Noua tulpină britanică era prezentă în Germania încă din luna noiembrie

Noua tulpină de coronavirus detectată în Marea Britanie era prezentă încă din luna noiembrie în nordul Germaniei, unde a fost identificată la un pacient, au anunțat marţi autorităţile sanitare germane.

Oamenii de ştiinţă au reuşit ”secvenţierea variantei virusului B1.1.7 la o persoană infectată în noiembrie anul acesta”, a afirmat Ministerul Sănătăţii din Saxonia Inferioară (nord) într-un comunicat transmis AFP, scrie Agerpres.

Noua tulpină este mult mai contagioasă și ar fi responsabilă de o mare parte din infectările detectate în sudul Angliei, se mai precizează în comunicat. De altfel, în ultimele ore, Marea Britanie a înregistrat un record de noi infectări, aproximativ 40.000.

În ceea ce privește pacientul detectat în Germania, acesta a fost contaminat la sfârşitul lui noiembrie. Bărbatul suferea de patologii preexistente și a ”decedat între timp”, se mai spune în comunicatul care nu precizează cauza decesului. Soţia bărbatului, care a contractat aceeaşi tulpină a coronavirusului, s-a vindecat. Fiica acestora călătorise în Marea Britanie la ”mijlocul lunii noiembrie” şi, ”după toate probabilităţile” s-ar fi infectat la faţa locului, afirmă autorităţile.

Echipe de cercetători din cadrul Facultăţii de Medicină din Hanovra (nord) au reuşit să identifice tulpina după ”secvenţierea” genomului. Rezultatele au fost confirmate de echipa din Berlin a virusologului Christian Drosten, din cadrul Spitalului Charité, unitate medicală de referinţă în Germania pentru cazurile de COVID-19.

Până în prezent, Germania a raportat un singur caz al acestei noi mutaţii a virusului, detectat la o femeie sosită cu avionul de la Londra joia trecută.

Autorităţile britanice au avertizat săptămâna trecută că această mutaţie nou apărută este mai contagioasă. Ca urmare a apariţiei acestei noi tulpini în Marea Britanie, cea mai mare parte dintre statele europene şi-au închis frontierele cu această ţară săptămâna trecută.

Mutaţia a fost de atunci detectată în mai multe ţări, precum Portugalia, Franţa, Iordania şi Coreea de Sud.

Germania a prelungit până pe 6 ianuarie suspendarea legăturilor terestre, maritime şi aeriene cu Marea Britanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here