Netflix, anchetat în Rusia pentru conținut LGBT

Sursa: Pixabay

Autorităţile ruse anchetează Netflix pentru conţinut LGBT, iar serviciul de streaming riscă să fie amendat şi o suspendare temporară dacă este demonstrat că a încălcat legea, informează Reuters, preluat de News.ro.

Oficialii însărcinaţi cu protecţia familiei au acuzat compania că a încălcat legea „propagandei gay”. Ei au susţinut că o parte din conţinutul Netflix cu temă LGBTQIA+ a fost clasificat drept potrivit pentru persoanele în vârstă de peste 16 ani.

Legislaţia rusă nu permite distribuirea de conţinut care reprezintă „propagandă sau relaţii sexuale non-tradiţionale” în rândul persoanelor cu vârste sub 18 ani.

Ministerul de Interne este implicat în anchetă. Dacă va fi considerat că Netflix a încălcat legea, ar putea primi o amendă de până la 1 milion de ruble (aproximativ 13.400 de dolari), dar şi o suspendare temporară a serviciului în Rusia.

O sursă din Netfllix a declarat publicaţiei ruse Vedomosti că, în timpul unei analize făcute în noiembrie, compania nu a găsit conţinut LGBT  clasificat 16+. Ziarul a mai scris luna aceasta că autorităţile ar putea interzice serviciilor de streaming să aibă show-uri şi filme care descriu „relaţii sexuale non-tradiţionale şi deviaţii sexuale”, precum „Fifty Shades of Gray” şi „Billions”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în 2017 că legea „propagandei”, care a intrat în vigoare în 2013, discriminează persoanele LGBTQIA+ şi încalcă regulile tratatului european şi dreptul la libertatea de exprimare. Activiştii şi statele vestice au criticat de asemenea legea.

Între timp, Rusia a anunţat săptămâna această că marile companii tehnologice străine, precum Apple, Meta, Google, TikTok, Telegram şi Twitter, trebuie să aibă reprezentanţi oficiali în ţară până la finalul anului.

Nașterea unei noi ideologii: reacționarismul neoclasic, un cocktail de culturism, Nietzsche și Bitcoin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here