Lucrurile ar fi putut sta altfel cu Rusia? A existat vreo modalitate de a face astfel încât colapsul comunist să nu producă coșmarul la care asistăm astăzi? Au fost făcute multe greșeli, dar acesta este un caz în care factorul uman pare dominant. Mă trezesc cu gândul la un univers alternativ, în care liderul pe termen lung al Rusiei nu ar fi fost Vladimir Putin.
- Articol apărut inițial în Times of Israel
Boris Elțin nu ar fi putut fi: prea dezordonat, clătinat și nepregătit pentru longevitate. Dar cum rămâne cu Mihail Gorbaciov, care a împlinit 91 de ani chiar săptămâna trecută? În urmă cu 13 ani, l-am întâlnit pe ultimul lider al Uniunii Sovietice pentru un interviu care, rivit retrospectiv, pare instructiv.
Sperasem să profit de o vizită birocratică la Moscova, pentru a mă întâlni cu Putin, care deja provoca o dramă: în vara precedentă invadase Georgia, iar persoanele care nu îi erau pe plac aveau o tendință alarmantă de a fi otrăviți în sushi-barurile din Londra și împușcați în lifturile din Moscova. Poate ca un semn a ceea ce avea să urmeze, candidatul pe care Putin nu îl susținuse, la alegerile din Ucraina, a ajuns, după o cină, cu fața dramatic desfigurată.
Putin era, așadar, un om ocupat; nu a fost posibil un interviu. M-am consolat cu gândul că Gorbaciov a avut mai mult impact istoric (până la momentul acesta, trebuie spus, decalajul s-a redus).
În timp ce străbăteam bulevarde înfricoșător de largi, împodobite din toate părțile de blocuri de apartamente din era comunistă, personalul local AP mă pregătea pentru întâlnire. Gorbaciov pierduse nu numai puterea, ci și gloria, din motive pe care le vom examina – dar tot se impunea un omagiu. Din fericire, era săptămâna în care împlinea 78 de ani, oferindu-ne ocazia de a fi drăguți cu fostul Secretar General fără a încălca valorile și principiile jurnalistice. Colegii mi-au livrat un buchet mar, apoi s-au chinuit să mă învețe cum să-l felicit.
Din păcate, deși circumstanțele m-au făcut trilingv în copilărie (engleză, ebraică și română), ca adult m-am dovedit mai neînzestrat din punct de vedere lingvistic. Din diversele călătorii în Rusia m-am ales cu două expresii pe care mi le-am amintit: „niet rabota” („nu funcționează”, un fenomen deloc neobișnuit) și „dobra ulița” („un drum bun”, un fenomen foarte neobișnuit). Să mă înveți și o a treia, s-ar fi putut lăsa cu dificultăți mai mari decât obținerea interviului în sine.
Curând ne aflam în birourile spațioase, dar modeste ale Fundației Gorbaciov, un think-tank care promovează „valori democratice și principii morale, umaniste” (precum Gorbaciov însuși). Marele om a fost împins în direcția mea. Ca în cazul keffieh-ului lui Yasser Arafat, semnul de naștere pe frunte l-a făcut imediat identificabil, chiar și fără Ronald Reagan lângă el.
„Zdniom rajdenia, Mihail Sergheevici!” Am reușit să spun asta cumva peste flori și trăind un moment de neliniște. A înțeles? A fost totul o farsă? Ar putea fi acesta un imitator al lui Gorbaciov? Doar să petreci suficient de mult timp în jurnalism, și niciun scenariu nu mai este prea absurd.
Gorbaciov a radiat, a întins buchetul colorat unui ajutor și a început să vorbească fericit. Mi-am dat seama ce se întâmplase: copilăria mea poliglotă a permis simularea accentului, chiar dacă nu și învățarea limbilor, inducând în eroare localnicii de pretutindeni, făcându-i să creadă că pot conversa (acest lucru a produs o supărare deosebită în Puerto Rico). În curând a apărut un translator și a început interviul.
Voiam să știu despre Putin, căruia îi fusese predată președinția de către Elțin, de Millennium Bug Day. În 2008, trebuind să se descurce cu limitele mandatului, Putin și-a schimbat postul cu premierul Dmitri Medvedev. Ca prin magie, puterea a migrat către premierul anterior subaltern. În ceea ce îi privește pe reporterii noștri, Putin a invadat Georgia, nu Medvedev. L-am întrebat pe sărbăorit: Ar putea fi asta cu adevărat șarada unui autocrat?
Gorbaciov a descris partidul lui Putin, „Rusia Unită”, drept vehiculul „victoriilor” sale electorale și al dominării parlamentului. „Este un partid al birocraților și cea mai proastă versiune a PCUS” – Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. „În ceea ce privește parlamentul nostru, nu pot spune că este independent (și) de asemenea, sistemul nostru judiciar nu respectă în totalitate prevederile constituției”.
Suna a libertate de exprimare, dar am început să observ altceva: Gorbaciov și-a limitat criticile la acest schelet tip SPAC, asemănător unui partid politic, și l-a lăsat în pace pe Putin, în ciuda eforturilor mele de a-l provoca. O puteai vedea în ochii lui, care, spre deosebire de ai lui Putin, sunt expresivi și umani: lui Gorbaciov, omul care a dărâmat Zidul Berlinului, îi era frică de Putin.
Cu toate acestea, Gorbaciov părea să împărtășească ceva cu Putin – o versiune a nostalgiei pentru Ruskii Mir, noțiunea cu profundă rezonanță a unei lumi de limbă rusă, care este unificată și distinctă. „Am fost un oponent hotărât al rupturii uniunii”, a spus el, exprimându-și speranța că Ucraina, Kazahstan și Belarus vor restabili o nouă uniune cu Rusia.
Această idee este, din experiența mea, răspândită pe scară largă în Rusia. Mulți oameni consideră că li se cuvine zonă de influență regională, în virtutea faptului că a fost vorba de un imperiu militar și cultural (chiar trunchiat, teritoriul Rusiei se întinde pe 11 fusuri orare, deși o mare parte sub formă de gheață).
Reducerea națională a jucat un rol important în impotența politică a lui Gorbaciov, de când a fost forțat să demisioneze, pe 25 decembrie 1991 (de către Elțîn și mulțimile furioase, susținute în liniște de aparatul de stat). Prea multe s-au întâmplat dintr-o dată: sistemul economic a fost anulat, Pactul de la Varșovia (care lega Europa de Est de Rusia) a fost șters, iar Uniunea Sovietică, însăși manifestarea iubitului Ruski Mir, a dispărut fără nici măcar o dâră de fum.
Apoi, a venit Occidentul triumfalist. Mai întâi a împins (prin FMI și economiști precum Jeffrey Sachs) spre o tranziție blitzkrieg către capitalism – chiar dacă ar fi trebuit să fie clar că activele statului (adică aproape toate activele importante) vor fi jefuite, moneda se va prăbuși, iar economiile unei generația se vor evapora. Apoi, a început să ofere calitatea de membru NATO fostelor dominioane ale Rusiei, dar nu Rusiei înseși. Combină acum acest nivel de înțelepciune și generozitate cu istoria Rusiei – nicio zi de guvernare decentă de la Kaliningrad la Kamchatka – și șansele sunt mari să-l obții pe Putin.
Gorbaciov ar fi fost diferit, cred. Ar fi existat o privatizare mai puțin violentă, care să dea „oligarhi”, n-ar fi fost nicio instanță falsă care să închidă opoziția, nici otrăviri sau invazii. Ar fi existat mai multă democrație, dar, așa cum a sugerat el în discuția nostru, poate și mai puțin capitalism.
„Acum toată lumea învață o lecție grea”, a spus el, făcând aluzie la Marea Recesiune. „Este necesar să depășim aceste greșeli de super-consumerism, de super-profituri. Trebuie să ne gândim să găsim… noi modele de dezvoltare (și) cooperare”. I-a plăcut combinația dintre „tot ce aduce sistemul capitalist, cum ar fi competitivitatea, și ceea ce dă socialismul – în special o plasă de siguranță socială”.
Am observat că nu s-a sfiit să apeleze la capitalism atunci când a venit să profite pentru el însuși – mă refer la fundație – și am menționat reclama Louis Vuitton în care jucase cu un an sau doi înainte. Fața lui Gorbaciov s-a luminat și a mai menționat o recla: „Pizza Hut!” A întrebat dacă s-ar putea să mai organizăm așa ceva. Niciodată nu știi când vorbesc oamenii serios.
Istoria l-a transformat pe Gorbaciov într-o figură melancolică, ceea ce pare ciudat pentru un dictator comunist care a închis imperiul comunist. De câtă apreciere globală se bucurase acest om! Dar în Rusia, asta și 6000 de ruble vor valora o ceașcă de cafea.
Îmi amintesc că m-am uitat la el și m-am gândit la expresia ebraică „ein navi be-iro”, care provine de fapt din cuvintele atribuite lui Isus, în Matei 13:57: „Un profet este fără onoare numai în orașul natal și în casa lui”. Ciudat să crezi așa ceva despre un presupus ateu declarat.
Parcă mi-ar fi citit gândurile, ar spus-o astfel: „Personal, ca politician, am pierdut. Dar ideea pe care am transmis-o și proiectul pe care l-am realizat au jucat un rol uriaș în lume și în țară. … Am mers departe și nu există întoarcere”.
Fără întoarcere? În interviul publicat, am transmis acele cuvinte fără să le pun în cheie critică, apreciind că este ceva adevărat. Pe măsură ce Putin distruge orice speranță de democrație în Rusia, devastează Ucraina, răspândește frica și produce răsturnări pe tot Globul, nu mai sunt atât de sigur.
Ar fi bine să sperăm că Gorbaciov a avut dreptate, totuși. Optimismul te poate face să pari naiv. Dar armatele au mărșăluit pentru puțin mai mult decât atât.
-
Dan Perry, fost șef al Associated Press în Europa și Africa si Orientului Mijlociu.
