O nouă hartă dezvăluie peisajul care se ascunde sub calota glaciară din Antarctica – studiu

Sursa foto: aa.com.tr

Oamenii de știință au trasat cea mai detaliată hartă până la această dată a terenului de sub vasta calotă de gheață care învelește Antarctica, scoțând la iveală un peisaj exuberant format din munți, canioane, văi și câmpii, dar și din alte formațiuni de dimensiuni mai mici, puse în evidență pentru prima dată, informează vineri Reuters, citată de Agerpres.

Cercetătorii au utilizat cele mai noi tehnologii de observație satelitară de înaltă rezoluție, precum și o metodă denumită analiza perturbării fluxului de gheață, care estimează topografia și condițiile subglaciare pe baza trăsăturilor de la suprafață, în scopul cartografierii întregului continentul, inclusiv a zonelor care nu au mai fost cartografiate până acum.

Informațiile obținute despre relieful aflat sub gheață ar putea fi utile în realizarea unor previziuni legate de retragerea banchizei din Antarctica din cauze climatice. Unele studii anterioare au arătat că formațiunile deluroase și muntoase crestate pot încetini retragerea.

”Este crucial să avem cea mai clară hartă a reliefului de sub Antarctica întrucât forma acestui relief are un rol important în procesul de frecare care acționează asupra gheții, pe care trebuie de asemenea să-l includem în modelele numerice folosite pentru a estima cât de rapid gheața din Antarctica va pluti către ocean, se va topi și va contribui la creștere nivelului mării”, a spus glaciologul Robert Bingham de la Universitatea Edinburgh din Scoția, care a condus studiul publicat săptămâna aceasta în revista Science.

Cercetătorii au reușit să cartografieze terenul subglaciar cu o precizie fără precedent. Spre exemplu, aceștia au identificat peste 30.000 de formațiuni deluroase necartografiate până acum, echivalentul unor protuberanțe de cel puțin 50 de metri.

Antarctica este cu 40% mai mare ca Europa, cu 50% mai mare decât Statele Unite și aproximativ cât jumătate din suprafața Africii.

”În fiecare caz, toate aceste continente prezintă o gamă de peisaje foarte diferite, de la lanțuri de munți înalți la imense câmpii plane. Peisajul ascuns al Antarcticii conține de asemenea aceste extreme vaste”, a spus Bingham. ”Nu este deloc plictisitor”.

Calota glaciară antarctică este cea mai mare masă de gheață de pe Terra și conține circa 70% din totalul de apă dulce al planetei. Grosimea medie a calotei este estimată la circa 2,1 kilometri, cu o grosime maximă de circa 4,8 kilometri.

Antarctica nu a fost mereu acoperită de gheață. Forma reliefului sublglaciar a fost inițial sculptată înainte ca acest continent să fie acoperit de calota de gheață, cu peste 34 de milioane de ani în urmă, după care relieful a fost din nou modificat de dinamica stratului de gheață. Antarctica era odinioară legată de America de Sud, dar s-a separat în urma unui proces denumit tectonica plăcilor, care presupune mișcarea graduală a plăcilor continetale pe suprafața Terrei.

Harta a pus în evidență un peisaj care prezintă trăsături topografice diverse.

 

”Poate un tipul de peisaj pe care oamenii îl știu mai puțin este ‘platoul disecat de văi glaciare adânci’. Vă pot spune că este ceva foarte obișnuit în Scoția, dar și un peisaj frecvent întâlnit în Scandinavia, în nordul Canadei și Groenlanda. Chiar faptul că relieful pe care tehnica noastră l-a pus în evidență în Antarctica este atât de similar cu alte peisaje ne oferă mare încredere în noua noastră hartă”, a spus Bingham.

Cercetătorii au mai punctat că, până acum, suprafața planetei Marte era mult mai bine cartografiată decât terenul subglaciar din Antarctica.

În mod tradițional, oamenii de știință au cartografiat peisajul subglaciar folosind echipamente radar suspendate pe avioane sau remorcate cu ajutorul snowmobilelor, potrivit glaciologului Helen Ockenden, de la Institutul de geoștiințe ale mediului din Franța, autoarea principală a studiului.

”Dar aceste măsurători aveau lacune de 5 kilometri sau 10 kilometri în ele, iar câteodată până la 150 de kilometri”, a spus Ockenden.

Metoda folosită în acest nou studiu este, potrivit lui Ockenden, ”extrem de interesantă pentru că permite, prin combinarea calculelor referitoare la curgerea gheții cu observații satelitare de înaltă rezoluție, trasarea peisajului peste tot pe continent, inclusiv în acele lacune de cartografiere. Așa că ne putem face o idee mai bună despre modul în care caracteristicei peisajului se leagă una de alta”.

Cercetătorii speră ca harta lor să contribuie la perfecționarea modelărilor folosite în proiectarea creșterii viitoare a nivelului mării, precum și a prognozelor emise de IPCC, Grupul interguvernamental de experți al ONU pentru schimbările climatice, care oferă guvernelor date pentru construirea unor politici climatice.

”Totodată putem identifica acum care sunt zonele unde Antarctica are nevoie de o cercetare de teren mai detaliată și zonele unde nu are nevoie”, a adăugat Bingham.

Ungaria reactivează spărgătoarele de gheață fluviale pe Dunăre și pe alte cursuri de apă