„Nu există homosexuali în această țară”. De la Putin la Mugabe și până la binomul Hitler-Stalin

Potrivit mijloacelor de propagandă ale Rusiei, unul dintre scopurile invaziei Rusiei în Ucrainei este de a lupta împotriva „permisivității sexuale” și a „corupției morale a Occidentului”, scrie Vasili Legeido, pentru Meduza.

• De când a început războiul, politicienii ruși și rețeaua de știri pro-guvernamentală au bombardat canalele de radio cu povești despre „depravarea” armatei ucrainene, au echivalat în mod repetat homosexualitatea cu pedofilia și au prezentat trupele ruse ca pe niște eroi care luptă pentru „valorile tradiționale”.
• Dar oricât de absurdă ar fi această retorică, nu este nouă sau unică: de-a lungul istoriei, aceleași idei au apărut în mod repetat într-o mulțime de dictaturi, de la Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin până la Gambia și Uganda din secolul XXI. Meduza explică de ce autoritariștii de dreapta și de stânga pot fi cei pe care se poate conta pentru a discrimina persoanele LGBT+.
• „Chiar vrem ca să aibă copiii din Rusia Părinte 1 și Părint 2? Ne-am pierdut mințile? Chiar vrem ca să li se întipărească în minte copiilor noștri ideea că există mai multe genuri decât sexe? Ne dorim cu adevărat ca școlile să-i învețe perversiuni care duc la depravare și extincție în masă?”, a susținut Vladimir Putin în timpul discursului său de la ceremonia de semnare a tratatelor privind anexarea la Rusia a patru teritorii ucrainene parțial ocupate, luna trecută.
• În ultimii ani, retorica președintelui rus în jurul persoanelor LGBT a devenit mai crudă și mai intensă. În 2014, de exemplu, după ce a semnat legea care interzice „propaganda gay” în rândul minorilor din Rusia, Putin a subliniat că „relațiile netradiționale” în sine sunt încă legale în Rusia, negând acuzațiile grupurilor pentru drepturile omului că noua lege ar fi discriminatorie. Pe de altă parte, în același discurs, el a continuat să numească „homosexualitatea” și „pedofilia” ca parte a aceleiași liste, invocând o asemănare sau o legătură între ele. Ceva mai înainte, în 2013, el a spus că „în țările euro-atlantice, principiile morale și identitatea tradițională sunt negate. [Acele țări] pun în aplicare politici care poziționează familiile cu mai mulți copii la același nivel cu parteneriatul între persoane de același sex și credința în Dumnezeu la același nivel cu credința în Satana.”
• Pe lângă calomnia la adresa persoanelor LGBT+, Putin a spus povești false despre cum, în țările occidentale, „se vorbește serios despre înregistrarea unor partide care au ca scop promovarea pedofiliei”. Partidul la care se referea probabil a fost creat în Olanda, în 2006, și avusese doar trei membri. S-a desființat în 2010, după o reacție negativă larg răspândită, din partea populației.
• Cu toate acestea, în timp ce Putin obișnuia să pretindă cel puțin că persoanele LGBT+ au aceleași drepturi în Rusia ca toți ceilalți (în afară de legea „propagandei”), acum vorbește despre ei drept o forță împotriva căreia trebuie să lupte. Mai mult, în discursul său de anexare, Putin a spus efectiv că unul dintre scopurile invaziei Rusiei din Ucraina este acela de a preveni normalizarea în Rusia a tuturor sexualităților nesancționate de stat.
• Între timp, pentru Putin și propagandiștii săi, ideea că există mai mult de două genuri a trecut de la „perversiune” la „amenințare existențială la adresa țării și a oamenilor săi”.
• În discursul rusesc de stat, homosexualitatea a devenit rapid ceva inerent dușmanilor Rusiei precum „angajamentul lor față de ideile naziste sau fasciste”.
• La 1 octombrie, de exemplu, actorul pro-Kremlin și deputatul Dumei de Stat a Rusiei, Dmitri Pevțov, a susținut că trupele ruse luptă pentru ca „familiile să fie formate dintr-o mamă, un tată și copii – nu un tip, un alt tip și un cine-știe-ce alt tip”.
• Retorica autorităților ruse despre gen și sexualitate are o asemănare remarcabilă cu cea a numeroaselor alte regimuri totalitare, autoritare și dictatoriale. Pentru a înțelege de ce această formă de intoleranță joacă, în mod constant, un rol esențial în modul în care dictatorii își mențin puterea, Meduza a apelat la istorie.

Naziștii disprețuiau și se temeau, în același timp, de persoanele LGBT

• Ideea unei uniuni recunoscute de guvern între un bărbat și o femeie drept singurul tip acceptat de relație de dragoste este unul dintre principiile fundamentale ale majorității regimurilor fasciste.
• În plus, ambii membri ai relației trebuie să-și înțeleagă sexul într-un mod care să „se potrivească” cu caracteristicile lor sexuale; Majoritatea guvernelor fasciste au considerat travestirea și a fi transgender la fel de „deviante” precum sexul între doi bărbați, de exemplu. Nu întâmplător, în Franța regimului de la Vichy, motto-ul statului a fost schimbat din Liberté, Egalité, Fraternité în Travail, Famille, Patrie.
• În timpul celui de-al Treilea Reich, persoanele LGBT+ s-au confruntat cu persecuții în masă și au fost declarate o amenințare la adresa bunăstării statului și a poporului. În mintea propagandiștilor naziști, homosexualii erau antiteza a tot ceea ce ar trebui să întruchipeze patrioții arieni: asceză, masculinitate și dorința de a renunța la plăcere și distracție pentru a se dedica patriei și Führer-ului.
• În Germania lui Hitler, „perversiunea” sexuală era văzută ca o rămășiță a decadenței și hedonismului Republicii de la Weimar. Naziștii au încercat să întrerupă toate legăturile cu statul predecesor și au înăsprit legislația care incrimina relațiile sexuale între bărbați. Începând cu 1933, când Partidul Național Socialist a venit la putere și a fost instaurată dictatura lui Hitler, urmărirea penală pentru homosexualitate nu mai necesita nici măcar dovezi fizice – era suficient să aduci o declarație de martor de la un „cetățean care respectă legea” care pretindea că a văzut un suspect că se uită prea intens la alt bărbat.
• Ca în multe dictaturi, imaginea persoanelor LGBT+ pe care naziștii o expuneau se baza pe două premise contradictorii. Prima a fost că oamenii LGBT+ erau oameni slabi, vulnerabili, bolnavi, care nu meritau să facă parte din societate. A doua presupunea că homosexualitatea se transmitea ca un virus fatal și putea distruge societatea germană din interior dacă nu erau luate măsurile adecvate pentru a o învinge.
• Astfel, pe de o parte, persoanele LGBT au fost considerate suboameni demni de dispreț, în timp ce, pe de altă parte, erau acuzate că sunt unii dintre cei mai periculoși și vicleni dușmani ai statului. Propaganda nu a reușit să explice cum un grup atât de slab ar putea fi simultan atât de puternic.
• „În propaganda nazistă, homosexualii erau în general înfățișați ca niște creaturi slabe, lașe, fricoase și nedemne de încredere”, a scris istoricul olandez Harry Oosterhuis. „[Dar], în viziunea lui Hitler și a lui Himmler, ei păreau totuși să posede un caracter imperios și să aibă la dispoziție intuiții și aptitudini speciale ascunse oamenilor normali. Erau capabili să se organizeze puternic în secret și apoi să acapareze puterea.”
• În cei 12 ani de existență a celui de-al Treilea Reich, conform estimărilor istoricilor, aproximativ 100.000 de bărbați au fost arestați pentru că s-ar fi implicat în „acte sexuale nefirești”.
• Din cei 53.400 de bărbați condamnați, între 5.000 și 15.000 au fost trimiși în lagăre de concentrare. Ceilalți au primit pedepse cu închisoarea sau au fost forțați să se supună unui „tratament”.
• Persecuția împotriva persoanelor LGBT+ s-a agravat, de asemenea, odată cu trecerea timpului: din ianuarie 1933 până în iunie 1935, aproximativ 4.000 de bărbați au fost acuzați de „acte sexuale nefirești”, în timp ce din iunie 1935 până în iunie 1938, numărul lor a crescut la cel puțin 40.000.

Regimurile comuniste nu erau nici ele mai prietenoase

• În 1934, un jurnalist și comunist scoțian, gay declarat, pe nume Harry Whyte, i-a scris o scrisoare publică lui Iosif Stalin. El vroia să-i explice liderului sovietic de ce, în opinia sa, „un homosexual [poate fi] considerat demn de a fi membru al Partidului Comunist”. La acea vreme, Whyte locuia de câțiva ani în URSS, lucrând ca scriitor pentru publicația de propagandă sovietică, în limba engleză, Moscow Daily News.
• Citând scrisori scrise de Marx și Engels, precum și discursurile lui Stalin, Whyte a criticat modul în care bărbații homosexuali au fost tratați în perioada capitalismului și a fascismului. El a spus că, chiar și atunci când a vizitat psihiatrii sovietici și le-a cerut să-l „vindece”, ei au recunoscut că acest lucru ar putea fi imposibil. El a continuat să compare lupta pentru drepturile homosexualilor cu lupta pentru drepturile femeilor.
• Whyte se aștepta ca Stalin să fie receptiv la argumentele sale – și să aibă o viziune mai bună asupra bărbaților gay decât cea a autorităților britanice. În schimb, răspunsul dictatorului a fost scurt și ostil: „Un idiot și un nebun”.
• La scurt timp după aceea, Harry Whyte a părăsit Uniunea Sovietică și ulterior a fost dat afară din Partidul Comunist, dar nu înainte ca Maxim Gorki să publice un răspuns la scrisoarea sa în ziarul sovietic Pravda. „Într-o țară în care proletariatul se descurcă prin curaj și cu succes”, a scris Gorki, „homosexualitatea, care îi corupe pe tineri, este recunoscută drept criminală, din punct de vedere social, și este pedepsită”.
• În ciuda faptului că egalitatea universală a servit oficial drept unul dintre idealurile principale ale regimurilor comuniste și socialiste, persoanele LGBT din Uniunea Sovietică s-au aflat în circumstanțe similare cu cele ale oamenilor „queer” din dictaturile fasciste.
• Deceniul care a urmat relativ liberilor ani 1920 a fost marcat de adoptarea unei legislații chiar mai reacționare și mai represive decât cea a Imperiului Rus. La fel ca naziștii, liderii sovietici priveau persoanele LGBT+ atât cu dispreț, cât și cu teamă. În discursul oficial, homosexualii erau descriși ca niște figuri nedemne de încredere, predispuse la înșelăciune și trădare.
• Cu un an înainte de scrisoarea lui Whyte, Comitetul Executiv Central al URSS a incriminat „sodomia”, stabilind ca sexul voluntar între doi bărbați să fie pedepsit cu până la cinci ani de închisoare.
• Cu toate acestea, spre deosebire de regimurile fasciste, în care persecuția împotriva persoanelor homosexuale și trans a avut loc în primul rând în sânul populației generale, acuzațiile de „sodomie” din Uniunea Sovietică au fost frecvent folosite ca pretext pentru epurări politice. Să te confrunți cu o acuzație de „sodomie” sub guvernul lui Stalin echivala cu a fi acuzat de trădare.
• În următorii 60 de ani, aproximativ 60.000 de persoane au fost condamnate pentru „sodomie”. Cu aceste acuzații în dosarul cuiva, deseori era imposibil să-și găsească de lucru sau să se înscrie la universitate.
• Cuba lui Fidel Castro a fost un alt stat comunist în care persoanele LGBT+ s-au confruntat cu represiuni brutale. Timp de decenii după ascensiunea lui Castro la putere în 1959, oamenii LGBT+ au fost trimiși în lagăre de muncă și forțați să renunțe public la „predilecția lor criminală”. Poliția a arestat bărbați al căror comportament l-au considerat „feminin” sau care se îmbrăcau ca un „hippy”. Pentru a smulge mărturii de la bărbați homosexuali, anchetatorii îi înfășurau în sârmă ghimpată sau îi îngropau până la gât și îi privau de mâncare și apă.
• Castro a normalizat și a încurajat homofobia și în rândul poporului. La fel ca actualul lider cecen, Ramzan Kadîrov, dictatorul cubanez a susținut că „nu există homosexuali în această țară”.

Cultul masculinității

• Nina Hrușciova, profesoară de afaceri internaționale la The New School și nepoata liderului sovietic Nikita Hrușciov, a asociat persecuția constantă a persoanelor LGBT+, săvârșită de către liderii autoritari, cu nevoia lor permanentă de a-și arăta propriile forțe.
• Imaginea unui bărbat ca întruchipare a masculinității, scrie ea, este conectată în mintea acestor lideri cu „ordinea firească a lucrurilor”, a cărei încălcare reprezintă o amenințare imediată pentru puterea lor continuă. Pentru dictatori și adepții lor, oamenii „queer” provoacă nu doar dezgust și confuzie, ci și frică, deoarece reprezintă o ordine „alternativă”.
• În cadrul totalitarismului, discursul homofob se bazează de obicei pe ideea că, dacă relațiile între persoanele de același sex sau identitățile de gen non-binare sunt normalizate, nu va mai fi loc pentru oamenii „normali” în lumea „nouă”.
• În ciuda faptului că persoanele LGBT+ se confruntă în mod constant cu persecuția în regimurile fasciste și comuniste, dictatorii promovează ideea că oamenii „queer” sunt cei care reprezintă un pericol pentru ceilalți. După cum scris Hrușciova în 2021 „Încrederea acestor lideri în masculinitatea hegemonică – ideea că bărbații ar trebui să fie puternici, duri și dominanți – pentru a-și consolida poziția – nu ar trebui să fie surprinzătoare. Statele autoritare sunt fundamental slabe, iar dictatorii sunt fundamental nesiguri. Deci, ei încearcă în mod constant să exprime puterea. Dar în lumea de astăzi, aflată într-o schimbare rapidă, oamenii obișnuiți se simt și ei nesiguri – în special cei care cred că pozițiile lor tradiționale dominante sunt distruse. Asta îi face dornici să accepte lideri autoritari care promit o întoarcere la ordinea și predictibilitatea unui trecut mai rigid din punct de vedere social. Cu alte cuvinte, oamenilor le este frică de schimbare și cred că au nevoie de lideri macho și reguli patriarhale pentru a-i proteja”.
• Prima grijă a liderilor autoritari care caută să-i pună drept țapi ispășitori pe oamenii „queer” este să convingă populația că sexualitățile minoritare sunt periculoase. În acest scop, ei susțin de obicei că există o corelație între sexualitatea sau identitatea de gen, pe care o dezaprobă, și o trăsătură negativă închipuită. De exemplu, autoritățile ar putea susține că persoanele LGBT+ sunt incapabile de patriotism sau să trăiască în societate fără a-și impune preferințele „deviante” asupra oamenilor „normali”.
• Pentru a stârni sentimentul homofob în rândul poporului, propagandiștii încearcă să convingă majoritatea heterosexuală și cisgender că viziunile și mentalitatea persoanelor LGBT+ îi fac să fie ceva asemănător cu extratereștrii. Acest lucru se datorează faptului că este mult mai ușor pentru oameni să urască „extratereștrii” decât să urască oamenii care au totul în comun cu majoritatea, cu excepția sexualității lor.
• Liderii regimurilor autoritare și totalitare susțin adesea că persoanele LGBT+ reprezintă o amenințare la adresa demografiei, înfățișând homosexualitatea sau identitățile de gen nebinare ca pe un virus care poate fi transmis de la o persoană la alta.
• Propaganda de stat încearcă în mod tradițional să sperie oamenii, afirmând că „răspândirea” homosexualității va duce la o scădere a natalității – și în cele din urmă la dispariția umană. Dar aceasta este o fantezie: nimic asemănător nu a fost observat în nicio țară democratică în care relațiile între persoane de același sex sunt legale și acceptabile din punct de vedere social.
• Unul dintre cei mai cunoscuți lideri homofobi ai lumii a fost Robert Mugabe, prim-ministrul din Zimbabwe din 1987 până în 2017. Când a încercat să-și justifice politicile represive împotriva persoanelor LGBT+, Mugabe a prezentat adesea aceleași argumente pe care Vladimir Putin a început să le folosească în ultimii ani: că oamenii gay sunt „nocivi” și „anormali” și că susținătorii lor sunt fie „idioți”, fie „sataniști”.
• După ce mandatul lui Mugabe a luat sfârșit, în Zimbabwe s-au deschis primele clinici de sănătate pentru bărbați homosexuali și bisexuali – un pas lăudat de comunitatea locală LGBT+ ca fiind o „victorie istorică”.
• În alte dictaturi africane, cum ar fi Uganda, însă, homofobia sancționată de stat continuă să prospere.
• După ce au insuflat homofobia în rândul poporului, dictatorii înșiși își modelează de obicei propria imagine publică în jurul stereotipurilor de masculinitate, aflându-se în contrast cu oamenii care nu se încadrează în concepțiile lor „tradiționale” despre bărbăție. Și pentru că responsabilitatea principală a cetățenilor în regimurile autoritare este să susțină statul, persoanele LGBT+ sunt stigmatizate și prezentate negativ, pentru că nu se încadrează în modelul familiei „clasice” și pentru că își arată individualitatea – ceva ce guvernele autoritare se străduiesc să suprime.

Netflix, anchetat în Rusia pentru conținut LGBT