Candidatura la prezidențiale a lui Crin Antonescu, validată de conducerea PSD

Sursa: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Social-democratul Ştefan Radu Oprea a anunţat, marţi, că în şedinţa Consiliului Naţional Politic a fost validată candidatura lui Crin Antonescu, din partea coaliţiei de guvernare, un vot final, în Congresul extraordinar al partidului, urmând să fie dat în data de 2 februarie, transmite News.ro.

Ştefan Radu Oprea a anunat că în Consiliul Naţional al PSD a fost validată candidatura lui Crin Antonescu.

”Vom avea ca pas următor Congresul Extraordinar al Partidului pe 2 februarie şi, în acel moment, candidatura lui Crin Antonescu, din perspectiva Partidului Social-Democrat, va fi pe deplin validate”, a arătat Oprea.

El a precizat că ”decizia de astăzi spune foarte mult”.”Suntem într-un calendar predictibil, foarte clar, şi care îşi urmează cursul, dar deja, din câte văd în toată coaliţia, lucrurile sunt ireversibile”, a mai spus reprezentantul PSD.

Oprea a mai arătat că în şedinţă  nu s-au prezentat sondaje.

”Nu au fost prezentate sondajele, dar cu certitudine, la baza deciziilor noastre, stau şi aceste sondaje de opinie”, a explicat el.

Povești vânătorești. Când vedeți poze cu Simion, Neamțu și Ponta la Washington, amintiți-vă de super-poza cu Dragnea (și cu Grindeanu) din 2017