La 75 de ani de la căderea primei bombe atomice, cea de la Hiroshima, inițiativele privind neproliferare nucleară dispar una după cealaltă. Între Rusia, SUA și China are loc o nouă cursă a înarmării.
- O analiză Der Spiegel, pe care o vom reda pe larg:
Nu este foarte dificil pentru o țară industrializată să construiască o bombă nucleară. Tehnologia este deja disponibilă și este uimitor faptul că mai multe țări nu au făcut-o până acum.
Puterile cu drept de veto în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite – Statele Unite, Rusia, China, Franța și Marea Britanie – dețin toate arme nucleare, la fel și Israel, India și Pakistan. Dincolo de asta, există Coreea de Nord și, poate în curând, Iran.
Mulți se tem că proliferarea armelor nucleare ar putea scăpa de sub control. Dar aceste griji se pare că nu pătrund suficient de adânc. Temerile privind un război nuclear au dispărut mai mult sau mai puțin după Războiul Rece și nu au mai revenit de atunci. Armele nucleare ale marilor puteri ale lumii par să se afle într-o stare de hibernare în silozurile lor, ca niște creaturi mitice dintr-un trecut îndepărtat. Această impresie este însă înșelătoare.
În ultimii ani, au fost desființate un tratat de dezarmare după celălalt, inclusiv acordul nuclear cu Iranul, tratatul INF care interzice armele terestre, cu rază medie, Tratatul Cerului Deschis, care garantează țărilor zboruri de recunoaștere reciprocă – toate încheiate de președintele SUA, Donald Trump. Noul tratat START privind armele ofensive strategice urmează să expire.
„Ne întoarcem în zilele anilor ’50 și ’60, când fiecare țară decidea de la sine câte și ce fel de arme să desfășoare”, spune expertul în dezarmare de la Viena, Nikolai Sokov.
Washington Post a rlatat recent că Trump are în vedere efectuarea de noi teste nucleare în Nevada. Locul de testare dezafectat acolo este încă plin de cratere lăsate în urmă de aproximativ o mie de detonări subterane – toate urme ale Războiului Rece. Un nou test ar fi un indiciu clar că, după trei decenii de tăcere, o nouă epocă nucleară răsare.
Între timp, Moscova meșterește dispozitive care par a ieși direct dintr-un film SF din Războiul Rece. Anul trecut, șapte persoane au murit în momentul în care se pare că a exlodat o rachetă de croazieră cu energie nucleară, în timpul unei tentative de salvare în Marea Albă. De asemenea, este în curs de dezvoltare o mega-torpilă nucleară care ar putea șterge orașele de coastă cu tsunami artificiale.
Și în umbra celor două mari puteri nucleare ale SUA și Rusiei, China își extinde arsenalul, nelegată de vechile tratate de control al armelor.
Faptul că, după 75 de ani de la Hiroshima și Nagasaki, lumea intră într-o nouă spirală a nebuniei nucleare este un dezastru politic. Unele dintre cele 191 de țări au dorit să prevină această stare de lucruri, inclusiv țări care dețin arme nucleare. Asta au promis când au semnat Tratatul de neproliferare, care este în vigoare din 1970. Tratatul este plin de intenții bune și a servit mai mult sau mai puțin ca piatră de temelie a controlului armelor nucleare, de la intrarea în vigoare. Conform tratatului, țările care nu sunt deja în posesia armelor nucleare sunt de acord să nu urmărească acest obiectiv atât timp cât rămâne în vigoare. În schimb, puterile nucleare se angajează să-și reducă arsenalele. Cu toate acestea, îndoielile cresc de destul de mult timp că cele cinci puteri nucleare ar mai fi dispuse să-și respecte partea lor din acord.
Potrivit lui Izumi Nakamitsu, înaltul reprezentant al ONU pentru problemele de dezarmare, „inițiativa în direcția dezarmării nucleare a stagnat, iar acum dă înapoi”.
Statele Unite: Fă-ți adversarul să se dea peste cap
În aprilie 2009, președintele american Barack Obama a ținut un discurs în aer liber la Praga, pe fundalul magnific al Castelului Praga. Era o apariție tipic pentru Obama – a găsit cuvintele potrivite și nu s-a ferit de un pic de emotivitate și idealism.
„Astăzi, afirm clar și cu convingere angajamentul Americii de a căuta pacea și securitatea unei lumi fără arme nucleare”, a spus Obama. El a fost distins cu Premiul Nobel pentru pace în același an, în parte pentru viziunea sa despre o lume fără arme nucleare.
Doar un deceniu mai târziu, lumea se află în mijlocul noii curse aînarmării – iar ea nu a început doar sub privirea lui Donald Trump.
Obama a reușit să semneze noul tratat START cu președintele rus Dmitri Medvedev, care reduce numărul de focoase și sisteme de livrare pentru armele ofensive strategice. Această mișcare a salvat măsura de dezarmare inițiată de Ronald Reagan în 1982 și parafată în 1991 de către succesorul său, George H.W. Bush, și președintele sovietic Mikhail Gorbaciov. NEW START a înlocuit tratatul START I, care a expirat în 2009.
Dar, pentru ca acesta să fie ratificat de Senatul controlat de republicani, Obama a trebuit să promită un program de modernizare a arsenalului nuclear al Statelor Unite. În realitate, au fost dezvoltate noi arme, inclusiv prima „bombă inteligentă” a forțelor americane. Modelul B61-12, cu o greutate de 350 de kilograme, își poate atinge ținta cu precizie, folosind navigarea prin satelit.
În februarie, și NEW START va expira, iar membrii guvernului american au exclus deja o prelungire. Odată cu sfârșitul New START, ar dispărea și una dintre ultimele bariere majore care împiedică o cursă a înarmării între cele două mari puteri nucleare.
Negocierile cu privire la această problemă sunt cel puțin încă în curs de desfășurare – aceasta este o așche a speranței. Rose Gottemoeller, negociatorul-șef al lui Obama pentru New START, este optimistă. În cazul în care Joe Biden va fi ales, șansele unei prelungiri sunt „aproape 100 la sută”. Ea spune că Trump are, de asemenea, interesul de a menține acordul pentru o perioadă scurtă de timp, deoarece „sunt necesare condiții stabile în următorul deceniu” pentru modernizarea continuă a sistemelor de transport nuclear.
De asemenea, este dispusă să admită lui Trump cel puțin un succes diplomatic. În trecut, Moscova stabilise condiții pentru o extindere a NEW START – în zona apărării împotriva rachetelor, de exemplu. Dar se vorbește prea puțin despre asta acum. Moscova vrea să salveze tratatul, în ciuda tuturor gesturilor amenințătoare.
Între timp, noua cursă a înarmării continuă, iar Washingtonul e angajat în această direcție. „Știm cum să câștigăm aceste curse și știm să facem adversarul să se dea peste cap”, se lăuda, recent, trimisul special al lui Trump pentru controlul armelor, Marshall Billingslea. Potrivit acestuia, așa cum Washingtonul a scoas odată din joc economic inferioara Uniune Sovietică, Rusia și China ar putea acum fi depășite.
Dacă Trump vrea să fie celebrat de adepții săi pentru întărirea puterii nucleare a Americii, atunci pur și simplu va prelua ștafeta de la predecesorii săi. Anul viitor, Trump vrea să crească cheltuielile cu armele nucleare de la 37,3 dolari la 44,5 miliarde de dolari.
O altă etapă în dezarmare a fost Tratatul INF dintre Washington și Moscova. Acesta interzice toate armele de rază medie aflate la sol – rachete care au reprezentat o amenințare pentru Europa, în anii ’80.
Dar Rusia a sfidat tratatul dezvoltând o rachetă de croazieră terestră, cu o rază de acțiune care o depășea pe cea permisă de tratat. Administrația Obama a criticat încălcările tratatelor de către Rusia, iar partenerii NATO, inclusiv Germania, consideră că acuzația este credibilă. Washingtonul se retrage din tratat în februarie.
Rusia: sentimentul de a fi în față
Cel mai puternic rival al Washingtonului în domeniul armelor nucleare este Moscova – și, în acest sens, nimic nu s-a schimbat cu adevărat. În ceea ce privește produsul intern brut (PIB), Rusia poate fi un pitic, având doar o a douăsprezecea parte din cel al SUA. Dar arsenalul său nuclear rămâne impresionant: Are aproximativ 6.000 de focoașe, dintre care 1.500 sunt dislocabile pe uscat, pe mare sau aer. Arsenalele ruse și cele americane reprezintă, împreună, mai mult de 90 la sută din totalul armelor nucleare. Iar aceste arsenale au fost actualizate.
„Pentru prima dată în istoria armelor nucleare”, a anunțat Vladimir Putin, „nu trebuie să ne mai prindem pe nimeni. Din contră, alte națiuni conducătoare ale lumii vor trebui să dezvolte armele pe care Rusia le are deja“.
„E dificil de spus cine este în fruntea cursei înarmării – există mai multe curse care au loc în același timp”, spune expertul militar Sokov. La capitolul rachete de croazieră – fie ele sol, mare, aer – Rusia este rămasă în urmă. Rusia conduce în ceea ce privește armele hipersonice. Este, de asemenea, înainte când vine vorba de mijloace de modalități de evitare a sistemelor de apărare împotriva rachetelor”.
Rusiei îi este clar că, dacă este în măsură să obțină paritatea cu SUA pe vreun teren, atunci acela va fi domeniul armelor nucleare. În viziunea Kremlinului, acestea sunt garantul suveranității ruse.
Asta ajută la explicarea vehemenței cu care Moscova reacționează la eforturile Statelor Unite de a construi un sistem de apărare împotriva rachetelor. De când Washingtonul a decis, în 2001, să se retragă din Tratatul ABM, care a restricționat sistemele de apărare împotriva rachetelor, Moscova a fost preocupată de amenințarea pe care o reprezintă pentru stabilitatea strategică. În ochii lui Putin, încheierea tratatului ABM a fost primul pas pe drumul către problemele actuale.
Tributar înșelătoriilor din filmele cu James Bond, Putin a prezentat în urmă cu doi ani animații video generate pe computer care înfățișau noile arme-minune pe care rușii le dețineau deja sau era pe punctul de a le dezvolta. Acestea includ racheta de croazieră cu arme nucleare Burevestnik, cu o rază de acțiune aproape nelimitată; torpila nucleară Poseidon, care poate face ca orașele de coastă să fie nelocuibile; Sarmat, o rachetă intercontinentală grea, care poate lovi SUA de la Polul Sud; și Avangard, un vehicul cu hipersonice care poate transporta focoase nucleare. Oficial, vehiculele Avangard sunt deja în funcțiune. Sarmat este programat pentru livrare în 2021. Toate aceste arme au un lucru în comun: se poate presupune că ele eludează sistemele de apărare împotriva rachetelor ale SUA.
„Mesajul era: Am fost în urmă, dar acum suntem înainte. Nu ne este frică de americani și de scutul împotriva rachetelor”, spune Alexei Arbatov, șeful Centrului pentru Securitate Internațională din Moscova.
Este dificil să citești bine strategia nucleară a Rusiei. Este ea de natură defensivă sau ofensivă? „Moscova amenință și exersează prima lovitură nucleară”, a fost evaluarea Nuclear Posture Review, în 2018, un document de strategie privind politica nucleară, pregătit de Departamentul Apărării al SUA, pentru administrația Trump. Acest argument a fost folosit de Washington pentru a justifica dezvoltarea a armelor nucleare tactice cu putere explozivă scăzută, dar experții au îndoielile lor despre acuzație.
În ceea ce-l privește, Putin a exclus oficial o lovitură preventivă. În iunie, președintele a stabilit „Principiile de bază ale politicii de stat a Federației Ruse cu privire la descurajarea nucleară”, în efortul de a elimina orice îndoieli.
Documentul care stabilește politica fundamentală este o reiterare a strategiei Rusiei din 2010: că armele nucleare vor fi folosite doar ca răspuns la un atac convențional, dar numai „atunci când existența statului este în pericol”. Ce înseamnă asta? – rămâne totuși o întrebare deschisă. „Documentul este ambiguu și de neînțeles chiar și pentru experți,” spune Arbatov, critic.
În cele din urmă, poziția lui Putin cu privire la tratatele existente privind armele a creat, de asemenea, incertitudine. Tratatul INF a fost distrus în mod efectiv de presupusa încălcare a acordului de către Rusia. Putin a criticat-o, de asemenea, ca „dezarmare unilaterală” din partea Uniunii Sovietice. „Doar Dumnezeu”, spunea el odată, știe de ce conducerea de la acea vreme a semnat un astfel de document nefavorabil.
China: Marele Necunoscut
Lop Nur, fostul loc de testare a armelor nucleare din China, este situat la marginea estică a deșertului Taklamakan și este locul în care, în 1964, a fost detonată prima bombă atomică a Chinei, dezvoltată cu ajutorul Moscovei. Țara a continuat să efectueze 45 de teste acolo până în 1996. Locul a fost chiar considerat ca o atracție turistică pentru o perioadă.
China este mândră de programul său nuclear, dar se consideră în continuare o putere nucleară de liga a doua. Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) estimează că Beijingul deține doar 320 de focoase nucleare, cam a 20-a parte din arsenale rusești și americane. În plus, institutul consideră că niciunul dintre aceste focoase nu poate fi desfășurat imediat. Mai mult, China a urmărit o doctrină nucleară defensivă care exclude o primă lovitură încă din anii 1960, deși aceasta ar putea fi înșelătoare.
„Adevărul este că nu știm cu adevărat dacă China este o” putere nucleară minoră „, spune expertul militar Zhao Tong, de la Carnegie Tsinghua Center, un think tank din Beijing. China nu a făcut public niciodată un număr oficial de focoase sau măcar unul aproximativ. „În prezent, Zhao vede China pe locul trei. Cel mai important este faptul că China este o putere mondială care își extinde masiv arsenalul”.
Acest lucru este valabil în special pentru arsenalul de rachete balistice al Chinei, care este acum cel mai mare din lume și nu este limitat de niciun tratat de dezarmare. China este deosebit de puternică în categoria rachetelor cu rază medie, care au o autonomie cuprinsă între 500 și 5.500 de kilometri. „Aceste sisteme regionale sunt mult mai importante decât rachetele intercontinentale strategice”, spune Zhao. „Pentru că orice conflict serios în care China ar putea fi implicată va izbucni la nivel regional – în disputa privind Taiwanul, de exemplu, sau în Marea Chinei de Sud”.
China nu este legată de Tratatul INF dintre Washington și Moscova, iar rachetele de rază medie chiar formează coloana vertebrală a doctrinei apărării chineze. Majoritatea armelor nucleare chineze sunt în prezent depozitate pe uscat, unde pot fi distruse, ceea ce a făcut Beijingul să se orienteze tot mai mult spre armele nucleare bazate pe submarine.
China este, de asemenea, îngrijorată de sistemul de apărare anti-rachetă din ce în ce mai puternic dezvoltat de SUA. Atunci când disputa privind programul nuclear al Coreei de Nord a atins un punct culminant, în 2017, Coreea de Sud a acceptat să implementeze sistemul de apărare anti-balistic american THAAD. Beijingul a protestat pentru că radarul de mare putere este capabil să spioneze adânc în China. Au fost chemări la extinderea masivă a capacității de descurajare a Chinei. Hu Xijn, redactor-șef al ziarului naționalist Global Times de la Beijing, a propus creșterea numărului de focoase nucleare la 1.000 cât mai repede posibil. Nici măcar doctrina „No First Use”, care trimite la Mao Zedong, nu mai este sacrosanctă.
„Majoritatea este încă în favoarea respectării acestei strategii”, spune Zhao, de la Carnegie. „Dar în ultimii ani, în armată au apărut un număr tot mai mare de voci care nu sunt de acord”. El susține că China are o „viziune foarte cinică” asupra relațiilor de putere. Ideea a fost întotdeauna aceasta: „partea mai slabă este întotdeauna dominată de partea mai puternică”.
Este chiar de presupus ca China să dubleze numărul focoaselor sale nucleare în următorii ani, incluzând multiple focoase care pot fi instalate pe rachetele strategice DF-5 și DF-41 cu rază lungă de acțiune. Pentru Beijing a sosit clipa de a închide decalajul față SUA, de a-și moderniza armata – „și să nu-și limiteze capabilitățile în nicio circumstanță, darămite să le reducă”. Totuși, asta este exact ceea ce solicită Statele Unite. Washingtonul vrea să folosească presiunea publică pentru a forța Beijingul să vină la masa negocierilor, deși până acum asta nu a funcționat.
„A atrage chinezii în (New START) este, teoretic, o idee bună”, a declarat recent fostul secretar al Apărării, Robert Gates, la un eveniment online, la Washington. „Chinezii nu au nicio motivație să participe”.
Noua Incertitudine
„În timpul Războiului Rece, toate armele nucleare existente erau echivalentul a 1,5 milioane de bombe precum cea de la Hiroshima. Astăzi, au mai rămas doar 100.000”, spune expertul în securitate Arbatov, „dar sunt suficiente pentru a pune cruce umanității”.
Dar decisiv nu este doar numărul de bombe atomice, căci numărul puterilor nucleare crește și el. India și Pakistanul nu au în plan să renunțe prea curând la arsenalele lor. Nici Coreea de Nord nu este probabil să renunțe la bombă, sub Kim Jong-un. De asemenea, Iranul avansează hotărât cu programul său nuclear.
Pentru dictaturi, armele nucleare pot servi ca un fel de poliță de asigurare de viață. Atâta timp cât pot amenința cu bomba, adversarii lor se vor gândi de două ori înainte de a interveni. Iar asta nu face decât să complice situația.
Mai rău încă, cel mai important garant al păcii a dispărut: teama de războiul nuclear care face posibil compromisurile. „Am uitat cum să ne temem de războiul nuclear”, spune Sokov. „Rău este că, dacă oamenii nu se tem de asta, va deveni inevitabil.”
Anticipând posibilul eșec al acordului de dezarmare încheiat în 1970 între puterile nucleare și non-nucleare, un grup de țări a inițiat Tratatul privind interzicerea armelor nucleare. Tratatul a fost adoptat într-o rundă de negocieri ale ONU și pune armele nucleare la egalitate cu armele biologice și chimice – arme de război interzise. Până în prezent, 40 de țări au ratificat tratatul de interzicere a armelor nucleare și acesta va intra în vigoare odată ce l-au ratificat 50 de țări, cifră care, cred observatorii, ar putea fi atinsă în anul următor.
Cel mult, tratatul de interdicție va influența dezbaterea politică. Din punct de vedere legal, are puține consecințe, din moment ce niciuna dintre puterile nucleare nu l-a semnat. Nici un singur stat membru NATO nu participă, nici Germania. În cele din urmă, tratatul este într-adevăr doar un simbol al bunelor intenții într-un moment în care cursa înarmării a început deja demult.
În acest moment, să scapi de bombei nu e o treabă ușoară.
