O fregată a marinei germane a plecat marți pentru a se alătura forțelor NATO care monitorizează culoare strategice în Marea Nordului și Marea Baltică, precum și în Atlanticul de Nord, pe fondul tensiunilor crescânde dintre SUA și Danemarca cu privire la controlul Groenlandei, relatează dpa, citată de Agerpres.
Nava Sachsen a părăsit portul Wilhelmshaven de la Marea Nordului marți după-amiază cu aproximativ 250 de soldați la bord, a declarat o purtătoare de cuvânt a marinei.
Nava urmează să se alăture Grupului Maritim Permanent NATO 1 (SNMG 1), o forță operativă maritimă formată din mai multe distrugătoare și fregate desfășurate de diferiți aliați NATO, precum și o navă de aprovizionare.
‘Misiunea principală a Sachsen în cadrul SNMG 1 va fi monitorizarea și protejarea rutelor maritime strategice și a infrastructurii critice din Atlanticul de Nord, Marea Nordului și Marea Baltică’, a precizat comandantul marinei, Wolfgang Eckmuller, într-un comunicat.
Nava a pornit la drum în contextul creșterii tensiunilor legat de noile amenințări ale SUA privind anexarea Groenlandei, teritoriu în mare parte autonom din Atlanticul de Nord și cea mai mare insulă din lume, făcând parte din Regatul Danemarcei.
Copenhaga respinge ferm aceste revendicări și marți a primit susținerea a șapte lideri europeni care și-au exprimat solidaritatea cu Groenlanda. ‘Groenlanda aparține poporului său. Este treaba Danemarcei și Groenlandei, și numai a lor, să decidă asupra problemelor care privesc Danemarca și Groenlanda’, se arată în declarația semnată de liderii Franței, Germaniei, Italiei, Poloniei, Spaniei, Marii Britanii și Danemarcei.
Weekendul trecut, Trump a susținut încă o dată că SUA au nevoie de Groenlanda din motive de securitate națională, invocând o prezență crescută a
navelor chinezești și rusești în regiune.
Fregata germană desfășurată marți măsoară 143 de metri lungime și este echipată cu un radar special care poate monitoriza un spațiu aerian de dimensiunea întregii Mări a Nordului, potrivit forțelor armate germane. Nava este de asemenea echipată cu rachete antiaeriene și, pe lângă trupele regulate, ea transportă membri ai unei escadrile aeriene navale și un grup de stomatologi.
Sachsen înlocuiește în flota NATO fregata Hamburg, revenită în Germania cu puțin timp înainte de Crăciun după o perioadă de circa șase luni pe mare, și este la rândul ei programată să se întoarcă în portul său de origine la mijlocul lunii iulie.
Oficial al Casei Albe: Nimeni nu s-ar lupta cu SUA pentru Groenlanda













