<< Când boxerul Mike Tyson a fost întrebat, înaintea unei lupte, dacă este îngrijorat de planul adversarului, a dat un răspuns contondent: „Toată lumea are un plan până când ia pumni în gură”. Cu NATO a fost invers. Timp de 42 de ani, alianța s-a pregătit meticulos pentru război convențional și nuclear cu Uniunea Sovietică și aliații săi. În 1991, Pactul de la Varșovia s-a prăbușit, iar planurile au rămas în așteptare. Acum, invazia Ucrainei de către Rusia a subliniat necesitatea unor noi strategii >>, notează The Economist.
<< Pe 11 și 12 iulie, liderii se vor reuni la Vilnius, capitala Lituaniei, pentru summitul anual al NATO. Se așteaptă ca aceștia să aprobe primele planuri cuprinzătoare de apărare ale alianței, de la războiul rece. „Este cea mai dramatică schimbare… de la căderea Zidului Berlinului”, spune Matthew Van Wagenen, un general american din cadrul Supreme Headquarters Allied Powers Europe (SHAPE). Întrebarea este dacă aliații se pot ridica la înălțimea ambiției lor.
Sunt multe de discutat la Vilnius. Se așteaptă ca secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, să-i fie prelungit mandatul (aliații nu s-au putut pune de acord asupra unui candidat care să-l înlocuiască). Ucraina dorește o invitație de a se alătura alianței după război; între timp, se așteaptă la garanții detaliate și substanțiale de ajutor pe termen lung. Un punct de conflict va fi dreptul de veto al Turciei asupra aderării Suediei la NATO. Un altul va fi relația alianței cu Asia. Aliații sunt de acord că China are un impact din ce în ce mai mare asupra securității europene – nu în ultimul rând prin aprofundarea relației cu Rusia – dar o dispută cu privire la deschiderea unui birou al NATO la Tokyo dezvăluie divergențe asupra modului de răspuns.
În ciuda tuturor acestor lucruri, revizuirea planificată a mașinăriei militare a NATO este cel mai important punct de pe ordinea de zi. Arhitectul reformelor apărării este Chris Cavoli, un general american care servește în calitate de comandant suprem al aliaților în Europa (SACEUR). Postul său a fost ocupată, pentru prima dată, de către Dwight Eisenhower — al cărui glob încă se află în biroul generalului Cavoli, din orașul belgian Mons. Generalul Cavoli, un vorbitor de limbă rusă educat la Princeton și Yale, este considerat în general unul dintre cei mai impresionanți ofițeri ai generației sale. Planurile sale se întind pe 4.000 de pagini (clasificate).
Piesa centrală este un trio de planuri regionale: unul pentru nord, care acoperă Atlanticul și Arctica europeană; unul pentru centru, care se adresează Europei baltice și centrale, până la Alpi; și un plan sudic pentru Marea Mediterană și Marea Neagră. Există sub-planuri pentru spațiu, operațiuni cibernetice și forțe speciale. Rusia, deloc surprinzător, este în centrul atenției, dar nu exclusiv: planul de sud, la insistențele Turciei, își împarte atenția în mod egal între amenințarea din partea Rusiei și a grupărilor teroriste.
Primul și cel mai important scop al documentelor este descurajarea. „Cheia pentru planurile de război ale NATO a fost întotdeauna că Moscova știe că există planuri de război ale NATO”, spune Tim Sayle, un istoric al alianței, de la Universitatea din Toronto.
Acestea fiind spuse, planurile oferă, de asemenea, îndrumări clare pentru fiecare forță armată din Europa și America de Nord cu privire la modul de acțiune în cazul izbucnirii unui conflict. „Ca tânăr sublocotenent, știam exact unde avea să meargă bateria mea de artilerie – în ce oraș”, spune generalul Darryl Williams, comandantul armatei americane în Europa, reflectând la desfășurarea sa în Germania de Vest, în 1983.
„Așteptăm cu nerăbdare un moment aici, foarte curând, când vom putea obține din nou acea claritate”. În cursul acestui an, generalul Cavoli va aloca anumite țări unor roluri sau părți specifice ale frontului. Batalioanele și brigăzile își pot cunoaște petecul în avans, fie că este o insulă norvegiană sau o întindere a Carpaților.
Desigur, faptul de a cunoaște sarcina nu este același lucru cu a fi capabil să o duci la îndeplinire. O altă speranță este aceea că planurile vor stimula reforma și vor crește responsabilitatea. În timpul războiului rece, SHAPE avea un personal mare care putea testa continuu cât de pregătite pentru luptă erau forțele naționale. Această echipă s-a diminuat, dar crește încă o dată: „SACEUR are acum un băț mare cu care să bată națiunile”, spune un oficial european. La Summitul NATO de anul trecut, de la Madrid, aliații au convenit că vor menține împreună peste 100.000 de soldați pregătiți pentru a fi dislocați în mai puțin de zece zile și alți 200.000 la o lună – un număr mult mai mare de trupe de înaltă pregătire decât înainte. La fel de important este că aliații îi vor „declara” generalului Cavoli ce unități sunt disponibile în orice moment.
În ultimele săptămâni, America, Germania și Marea Britanie au exersat cum și-ar putea extinde rapid dislocările de dimensiunea unor batalioane, în Polonia, Lituania și Estonia, în formațiuni de dimensiunea unei brigăzi. Italia va efectua probabil în curând un test similar în Bulgaria. Scopul este de a asigura statele baltice și de a demonstra Rusiei că aceste armate sunt suficient de agile pentru a întări frontul de est al NATO mai repede decât se poate mobiliza Rusia pentru un atac. Luna aceasta, Germania, ale cărei forțe armate au fost într-o formă proastă în ultimul deceniu, a mers mai departe. A promis că în cele din urmă va staționa o brigadă întreagă pe teritoriul lituanian – un angajament fără precedent. Exercițiile NATO devin și mai solicitante: sunt „mai mult sau mai puțin repetiții”, spune un oficial. Cel mai mare din ultimele decenii, Steadfast Jupiter, ar trebui să aibă loc la sfârșitul acestui an.
Noile planuri ale NATO nu numai că vor ține armatele în priză, dar vor stabili și priorități pentru achiziții și investiții. Apărarea colectivă a continentului necesită arme grele: avioane, tancuri și artilerie. Dar ani buni, după atacurile de la 11 septembrie, aliații au purtat războaie de gherilă în Afganistan și Irak, care au cerut tipuri oarecum diferite de echipamente: vehicule rezistente la mine, elicoptere de transport și infanterie ușoară. NATO nu a impus nicio disciplină asupra a ceea ce au cumpărat membrii săi: „Nu am avut cerințe asupra națiunilor care să fi fost cu adevărat aplicate în ultimii 30 de ani”, spune generalul Van Wagenen. Scopul este acum de a alinia din nou cererea și oferta printr-un mecanism cunoscut sub numele de „force structure requirement” – în esență, lista generalului Cavoli cu necesarul pentru ca strategia sa militară să funcționeze conform planului.
Un înalt oficial al NATO subliniază cinci priorități imediate:
- Forțe terestre capabile de luptă, în special brigăzi blindate grele;
- Sisteme integrate de apărare antiaeriană și antirachetă, capabile să protejeze unitățile în mișcare;
- Putere de foc cu rază lungă de acțiune, cum ar fi lansatoarele de artilerie și rachete;
- Rețele digitale care permit datelor să se deplaseze pe câmpul de luptă și înapoi la cartierul general, rapid și în siguranță;
- Logistică pentru a manevra armate mari în toată Europa, menținându-le aprovizionate.
Această listă reflectă în mare măsură nevoi care au fost identificate în timpul observării războiului din Ucraina: artileria de modă veche a provocat majoritatea victimelor; manevrarea fără armură s-a dovedit extrem de costisitoare. Problema este că majoritatea armatelor europene se descurcă îngrozitor la majoritatea acestor măsuri (în ciuda unor buzunare de excelență, cum ar fi armata finlandeză bogată în artilerie de conscriși).
O lucrare publicată de International Institute for Strategic Studies (IISS), un think-tank din Londra, concluzionează că numărul batalioanelor de luptă din unele dintre cele mai mari armate ale NATO abia s-a schimbat între 2015 și 2023, în ciuda amenințării tot mai mari din partea Rusiei. Franța și Germania au adăugat fiecare echivalentul a câte unui batalion de forțe, ceva neînsemnat, și chiar și Polonia a adăugat doar două. Marea Britanie a pierdut cinci, în acea perioadă. „Majoritatea… națiunilor nu pot face acum decât o singură brigadă de maximă putere”, se plânge un general senior al NATO – numărul l-ar consterna pe orice general din războiul rece, transplantat în prezent. Același lucru este valabil și pentru forțele navale. Comodorul Carsten Fjord-Larsen, vice-comandant adjunct al marinei daneze, deplânge faptul că, în 2002, marina sa avea 34 de unități de luptă. Cifra a scăzut acum la cinci.
Activele de muniție reprezintă o problemă serioasă. Marea Britanie „probabil nu are suficiente stocuri pentru ca o brigadă blindată grea să poată duce un război intens”, spune Ben Barry, un brigadier în reetragere, în prezent la IISS și coautor al raportului. În privat, generalii britanici sunt de acord. Ofensiva Ucrainei agravează problema: la fiecare zece zile, țara respectivă mestecă atâtea obuze câte produce America într-o lună. Țările trebuie să aleagă între menținerea solvabilității Ucrainei și menținerea propriilor rezerve. Există și alte găuri. NATO are în jur de zece cartiere generale de corp, dar la majoritatea lipsește, în mod jalnic, artileria, apărarea aeriană și brigăzile de elicoptere pentru a sprijini diviziile aflate sub comanda lor, spune dl Barry. „Comandantul corpului nu are trupe pe care să le poată folosi pentru a modela bătălia profundă”.
Astfel de calcule evidențiază dependența Europei de America. Pentagonul îi face pe alții de rușine prin poziționarea echivalentului a 22 de batalioane în Europa, majoritatea sub Corpul V din Polonia. Aceasta este în creștere față de șase în 2015; este aproximativ același număr pe care îl are Marea Britanie în total. Va dura? „Adevărul incomod pentru Europa este că ceea ce se află în prezent în Corpul V reflectă o mulțime de întăriri care au avut loc anul trecut”, spune domnul Barry, „dar direcția generală de deplasare a desfășurărilor noastre este departe de Europa, către Indo-Pacific”. Dacă ar izbucni o criză în Taiwan, Europa ar putea fi expusă în mod îngrijorător.
Și totuși, noile planuri apropie America și Europa, în moduri importante. „Nu mulți oameni înțeleg cu adevărat acest lucru”, spune un înalt oficial NATO, „dar America revine în sistemul de planificare al NATO într-un mod mare”. În ultimii 20 de ani, spune el, United States European Command (EUCOM) de la Stuttgart în Germania – comandamentul militar al Americii pentru continent – s-a păstrat în mare parte pentru el însuși, scriind planuri de apărare într-un moment în care forțele armate europene făceau puțină planificare detaliată. Noile planuri ale NATO sunt aliniate cu gândirea americană. În multe privințe, ele sunt produse ale acesteia (generalul Cavoli este comandantul atât al EUCOM, cât și al NATO). Asta sugerează că America se conectează din nou, în ciuda nervozității politice legate de posibila realegere a lui Donald Trump, anul viitor.
Reformele mai ample duse la nivelul structurii de comandă a NATO reflectă o dinamică similară. Însuși sediul SHAPE este în curs de transformare, spune generalul Van Wagenen: etajul al doilea a fost „eviscerat” pentru a fi instalat un nou centru de operațiuni. Un nou comandament terestru, care să se ocupe de operațiunile NATO la nord de Alpi, ar fi putut fi găzduit de Polonia sau Germania, ambele interesate de acest post; în schimb, armata americană își asumăea însăși această sarcină. Noul comandament va fi în cartierul general al generalului Williams din Wiesbaden. În mod paradoxal, având în vedere temerile de abandon american, unii europeni se îngrijorează că generalii americani preiau controlul. „Da”, răspunde oficialul, „aceștia preiau conducerea pentru că intenționează să lupte aici: asta este o veste destul de bună dacă ești european”.
Noile reforme sunt profund modelate de modul în care membrii alianței s-au schimbat în ultimii treizeci de ani. În 1989, înainte de căderea Zidului Berlinului, granița NATO cu Pactul de la Varșovia era în esență granița inter-germană – 1.380 km lungime, aproape toată militarizată puternic – plus o mică porțiune în nordul Norvegiei. Până în 2004, când statele baltice au aderat la NATO, granița cu Rusia avea o lungime de doar 800 km. Dar când s-a alăturat Finlanda, în 4 aprilie a.c., aceasta s-a dublat dintr-o lovitură. Pânza generalului Cavoli se întinde din Arctica până în Anatolia.
În 1989, „toată lumea avea poziții fixe”, spune generalul Van Wagenen. Armatele erau mai mari, de ambele părți, iar trupele erau strânse de-a lungul liniilor frontului. Acum armate mai mici sunt întinse pe un front mult mai mare. „Trebuie să ai forțe mai agile”, spune generalul. Un nou sistem de alertă are ca scop ascuțirea mecanismelor de informații ale NATO, astfel încât elemente din noile sale planuri să poată fi activate ca răspuns la semnele timpurii de probleme, cum ar fi mișcările trupelor rusești.
Aderarea Finlandei aduce și ea noi oportunități. Armata sa extrem de profesionistă și bine echipată, care poate mobiliza extrem de rapid un număr imens de recruți, este probabil să ridice standardele în alianță, spune un oficial. Calitatea sa de membru „îngrijește foarte frumos acea geografie nordică și baltică”, spune un altul, cu ruta Rusiei de ieșire din Golful Finlandei și în Marea Baltică din ce în ce mai restrânsă de statele NATO (și încă și mai mult dacă se alătură Suedia). „Îi ridică de departe mult mai multe provocări Rusiei decât NATO”, adaugă oficialul. În martie, avioanele americane de recunoaștere au început să zboare deasupra Finlandei, lucru care ar fi fost ciudat în urmă cu 18 luni.
Dacă NATO are o agendă ambițioasă, cea mai mare întrebare este cum să și-o permită. „Suntem campioni la anunțarea lucrurilor”, spune un comandant german de la NATO, „nu la implementare”. La summitul din Țara Galilor, în 2014, după prima invadare a Ucrainei de către Rusia, aliații au promis că vor „împinge înainte” ținta NATO de a cheltui 2% din PIB până în 2024. De atunci, doar trei aliați au îndeplinit ținta. Acum sunt șapte. Germania va ajunge acolo anul viitor, Franța în 2025. Dar majoritatea rămân cu mult în urmă. La Vilnius, aliații sunt așteptați să stabilească un nou angajament de investiții în apărare. Ținta de 2% poate deveni un etaj în loc de țintă. Aliații estici – precum Polonia, care ar putea cheltui 4% din PIB-ul său pentru apărare în acest an, și Estonia, care spune că va ajunge la 3% – sunt dornici de acest lucru. Dar ridicarea țintei nu ar face decât să evidențieze prăpastia care există deja între speranțe și realitate.
Secretarul Marii Britanii pentru apărare, Ben Wallace, spune că unele țări „chiar nu vor să facă 2%” – Canada este cel mai mare exemplu – și că altele vor atinge vârful de 2% fără a fi capabile să îl susțină. „Există o oarecare alunecare înapoi”, avertizează el. „În termeni reali, noi [Europa] investim mai puțin în apărare acum decât în 2021”, se plânge Kusti Salm, principalul funcționar public din Ministerul Apărării al Estoniei. Noile planuri ale NATO le vor oferi șefilor armatei naționale și miniștrilor apărării mai multă influență față de miniștrii de finanțe: neîndeplinirea țintei de cheltuieli nu va mai fi doar o sursă de stânjeneală la fiecare summit anual, susceptibilă să provoace o mustrare din partea dlui Stoltenberg, dar poate lăsa, de asemenea, o gaură tangibilă în planurile de război ale continentului. „Asta schimbă întreaga discuție despre cheltuielile pentru apărare”, spune domnul Sayle, „sau cel puțin a făcut-o în războiul rece”.
De reținut este și faptul că invadarea Ucrainei de către Rusia, în timp ce catalizează reforme, a ridicat totuși și dubii asupra măsurii în care amenințarea pe care o reprezintă pentru membrii NATO este la fel de mare pe cât se credea anterior. Forțele armate ale Rusiei s-au dovedit mai puțin capabile decât se așteptau majoritatea experților și oficialilor. Armata sa a avut probabil 60.000 de oameni uciși, inclusiv mulți dintre cei mai profesioniști. Au fost distruse cantități uriașe de echipamente, inclusiv peste 1.300 de tancuri. Unii generali europeni consideră că acest lucru reduce presiunea: ei cred că Rusiei îi va lua un deceniu pentru a se reconstitui.
Generalul Cavoli respinge frecvent această idee. În aprilie, el a spus Congresului Americii că armata rusă, deși „a degenerat oarecum”, era mai mare decât la începutul războiului. Forțele aeriene ale Rusiei erau în mare parte intacte, a spus el, cu peste 1.000 de aparate de luptă și bombardiere, la fel și marina. Forța submarină a Rusiei rămâne o preocupare deosebită. Aceasta nu este doar o viziune americană. Rusia dezvoltă „capacități subacvatice înfricoșătoare”, avertizează un ofițer de marina german, subliniind amenințările la adresa infrastructurii submarine, cum ar fi conductele și cablurile. „Sunt cu mult înaintea NATO, în acest sens”. Un comandant de teren estonian notează că, la fiecare nivel de comandă, „ofițerii ruși dobândesc experiență pe care nu o avem”.
Evaluările proprii ale NATO sugerează că Rusia și-ar putea reconstrui forțele în doar trei până la șapte ani. Este mai puțin timp decât va dura recapitalizarea și reechiparea forțelor armate golite ale Europei; să reconstruiască industriile de apărare capabile să răspundă cererii de obuze și arme în timpul războiului; pentru a reînvia abilitățile militare din războiul rece, cum ar fi traversarea râurilor și comanda la nivel de divizie. Aliații estici nu sunt înclinați să presupună că Rusia se va înclina. Și viitorul Ucrainei este departe de a fi asigurat, în condițiile unei contraofensive în curs relativ lente. „Această lună din 2023”, spune domnul Salm, „este cel mai decisiv moment pentru generația noastră”. >>
