudine românească autentică.
Mai mult, crede el, sunt alte sate mult mai frumoase și îngrijite, fără să le pomenească pentru a le putea vizita și noi. Aș fi vrut să știu la care se referea. Deci prezentatorul a fost deranjat pentru că i se pare că țăranii de la Viscri (și probabil și din alte sate ardelenești) nu sunt adevărați români, harnici, modești, și de fapt li se dă prea multă atenție, ceea ce nu este corect.
Dar omul dezvoltă și mai mult subiectul, ca să fie clar. Dacă România atrage turiștii e foarte rău pentru că turiștii lasă gunoi și plastic, ca în Veneția sau Thailanda. Să dea Domnul să fie România în situația în care atrage atât de mulți turiști încât să devină asta o problema! În momentul de față, România este mult sub potențialul ei turistic, chiar la coada Europei.
Pe scurt, emisiunea mi-a captat atenția într-un mod negativ. Populism? Habarnism? Linia editorială (Financial Times critică adesea corupția din România)? Nu știu, dar mi-a amintit de anii ’90, când abundau sloganurile “noi nu vindem țara,” la care replica mea tăcută era: “și cine o cumpără?”
Însă, nu aș fi simțit nevoia să scriu acest text dacă singura problemă a României în materie de turism ar fi ostilitatea unui jurnalist față de turiștii străini. Problema cea mare este că nici statul nu se comportă ca și cum ar înțelege că România ar avea de câștigat dacă mai mulți oameni din toată lumea ar veni să ne viziteze.
România are nevoie de turiști români și străini nu doar pentru economie, ci și pentru a arată o altă față a țării, care deseori lispește din presă națională și străină. Însă contează și cum îi întâmpini. Odată ajunși în România, turiștii străini se confruntă cu o infrastructură precară. Nu există o autostradă până la Brașov, nu poți ajunge din centrul Bucureștiului până la aerport cu metroul, iar trenurile merg mai încet decât acum 35 de ani. Lucruri care mai degrabă îi resping pe turiști sau umbresc un sejur de altfel plăcut.
Este evident că niciun guvern nu-și dă silința să facă din turisim o prioritate. La târgurile internaționale, în aeporturile principale și în Gara de Nord ar trebui să existe măcar niște pliante pentru turiști străini, traduse în engleză și franceză. De ce autoritațiile nu promovează destinații mai puțin cunoscute turistului străin precum Vulcanii Noroiși, Lacul Roșu, Corabia și alte zone sudice lângă Dunăre?
România are mai mult de oferit turiștilor decât Dracula, Peleș, Castelul Bran și Mamaia. Iar dacă ajungem la mare, găsim un turism pe litoral neatractiv pentru străini în comparație cu Bulgaria, Turcia și Grecia. Turismul de pe litoral e lovit de un dezinteres cronic, corupție, prețuri prea mari pentru calitatea serviciilor și un sezon prea scurt (hello, încălzire globală înseamnă și un sezon prelungit datorită temperaturilor ridicate!).
Toate acestea pun piedici sectorului privat care s-a dezvoltat mult după aderarea României la Uniunea Europeană, în timp ce statul nu a făcut destul să sprijine acest domeniu important pentru economie și imaginea țării. În 2017, România a înregistrat o pondere în PIB a veniturilor din turism de doar 2,6% în faţă de Croatia, care a înregistrat 17,2 %, Malta care a înregistrat 14,4 % sau Cipru care a înregistrat 12,3 %, conform unui raport de audit al Curţji de Conturi.
Și asta în condițiile în care turismul e pe un trend ascendent! Sosirile înregistrate în unităţile de primire turistică au crescut cu 3,6% în iulie, faţă de aceeaşi lună din 2018, potrivit datelor anunţate pe 2 septembrie de Institutul Naţional de Statistică (INS). Din acest total, 81,8% erau români, în timp ce turiştii străini au reprezentat 18,2%.
Fără să devin pedantă, aș menționa în replică pentru toți cei speriați de o potențială invazie de vilegiaturiști că genul de turist străin care vitizează România provine, în general, dintr-o categorie de turiști mai bună decât cei care merg în locuri mai cunoscute și mai accesibile, ca Spania de pildă.
Turiștii străini nu vin în România pentru hotdog și Cola, ci în mare parte să descopere o altă Europa, să mănânce ardei copți și chiftele, să se minuneze de munți și păduri virgine. Majoritatea nu sunt genul de oameni care să lase munți de gunoi și plastic în urma lor. Să fim corecți, problemele reale sunt că românii aruncă, uneori, gunoiul aiurea și că adesea sunt insuficiente pubele.
Mulți români merg în vacanță sau în excursie în Bulgaria, fie pe litoral, fie la munte. E frumoasă, accesibilă și aproape de România. Trecerea graniței s-a simplificat din 2007, când ambele țări au devenit membre UE, iar bulgarii s-au dezvoltat și au învățat să atragă turiștii străini, cu servicii bune, cu prețuri rezonabile, cu mâncare bună. Chiar dacă alfabetul încurcă, zâmbetul și atitudinea atrag. Nu cred că ar fi reușit asta dacă atitudinea celor care au dezvoltat turismul în Bulgaria ar fi fost fie ostilă călătorilor străini, fie indiferentă.
Articolul publicat în Financial Times, dar și celelalte câteva sute, elogioase, care au apărut în ultimii ani în presa din întreaga lume fac un mare serviciu României. Ar fi mare păcat să nu profităm de ele! Ar fi mare păcat să nu investim, măcar acum, în turism!
