La o uzină de reciclare de la periferia Kievului, la mică distanță de locul în care s-a prăbușit recent un elicopter care a ucis 14 persoane (printre care și ministrul de interne al Ucrainei), un grup de sortatori, majoritatea femei de vârstă mijlocie, desfac sute de cărți rusești. Coperta cărții „Copilărie și tinerețe” a lui Tolstoi, la câteva zile distanță de a renaște ca manșon de ceașcă de cafea sau carton de ouă, intră într-un sac de gunoi. Paginile romanului, destinate să sfârșească ca hârtie pentru alte cărți, în ucraineană, sau ca hârtie igienică ieftină, ajung în altul. Urmează un volum de poezii de Maiakovski. Apoi un manual de fizică sovietică. Apoi biografii ale lui Pușkin și Dostoievski. Și așa mai departe, scrie The Economist.
<< Reacția împotriva culturii ruse în Ucraina a început să se intensifice din 2014, când Rusia a ocupat Donbasul și Crimeea. Dar invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina, împreună cu ororile comise de trupele sale, a făcut ca aceasta să accelereze.
De-rusificarea a fost în cea mai mare parte un proces ascendent sau o chestiune de preferințe individuale, spre deosebire de politica guvernamentală. Milioane de ucraineni continuă să vorbească limba rusă fără a fi discriminați. Dar autoritățile locale din multe părți ale țării schimbă numele străzilor și demolează statuile rusești și sovietice.
În Ujhorod, capitala provinciei vestice Transcarpatia, stelele roșii au fost îndepărtate de pe mormintele soldaților sovietici căzuți la datorie. Busturi ale lui Alexandr Pușkin au dispărut din zeci de orașe. În Odessa, o statuie imensă a Ecaterinei cea Mare, împărăteasa rusă din secolul al XVIII-lea care a fondat orașul, a fost demontată și împachetată la sfârșitul lunii decembrie și acum adună praf în subsolul muzeului de arte frumoase al orașului. La 27 ianuarie, Academia Kiev-Mohila, una dintre cele mai vechi universități din Kiev, a anunțat că interzice chiar și vorbirea limbii ruse, dar președintele său a revenit ulterior asupra deciziei și a declarat că interdicția nu va fi aplicată.
De-rusificarea a ajuns și în literatură. Siaivo, o librărie din Kiev, s-a închis la începutul invaziei. Când s-a redeschis, trei luni mai târziu, conducerea și câțiva clienți au venit cu ideea de a colecta cărți în limba rusă, de a le recicla și de a dona banii obținuți unei organizații de caritate care cumpără haine și echipamente pentru trupele ucrainene. Din iulie, clienții au adus 60 de tone de cărți.
Rusia, care a controlat o mare parte din Ucraina din secolul al XVII-lea, și Uniunea Sovietică, din care Ucraina a făcut parte până în 1991, a suprimat în mod repetat limba și cultura ucraineană. Rusificarea a atins apogeul în timpul lui Alexandru al II-lea, un țar din secolul al XIX-lea care a interzis predarea, publicarea de cărți și punerea în scenă a pieselor de teatru în limba ucraineană.
Actualul țar al Rusiei, Vladimir Putin, neagă existența unei culturi ucrainene separate. Forțele de ocupație rusești din estul și sudul Ucrainei și-au propus să o distrugă. Accesul la site-urile de știri ucrainene a fost blocat. Numele localităților au fost schimbate, iar ortografia rusă a înlocuit-o pe cea ucraineană. În orașul devastat Mariupol, ocupanții au demolat un monument dedicat victimelor Holodomorului, foametea la care sovieticii au condamnat Ucraina în anii 1930 și care a ucis milioane de oameni. Școlile sunt acum obligate să urmeze programa școlară rusă. Nenumărați ucraineni suspectați de legături cu guvernul de la Kiev au fost arestați și maltratați. Unii au fost împușcați.
Rezultatul, cel puțin în restul Ucrainei, nu este chiar ceea ce avea în minte Putin. Nu mai departe de vara anului 2021, 41% dintre ucraineni erau de acord cu ideea că Ucraina și Rusia sunt un singur popor, potrivit unui studiu. În primăvara anului trecut, după ce Rusia a invadat țara, numărul a scăzut la 8%.
Majoritatea ucrainenilor susțin ideea schimbării toponimelor sovietice sau rusești. Dacă scriitorii ruși îngropați acum un secol sau două ar trebui să plătească prețul pentru crimele de război de astăzi este o chestiune mai cu mai multe fațete. La fel ca mulți ucraineni traumatizați de război, Vasil, căutând un nou roman la librăria Siaivo, spune că el și soția sa, care a crescut în Rusia, au decis să nu mai vorbească în rusă. „Îmi zgârie urechile”, spune el. Dar consideră că literatura n-ar trebui limitată și că transformarea cărților în maculatură este un pas prea departe. „Acest lucru îmi amintește prea mult de Mussolini”, spune el, nefiind convins de argumentul lui Diak că reciclarea cărților nu este același lucru cu arderea lor. „O carte este o carte”.
Andrei Kurkov, probabil cel mai cunoscut scriitor contemporan din Ucraina, s-a născut în Rusia și scrie în limba rusă. „Înțeleg emoțiile”, spune el, dar adaugă că unii intelectuali ucraineni se folosesc de rusificare pentru a-și spori propriile acreditări patriotice. El știe că, probabil, cărțile sale nu vor fi publicate în limba rusă decât după război. „Reacția la tot ce este rusesc este extrem de negativă și agresivă”, spune el. Dar, în timp ce scriitorii de limbă rusă pot fi ignorați în anumite părți ale Ucrainei, în altele, unde limba rusă domină, spune el, ei „nu pot fi eliminați”. >>
