Mi-am trăit cea mai mare parte a vieții în România. Am studiat limba română în zilele întunecate ale Războiului Rece, la Londra, când contactul dintre Marea Britanie și oamenii care trăiau în România, dincolo de Cortina de Fier, era extrem de limitat. Din fericire pentru mine și pentru milioane de români, țara aceasta și-a câștigat libertatea (deși cu un cost uman uriaș) și și-a deschis porțile către lume după 1989.
Am relatat despre revoluție pentru postul britanic ITN, fiind unul dintre puținii vorbitori de română din Marea Britanie cu ceva experiență jurnalistică, și m-am mutat aici în 1991 pentru a-mi face o carieră ca jurnalist. Ce ani… 33 de ani! Țara s-a schimbat incredibil în bine. Oamenii s-au relaxat, au călătorit în străinătate (ceea ce fusese puternic restricționat înainte) și au profitat de oportunitățile oferite de democrație și economia de piață liberă. România a aderat la NATO și la UE și se bucură de o reputație bună ca aliat de încredere și serios în regiune. Până acum. După Polonia, este a doua cea mai pro-americană țară din regiune.
Pentru mine, faptul de a vorbi limba română și, de fapt, a iubi această limbă, cu vocabularul ei bogat și cu limbajul ei colocvial, a fost întotdeauna o sursă de bucurie, mândrie și distracție. Se spune că ai o personalitate diferită în fiecare limbă pe care o vorbești, iar mie îmi place Alison cea care vorbește românește, care poate folosi ca un joc de cuvinte argoul și regionalismele. Când am decis să studiez româna ca specializare, în anii ’80, eram fascinată de faptul că românii vorbesc o limbă de origine latină și sunt în continuare fascinată de acest lucru. Limba română este, în mare măsură, ceea ce face ca românii să fie așa cum sunt ca oameni: calzi, teatrali, mândri, plini de umor – în esență, niște personalități pe care nu le poți ignora. Este limba latină la care nu te-ai aștepta. Cum de au ajuns ei să vorbească o limbă romanică dincolo de Carpați? Există multe teorii, dar rămâne un mister.
Oricât de bine vorbesc, înțeleg și scriu în română (nu chiar la nivel de vorbitor nativ), singurul lucru care mă dă de gol este accentul. Nu voi suna niciodată ca o româncă. Într-o „zi bună”, oamenii mă întreabă „Când ai plecat?” sau, uneori, spun: „Ești din Transilvania?” – ceea ce mă face fericită, dar de cele mai multe ori sun ca o britanică în mod clar, cu „T”-uri, „R”-uri și vocale pronunțate diferit. Nu sunt specialistă, dar cred că, dacă nu te muți într-o țară străină înainte de vârsta de 12 ani, îți vei păstra mereu accentul matern.
Când mă concentrez sau sunt sub presiune, așa cum am fost aseară la dezbaterea prezidențială, accentul meu britanic devine mai evident. Nu am ce face în privința asta. Încerc totuși să folosesc corect gramatica, în mare parte, și să comunic eficient – ceea ce, cred eu, este mai important.
Asta s-a întâmplat atunci când un subiect important pentru români și legat de un candidat, din păcate absent – favoritul în cursa prezidențială, George Simion –, a fost deturnat într-o discuție despre un alt candidat, Daniel Funeriu, cel care mi-a imitat accentul. Am ascultat și nu am niciun comentariu de făcut.
Pentru conformitate, domnul Funeriu mi-a scris negând ferm că s-ar fi amuzat pe seama accentului meu.
Oamenii vor interpreta incidentul cum vor. Am fost copleșită de susținerea, căldura și indignarea exprimate public și în privat. Români, m-ați emoționat profund!
Nu vreau ca acest lucru să abată atenția de la întrebarea adresată de mine absentului George Simion – o întrebare pe care românii ar trebui să și-o pună înainte de a vota duminică.
Lumea post-1989 se confruntă cu o schimbare majoră, nemaivăzută de o generație. Administrația Trump se apropie periculos de Kremlin, cu scopul de a implementa un acord de pace rapid pe un continent pe care nu îl înțelege, despre care nu îl interesează și pe care nu trăiește. Schimbările politice majore aduc adesea recesiune economică și sărăcie, iar odată intrat în acel ciclu, este greu să mai ieși. Piețele preferă predictibilitatea.
România ar putea – și are tot dreptul – să câștige miliarde din reconstrucția Ucrainei atunci când aceasta va avea loc. A fost un aliat serios, oferind sprijin refugiaților, facilitând transportul cerealelor pe Marea Neagră, livrând arme, precum și informații, instruind ofițeri ucraineni etc. Multe dintre aceste aspecte nu au fost făcute publice sau comunicate, probabil într-o încercare greșită de a nu provoca tabăra eurosceptică, de extremă dreapta, care controlează acum aproximativ 30% din Parlament.
Dar nu am nicio idee de ce veniturile pe care companiile și antreprenorii români ar putea să le obțină din Ucraina nu reprezintă un subiect de dezbatere publică. Mă întreb, de asemenea, câte milioane – sau chiar miliarde – riscă România să piardă cu un președinte, George Simion, căruia i s-a interzis accesul în Ucraina. Cine ar reprezenta și susține afacerile și diplomația românească cu un președinte pe care Kievul l-a declarat indezirabil?
Mai mult decât orice, ultimul deceniu ne-a învățat că oamenii votează cu inima, dar, în calitate de cetățean britanic, am văzut regretele exprimate în Marea Britanie după Brexit. Un Brexit care nu a adus nici lapte și nici miere, ci pagube economice, geostrategice și de imagine. Alegătorii ar trebui să asculte de inimă, dar să folosească și rațiunea. Poate fi extrem de costisitor să nu o faci, iar regretele pot dura o viață.
Russia changes online tactics in Romania with aggressive pro-Putin campaign on TikTok
